Cel mai scump jucător din lume vede Mondialul din 2014 la televizor. Topul starurilor care ratează turneul final din Brazilia. Ar fi avut loc vreun român?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gareth Bale (în roşu), extrema Ţării Galilor, jucătorul pe care Real a plătit 100 de miloane de euro. FOTO: Reuters
Gareth Bale (în roşu), extrema Ţării Galilor, jucătorul pe care Real a plătit 100 de miloane de euro. FOTO: Reuters

Site-ul oficial al BBC a realizat un top al celor mai importanţi jucători care nu se vor afla în vara viitoare în Brazilia. Jurnaliştii englezi au identificat 11 staruri de calibru care plătesc practic tribut faptului că sunt „prea mari“ pentru anumite naţionale „mici“.

S-au încheiat preliminariile şi meciurile de play-off. Se ştiu toate cele 32 de naţionale care se vor afla în urne pe 6 decembrie, la tragerea la sorţi a grupelor pentru CM 2014. 

După finalul calificărilor, o serie de jucători importanţi au rămas cu gustul amar în gură. Şi cu realitatea că nu vor juca pe arenele din Brazilia, în 2014. 

De altfel, unii dintre ei nici nu s-au sfiit să declare făţiş că un Mondial fără ei nu mai are niciun farmec. Alţii n-au tupeul lui Ibrahimovici, dar rămân totuşi nişte jucători extrem de valoroşi. 

BBC a realizat un top 10 al celor mai importanţi jucători care vor rata Mondialul din 2014. 

Zlatan Ibrahimovici FOTO Reuters

Ajuns la baraj, Zlatan Ibrahimovici (32 de ani), atacantul lui PSG, a făcut tot posibilul pentru a-şi ajuta echipa. A marcat o „dublă“, dar celălalt star uriaş de pe teren, Ronaldo, a dus Portugalia la Mondiale, după patru goluri în două meciuri (un hattrick în retur). „Ibracadabra“ a tras echipa în spate şi în preliminarii, unde a marcat opt goluri şi a oferit coechipierilor şase pase de gol. La vârsta sa, sunt şanse mari ca acesta să fi fost ultimul turneu de CM la care ar fi putut participa suedezul (a prins însă CM 2002 şi CM 2006). „A fost probabil ultima mea şansă de a ajunge la un Mondial“, a recunoscut ieri Ibrahimovici.

Bale FOTO Reuters

Gareth Bale (24 de ani), jucătorul pe care Real Madrid l-a făcut cel mai scump din istoria fotbalului, după ce-a plătit 100 de milioane de euro lui Tottenham, calcă uşor pe urmele compatriotului Ryan Giggs. Un „titan” care are ghinionul că este mult peste nivelul coechipierilor. Sunt şanse uriaşe ca Bale să rateze şi următoarele Mondiale, pentru că Ţara Galilor n-are generaţie (i) de turnee finale. Are doar picături în ocean, gen Giggs, Mark Hughes, Ian Rush sau Bale.

Lewandowski FOTO Reuters

Robert Lewandowski (25 de ani): Fundaşii de pe întreg globul, mai ales cei din campionatul german şi cei care vor fi în Brazilia, răsuflă uşuraţi că polonezul nu va fi în 2014 la Mondial. Actualul golgheter al Bundesligii n-a marcat în preliminarii însă decât trei goluri, iar Polonia a încheiat pe locul 4 în grupă.

image

Christian Eriksen (21 de ani), acum coechipierul lui Chiricheş la Tottenham, este jucătorul care a creat cele mai multe ocazii pentru colegii săi în sezonul 2012-2013, când era la Ajax. Un mijlocaş ofensiv extrem de valoros, care nu prinde nici el CM 2014. Danemarca a încheiat pe locul 2, dar n-a mers la baraj pentru că a fost cel mai prost clasată naţională de pe locul secund. 

Alaba FOTO Reuters

La doar 21 de ani, David Alaba este unul dintre cei mai buni fundaşi stânga din lume. Jucătorul lui Bayern Munchen va urmări însă şi el Mondialul de pe canapea, pentru că Austria a ratat locul de baraj în favoarea Suediei, care a încheiat cu trei punct avans în grupa C.

Branislav Ivanovici FOTO Reuters

Branislav Ivanovici (29 de ani), fundaşul de fier al lui Chelsea, n-a ajuns nici el în Brazilia. Serbia n-a impresionat în preliminarii şi a pierdut locul 2 în grupă în faţa rivalei Croaţia.

Jovetici FOTO Reuters

Stefan Jovetic (24 de ani, Muntenegru). Micuţa naţională ex-iugoslavă a crescut rapid pe scena fotbalului, după debutul din martie 2007. Muntenegru a încheiat pe 3 într-o grupă cu Anglia şi Ucraina, iar atacantul lui Manchester City le-a dat bătăi de cap insularilor, în meciurile directe.

image

În 2002, Turcia a încheiat pe locul 3 Mondialul din Japonia şi Coreea de Sud, dar de atunci n-a mai bifat alt turneu de CM. Extrema lui Atletico Madrid, Arda Turan (26 de ani) a creat 26 de ocazii pentru coechipierii săi în preliminarii, dar n-a ajuns în Brazilia. Asta şi din cauza României (sau mai degrabă a Olandei). 

Petr Cech FOTO Reuters

Petr Cech, gigantul (1,96 m) din poarta Cehiei şi a lui Chelsea, a jucat la un singur Mondial până acum (2006), iar la 31 de ani ratează turneul din 2014. Cehia a încheiat pe locul 3 în preliminarii, în grupa B, după liderul Italia şi Danemarca. Cine ştie, poate Cech va fi prezent la Rusia 2018. 

Aubameyang FOTO Reuters

Pierre-Emerick Aubameyang (24 de ani, Gabon). Atacantul Borussiei Dortmund, care pe 30 de metri e mai rapid decât Usain Bolt, a rămas şi el acasă. Gabonul a jucat la J.O. 2012, la Londra, dar n-a reuşit să se impună în preliminariile de CM din zona Africa. A încheiat pe 3 într-o grupă cu Burkina Faso şi Congo.

Pitroipa FOTO Reuters

Jonathan Pitroipa (27 de ani, Burkina Faso). Extrema lui Rennes, numit în 2013 pe lista scurtă a celor mai buni jucători africani de către BBC, a ratat la mustaţă prezenţa la CM 2014. Burkina Faso a jucat play-off-ul din zona Africa, dar după o victorie cu 3-2 în faţa Algeriei, pe teren propriu, a pierdut cu 0-1 în retur.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite