ANALIZĂ Cetăţeni la dublu. Mulţi dintre jucătorii din Liga I au două paşapoarte, pentru a pătrunde mai uşor în Europa
0Mulţi dintre străinii care activează în Liga I au dublă cetăţenie, reuşind astfel să pătrundă mai uşor în fotbalul european.
Liga Profesionistă de Fotbal încearcă să limiteze, din sezonul viitor, numărul jucătorilor străini care o au calitate îndoielnică. În acest sens, LPF a cerut ca, de la anul, echipele să nu mai poată aduce jucători din afara Uniunii Europene, decât dacă aceştia au mai mult de trei selecţii la echipa naţională în anul respectiv.
Decizia pare lăudabilă, însă trebuie ţinut cont că ea poate fi driblată destul de uşor, în condiţiile în care ţările occidentale, şi în special cele care au avut colonii în Africa, acordă dubla cetăţenie pe bandă rulantă fotbaliştilor proveniţi de acolo. Italia a deschis şi ea porţile uruguayenilor şi argentinienilor, Portugalia primeşte orice brazilian, Olanda e a doua patrie pentru cei din Antile, iar Germania are turci mai mult decât orice altă ţară. Mai nou, bosniacii îşi caută „rădăcini” croate, iar moldovenii româneşti.
Din Noua Zeelandă în Burundi
În acest moment în liga I există 47 fotbalişti cu dublă cetăţenie. Pe mulţi dintre ei acest lucru i-a ajutat pentru a pătrunde mai uşor în fotbalul european, pentru că obţinerea vizei şi a dreptului de muncă e adesea un procedeu extrem de anevoios în cazul care n-au paşaport UE.
„Adevărul” a realizat o analiză a fotbaliştilor care au dublă cetăţenie şi a descoperit că în Liga I sunt cetăţeni din toate colţurile lumii. Cele mai exotice paşapoarte sunt cel neo-zeelandez, care aparţine olandezului Van Broeck, de la U Cluj, şi cel din Burundi, al belgianului de la Petrolul, Meme Tchite. De fapt, la Petrolul sunt cei mai mulţi fotbalişti cu dublă cetăţenie, un caz inedit fiind cel al lui Filipe Teixeira, fiul unor imigranţi portughezi în Franţa. El este născut şi crescut la Paris, dar la 14 ani s-a întors în Portugalia, după care la 21 de ani a revenit în Franţa, pentru ca la 23 să plece iar în Portugalia. Teixeira n-are dublă cetăţenie ca să poată juca în Europa, ci pur şi simplu deoarece e legat de ambele ţări.
Paşapoarte pentru naţională
Există şi o serie de fotbalişti care s-au născut în ţări din UE, obţinând automat cetăţenia acestora, după care au ales să joace pentru ţara lor de origine, primind şi paşaportul acesteia. Este cazul lui Ben Youssef (Astra), născut în Franţa, care joacă pentru Tunisia, al lui Nepomuceno (Petrolul), născut în Olanda, care e internaţional din Curacao, al lui Shamsin (Pandurii), născut în Germania, care evoluează pentru Liban, sau al lui Farnolle (Dinamo), născut în Franţa şi care joacă pentru Benin.
Eric aşteaptă cetăţenia română
Unul dintre cei mai populari fotbalişti străini din Liga I, brazilianul Eric şi-a depus actele pentru obţinerea cetăţeniei române şi aşteaptă să fie chemat la interviu. Eric a venit în 2007 în România, dar a plecat un sezon în Ucraina, la Karpati Lvov, şi o jumătate de an, în Arabia saudită, la Al Ahli. El este căsătorit însă cu o româncă, are deja un copil, şi şi-a manifestat disponibilitatea de a juca pentru echipa naţională.
Hagi jr, bun pentru turci
Deşi Ianis Hagi este văzut viitorul număr 10 al naţionalei României, el ar putea juca foarte uşor pentru Turcia. Ianis este născut în 1998 la Istanbul, unde Gică Hagi juca pentru Galatasaray, şi are şi cetăţenie turcă. Chiar dacă a jucat pentru România la juniori, el ar avea drept de joc la seniori pentru Turcia, reglementările FIFA permiţându-i acest lucru.