Declaraţie discriminatoare făcută de căpitanul echipei lui Rednic: „Cu atâţia români aici, mă tem pentru maşina mea“
0
După ce a preluat Standard Liege în luna octombrie, Mircea Rednic şi-a asigurat serviiciile câtorva fotbalişti români, fapt care l-a determinat pe Jelle Van Damme să facă o declaraţie neobişnuită la adresa acestora.
Venirea lui Adrian Cristea (Petrolul Ploieşti) şi George Ţucudean (Dinamo) la echipa din Liga Jupiler a provocat o glumă nepotrivită din partea lui Jelle Van Damme. „Cu atâţia români prin preajmă, mă tem pentru maşina mea“, a fost declaraţia purtătorului banderolei de căpitan de la Standard Liege.
Van Damme a prefaţat derbiul cu Anderlecht, de duminică: „E clar că Standard s-a întărit pentru a aborda partidele viitoare. Am muncit mult în această săptămână pentru a pregăti meciul“.
Mircea Rednic, lăudat de un fost coleg
Fost internaţional luxemburghez Guy Hellers şi căpitan al echipei Standard în anii '90 are cuvinte de laudă la adresa lui Mircea Rednic: „Nu sunt uimit de parcursul bun al echipei Standard. Sunt foarte mulţumit pentru Mircea, pentru că are ADN-ul Standardului în el. Ştie ce trebuie să facă pentru a obţine rezultate. Sunt surprins plăcut de faptul că a ştiut să-l convingă pe preşedintele Roland Duchatelet să aducă jucătorii pe care îi dorea în această iarnă.
Standard va avea zile frumoase. De când a venit Mircea, ne-am văzut de două ori şi păstrăm legătura. El nu e un vrăjitor, are un truc simplu. Vine din România, unde a fost crescut cu respect, muncă şi disciplină. Era aşa şi când juca. Când îl ascult, îl recunosc pe acel Mircea de acum 15 ani“, a declarat Hellers potrivit Mediafax. Echipa lui Rednic ocupă locul patru în campionatul intern, la 13 puncte distanţă de liderul Anderlecht.