VIDEO Cosmin Contra, rezultat uriaş. 2-2 la Barcelona, cu un gol marcat în prelungiri. Getafe, ajutată şi de arbitru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fără Ciprian Marica, suspendat după eliminarea din etapa trecută, Getafe a evoluat pe „Camp Nou", în antepenultima etapă asezonului. Iar oaspeţii au dat lovitura, 2-2, chiar în prelungiri. Un rezultat în urma căruia Barcelona a ieşit din lupta pentru titlu, iar Getafe a obţinut un punct enorm, în tentativa de salvare de la retrogradare.

Partida, prima pe teren propriu pentru Barcelona după decesul lui Vilanova, a început cu un minut de reculegere în memoria fostului antrenor al catalanilor. 

Cosmin Contra şi-a betonat apărarea şi a sperat la un rezultat mare, în lupta acerbă a echipei madrilene pentru supravieţuirea pe prima scenă. 

Trebuie să joci foarte bine, dar ai nevoie şi de noroc, să scoţi un rezultat bun pe terenul Barcelonei", spunea Contra, înaintea partidei. Şi câtă dreptate a avut. 

Evident, Barcelona a avut mingea şi iniţiativa, şi a reuşit să deschidă scorul în minutul 23, prin Messi, cu un şut cu latul, din 10 metri, sub transversală, după o centrare din banda dreaptă a lui Alves. 

Doar că a venit minutul 37, când Lafita a egalat pentru Getafe, după o fază controversată. Madrilenii au executat interesant o lovitură liberă, prin Pablo Sarabia, care a ridicat balonul peste zid, iar Lafita a reluat la colţul lung, după un stop pe piept. O fază controversată, catalanii acuzând un henţ, la preluarea lui Lafita. Mai mult, unul dintre arbitrii asistenţi chiar a semnalizat infracţiunea. 

Doar că, după câteva discuţii cu acesta, centralul a decis să valideze golul! 1-1 la pauză, deşi ediţiile online ale publicaţiilor sportive spaniole au susţinut că golul lui Getafe n-a fost regulamentar.  

gol Lafita (Getafe) FOTO Marca

Balonul pare că îl loveşte pe Lafita (foto dreapta sus) în braţul stâng. FOTO: Marca

În partea secundă, Barcelona a presat, a marcat golul de 2-1, prin Alexis (67), însă Getafe a dat lovitura în prelungiri, când acelaşi Lafita (90+2) a mai punctat o dată, cu o lovitură de cap. 

"Ne gândeam că jucătorii Barcelonei s-ar putea să intre mai relaxaţi şi am încercat să profităm. Mă bucur că mesajul meu în vestiar a fost ascultat. Am scos un punct de aur, ne apropiem şi mai mult de obiectiv. Sunt foarte bucuros, dacă vom continua aşa ne vom salva de la retrogradare", a declarat Contra, în presa spaniolă, la finalul partidei. 

Un egal şi un punct nesperat pentru Getafe, în tentativa de a se salva de la retrogradare, şi, aproape sigur, ieşirea Barcelonei din lupta pentru titlu. 

Barcelona este pe locul 2, cu 85 de puncte, trei mai puţin decât liderul Atletico Madrid, care se poate distanţa după meciul de duminică, de la Valencia, cu Levante. Real e pe 3, cu trei puncte în spatele Barcelonei şi două meciuri mai puţin. Galacticii joacă duminică, la Madrid, cu Valencia. 

Getafe, în schimb, adună 36 de puncte şi ocupă momentan locul 17, cu trei puncte şi o partidă în plus faţă de Almeria, prima sub linia retrogradării. Almeria are însă meci duminică, pe teren propriu cu deja retrogradata Betis. 

Vezi şi

Victorie mare pentru Getafe. 1-0 cu Malaga. Marica a fost eliminat

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite