De ce a renunţat Real Madrid să mai folosească avionul prăbuşit în Mali

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aeronava McDonnell Douglas MD-83 care s-a prăbuşit în nordul Africii. FOTO: Reuters
Aeronava McDonnell Douglas MD-83 care s-a prăbuşit în nordul Africii. FOTO: Reuters

Un avion care aparţinea de operatorul spaniol SwiftAir, dar care a fost închiriat pe perioada verii companiei naţionale alegeriene Air Algerie, s-a părbuşit astăzi în Mali, la 50 de minute după ce a decolat din Ouagadougou (Burkina Faso). Presa spaniolă a dezvăluit că aeronava, de tip McDonnell Douglas MD-83, a fost folosită timp de doi ani chiar de către Real Madrid.

Potrivit celor de la „Marca“, cei de la Real au beneficiat de serviciile aeronavei între 2007 şi 2008, când au închiriat-o de la compania spaniolă SwiftAir, în regim charter. 

Avionul era folosit în diverse deplasări atât de echipa de fotbal cât şi de cea de baschet, fiind chiar branduit cu logoul şi numele clubului şi având chiar şi o poreclă, „La Saeta“ (Săgeata). 

Colaborarea dintre Real Madrid şi SwiftAir s-a încheiat la începutul lui 2009 însă, după o dezvăluire făcută de „As“. 

Jurnaliştii iberici au descoperit că în momentul în care aeronava revenea companiei madrilene SwiftAir, era folosită de multe ori pentru deplasarea unor forţe militare spaniole, în diverse zone! Cum asocierea nu le-a căzut prea bine celor de la Real, contractul a fost reziliat. 

avion Real Madrid Foto Marca

FOTO: Marca

Înlocuit cu un Airbus 320 

De la începutul lui 2009, după ce-a renunţat la avionul de tip McDonnell Douglas MD-83, cei de la Real au ales pentru deplasări o aeronavă mai modernă şi mai confortabilă, un Airbus 320 nou, pe atunci. 

Aeronava de tipul MD83 (pe cursa AH5017), care a decolat azi de la Ouagadougou, cu destinaţia Alger, avea la bord 110 pasageri, printre care şi un român, şi un echipaj cu şase membri. 

La graniţa dintre Mali şi Algeria, avionul a deviat de la cursul de zbor din cauza condiţiilor meteo şi s-a prăbuşit la Tilemsi, la 70 de kilometri de Gao, în Mali.

Citeşte şi 

Un avion Air Algérie cu 116 oameni la bord s-a prăbuşit în nordul Africii. Un român se afla la bordul cursei AH5017

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite