ANALIZĂ Pandurii a scos 6 milioane de euro, în ultimii trei ani, din transferuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Transferul lui Maxim la Stuttgart e cea mai bănoasă afacere a celor de la Pandurii
Transferul lui Maxim la Stuttgart e cea mai bănoasă afacere a celor de la Pandurii

Echipa din Târgu Jiu poate fi considerată autoarea celei mai de succes afaceri din fotbalul românesc. Vinde fotbalişti pe bandă rulantă, dar totuşi are echipă foarte bună.

Dorit de Steaua şi de Malaga, Dan Nistor va juca din sezonul viitor la CFR Cluj, ardelenii acceptând să plătească celor de la Pandurii un milion de euro şi să-l cedeze definitiv pe Viorel Nicoară clubului gorjean.Afacerea reprezintă o nouă mutare de succes a grupării conduse de Marin Condescu, una dintr-o serie destul de lungă începută în 2010, când Pandurii a început să dea drumul jucătorilor de valoare. În cazul lui Nistor, profitul clubului e de 100%, deoarece fotbalistul a venit gratis, fiind inclus într-un lot de 20 de jucători luaţi de Pandurii de la Internaţional Piteşti, în 2010. La momentul respectiv, Nistor era un ilustru necunoscut şi unul dintre cei mai slabi cotaţi fotbalişti din lotul respectiv, drept pentru care nu s-a pus niciun preţ pe capul lui. Cu doar câţiva ani înainte, mijlocaşul de 25 de ani era paznic la un hotel din Rucăr şi juca în weekend la formaţia locală, undeva prin perferiile fotbalului românesc. „Când am venit la Pandurii, pe Nistor l-am găsit prin tribună“, a dezvăluit fostul antrenor al echipei, Petre Grigoraş, acum la Oţelul.
Grigoraş, „mină de aur“
De altfel, Grigoraş şi-a confirmat reputaţia de tehnician care lansează talente şi la Târgu Jiu. Pe vremea primului mandat al său la Oţelul, gălăţenii au vândut o întreagă echipă formată de el, Bourceanu, Vâtcă, Szekely, Jula, Giurgiu şi alţi câţiva fotbalişti aducând sume importante în conturile echipei de la Dunăre.
Istoria s-a repetat la Târgu Jiu, unde fotbaliştii care scot capul în lume, din punct de vedere valoric, sunt vânduţi pe sume frumoase. Exceptându-i pe Stanca, Martinovici şi Păcurar, vânduţi înainte de venirea lui „Grig“, toţi ceilalţi fotbalişti au fost cizelaţi şi titularizaţi de antrenorul de 48 de ani.
Condescu vinde tot
Afacerile de succes pe care le înregistrează Pandurii se datorează şi filozofiei preşedintelui Marin Condescu, care e dispus să vândă tot. Niciun fotbalist de la Pandurii, care a avut ofertă bună, n-a rămas pe loc, sub pretextul posibilei apariţii a unei alte oferte şi mai bune. Condescu n-a vândut fotbalişti pe sume fabuloase şi nici n-a fixat preţuri prohibitive jucătorilor, dar banii adunaţi în trei ani din vânzări reprezintă un profit frumos pentru o echipă cu pretenţii totuşi limitate.  Dintre toţi jucătorii vânduţi, Pandurii a plătit bani doar pe Gabi Matei şi pe Vlad Chiricheş, câte 200.000 de euro, şi pe Mihai Pintilii, care a costat 125.000 de euro. Restul au venit gratis.

Jucători vânduţi de Pandurii
Nume Sumă Destinaţie
2010
Stanca 150.000* Steaua
Păcurar 250.000 Steaua
Martinovici 200.000 Steaua
2011
G. Matei  600.000 Steaua
Grecu 300.000 „U“ Cluj
2012
Chiricheş 750.000 Steaua
Pintilii 600.000 Steaua
Cardoso 300.000 Alania
Stromajer 150.000 Oţelul
2013
Maxim 1.500.000 Stuttgart
Nistor 1.000.000 CFR Cluj
Total: 5.800.000
*sumele sunt exprimate în euro
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite