Australian Open: Simona Halep a egalat o ruşine veche de 37 de ani. Cea care „a comis-o“ atunci e managerul jucătoarei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep a fost eliminată în primul tur de la Australian Open de către chinezoaica Shuai Zang, egalând astfel o contraperformanţă istorică veche de 37 de ani.

Din 1979 nu s-a mai întâmplat ca una dintre primele două jucătoare ale lumii să fie eliminată în primul tur la turneul de Grand Slem, de la Melbourne. 

Cea care a "comis-o" ultima dată este Virginia Ruzici, actualul maneger al Simonei, care a pierdut în faţa anonimei Mary Sawyer. 

Ruzici era atunci favorita numărul 1 a competiţiei, dar în acea dispută ruşinoasă a câştigat totuşi un set, scorul din 1979 fiind 6-0, 2-6, 4-6.

Victoria chinezoaicei Shuai Zang este prima pentru aceasta pe tabloul principal de la un Grand Slem, ea contabilizând până acum 15 înfrângeri.

 Simona Halep, după eliminare: "Nu m-am blocat mental. Alta a fost problema astăzi!" 

Simona Halep poate pierde locul 2 WTA chiar la Melbourne. Vezi AICI cât de mult poate coborâ românca

"Mă simt pierdută!". Prima declaraţie a Simonei Halep după eliminarea de la Melbourne

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite