De la Kalaşnikov la crosa de hochei. Povestea lui Sandis Ozolins, portdrapelul delegaţiei Letoniei la Soci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fost soldat sovietic, Sandis Ozoliņš (41 de ani) este veteranul naţionalei Letoniei. Are în spate o carieră de peste 15 ani în NHL, iar la Soci a fost purtătorul steagului delegaţiei baltice, la ceremonia de deschidere.

Pentru iubitorii hocheiului, Sandis Ozoliņš este un nume cunoscut. Pentru ceilalţi, mai puţin, dar masivul apărător leton (1,91 m, 97 kg) are o în spate o poveste de viaţă care le-a părut interesantă celor de la CNN. Lui Ozoliņš i-a fost dedicat un episod din serialul „De la om la erou“, realizat de televiziunea americană cu ocazia J.O. de la Soci. Şi pe bună dreptate. 

Vestea recrutării în NHL, primită în cazarmă

Povestea lui? La cinci ani, Ozoliņš şi-a pus în premieră patinele în picioare, însă abia 10 ani mai târziu şi-a dat seama că hocheiul, şi nu patinajul, îl atrage irezistibil. În 1991, aproape de majorat, a prins mai multe apariţii în naţionala de junior a URSS-ului, dar imediat a venit şi recrutarea pentru servicul militar obligatoriu.

Din fericire, n-a stat prea mult cu Kalaşnikovul în mână. Remarcat în naţionala de juniori a URSS-ului, Ozoliņš a primit în vara acelui an şi „recrutarea“ care i-a schimbat viaţa şi cariera, în NHL (National Hockey League, n.r. – liga de hochei din SUA şi Canada). 

Şansa i-a oferit-o San Jose Sharks, o echipă din al treilea oraş, ca dimensiuni, din California, pe atunci la primul sezon în NHL. 

„Eram în cazarmă şi cineva mi-a arătat ziarul. Am fost uimit. Nu ştiam nimic pe atunci, nici ce înseamnă termenul <drafted> (<recrutat>), nici de unde e echipa, mă gândeam că e din America Latină“, s-a destăinuit Ozoliņš, celor de la CNN. 

Milionar în dolari, fost alcoolic

San Jose Sharks a fost doar prima echipă şi primul pas pentru Ozoliņš într-o carieră întinsă pe 15 ani în NHL, cu şapte prezenţe în All-Star Game. Şi cu o bomboană pe tort, „Stanley Cup”, cucerită în 1996, cu Colorado Avalanches. De altfel, la această echipă a cunoscut letonul, un „apărător ofensiv“, cum îi descrie stilul presa de specialitate, cel mai mare succes pe plan sportiv.

Pe plan material, anii de carieră din SUA, care i-au îmbogăţit conturile cu peste 35 de milioane de dolari, l-au făcut cel mai bine plătit sportiv din istoria Letonia. Abia în 2008 a fost detronat de pe această poziţie de conaţionalul Andris Biedriņš, baschetbalist, evident cu o carieră în NBA (acum la Utah Jazz). 

În SUA, Sandis Ozoliņš a cunoscut şi partea goală a paharului. În 2006 s-a luptat cu demonii, după ce a fost descoperit băut la volan. A intrat într-un program special al NHL, destinat sportivilor care au probleme cu alcoolul şi/sau drogurile, şi şi-a luat o pauză de un an din activitatea competiţională. A revenit apoi la prima sa echipă din SUA, San Jose, iar din 2009 în liga de hochei din Letonia. 

Letonii, outsideri la hochei

În 2009, Sandis Ozoliņš  a fost votat cel mai popular sportiv în ţara baltică. Datorită faimei sale, dar şi al faptului că e la a treia prezenţă la o Olimpiadă, Ozoliņš a fost purtătorul steagului Letoniei la ceremonia de deschidere de la Soci. De altfel, competiţia va fi „cântecul de lebădă“ al sportivului leton.

Miercuri, fundaşul, care e şi căpitanul naţionalei, a evoluat în eşecul cu 0-1din faţa Elveţiei, primul meci din grupa C. Balticii n-au însă şanse să părăsească grupa, din care mai fac parte Suedia şi Cehia, locurile 1, respectiv 4, în topul mondial. Letonia ocupă poziţia 11 în acest moment în clasamentul IIHF. 

875 de meciuri în NHL şi 167 de goluri a avut în carieră Ozoliņš, câştigător al Stanley Cup în 1996, cu Colorado Avalanches

Citeşte şi 

O poveste despre sacrificii şi pasiune: şi-a vândut maşina ca să meargă la Soci

Echipajul român de dublu sanie, retras din toate probele de la Soci. Juriul i-a interzis participarea pe motive de securitate

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite