Cornel Dinu râde de cel mai gras fotbalist din Liga I: „Dacă îl laşi în bucătărie, s-a ales praful de frigider“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Probabil, mulţi au impresia că Denis Alibec (Astra) e liderul jucătorilor care se prezintă pe teren cu kilograme în plus. De fapt, ocupantul locului 1 vine de la Viitorul, echipa antrenată de Hagi.

Având în vedere nivelul scăzut al campionatului românesc, aici se pot descurca, fără probleme, mulţi jucători care nu se află în cea mai bună formă fizică. 

O dovadă în acest sens e cum brazilianul Eric a fost, în ultimii ani, printre cei mai buni străini din Liga I, însă, atunci când a plecat din România, a ajuns la nişte echipe din spaţiul arab, unde n-a rupt gura târgului.

În această iarnă, Eric s-a întors la Viitorul de la Al-Markhiya, aflată în liga a doua din Qatar. Imediat, la primul său meci sub comanda lui Hagi, brazilianul de 33 de ani a marcat golul calificării Viitorului în semifinalele Cupei României! Iar asta în ciuda faptului că, în mod vizibil, avea câteva kilograme în plus. De altfel, jucătorul a şi recunoscut acest lucru!

Cornel Dinu l-a luat acum peste picior pe Eric, într-o intervenţie la Telekom Sport, spunând că mijlocaşul nu trebuie lăsat singur în bucătărie!

„Eric e drăguţ. Îl laşi în bucătărie, s-a ales praful de merinde, de frigider, de tot. Cred că are 10 kilograme în plus“, a spus „Procurorul“.

Sunt brazilian, am curu` mare, n-am ce face, ăla nu se dă jos. Eric în luna februarie  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite