Ce cred specialiştii americani despre Simona Halep înaintea debutului ei la Roland Garros
0
Simona Halep va juca azi în primul tur al turneului de la Roland Garros, unde o va întâlni pe jucătoarea japoneză Nao Hibino (locul 70 WTA),
Deşi porneşte în turneu de pe locul 6 WTA, Simona este văzută de specialişti drept una dintre favoritele competiţiei. Americanii de la New York Times spun că jocul Simonei s-a îmbunătăţit semnificativ în ultima perioadă şi cred că jucătoarea noastră poate depăşi performanţa din 2014, când a ajuns în finala pierdută contra Mariei Şarapova.
"Acum doi ani, Simona Halep a pierdut o finală memorabilă. Cu un extraordinar control al mingii, mişcări graţioase şi o surprinzătoare varietate de lovituri, Halep a fost aproape de a trece de Şarapova. Ea a fost vazută apoi ca o certitudine la câltigarea unui titlu de Grand Slam. Însă a eşuat, afectată de accidentari, aşteptări prea mari şi de neconcretizarea şanselor care s-au ivit. Lipsa ei de competitivitate din semifinala de la US Open cu Flavia Pennetta a făcut-o să atingă un punct minim.
Apoi ea l-a angajat pe cunoscutul antrenor australian Darren Cahill pentru a-i reorganiza jocul şi pentru a o ajuta la partea mentală. Rezultatele par promiţatoare, Halep servind mai bine şi mai variat, jucând mai aproape de linia de fund pentru a pune presiune pe adversară şi schimbând direcţia loviturilor pentru a fi mai agresivă şi mai imprevizibilă. Halep, 24 de ani, a dominat turneul de la Madrid, pierzând doar un set în drumul spre victoria finală. Având acest joc îmbunătăţit, Halep, cap de serie numarul şase, începe turneul de la Roland Garros ca o favorită certă", a scris New York Times, citat de ziare.com.
Simona Halep va debuta azi la Roland Garros, în jurul orei 18.00