Andreescu, capăt de drum: Bianca s-a retras după ce a fost spulberată în primul set. Pe ce loc va ajunge în lume
0După o serie fabuloasă, începută la Indian Wells, Bianca Andreescu n-a putut câştiga şi cel de al 11-lea meci consecutiv. Puştoaica de 18 de ani a cedat, în final, din motive fizice.
Bianca Andreescu rămâne cu cele zece victorii succesive care i-au adus trofeul de la Indian Wells şi o calificare până în optimile de la Miami Open.
Luni seara, canadianca a fost depăşită total în duelul cu Kontaveit (19 WTA), cedând primul set, fără drept de apel, scor 1-6. Nici în setul doi Bianca n-a reuşit să se redreseze, aşa că, la 2-0 pentru Kontaveit, a abandonat din motive medicale.
În următorul clasament mondial, Andreescu va ocupa locul 23.