Alergările alături de familie unesc şi relaxează: În acest weekend, Bucureştiul găzduieşte primele competiţii stradale din 2018

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Familie

Există o vorbă: ”Familiile care se joacă împreună, rămân împreună”. O distracţie care să-i includă atât pe părinţi cât şi pe copii poate fi şi alergatul, o activitate sănătoasă, atractivă, care întăreşte legăturile dintre membri unei familii. Trebuie doar puşi în picioare pantofii de alergare, legate bine şireturile şi dat drumul la fugă!

Alergatul părinţilor împreună cu copiii lor, că e vorba de participare la o cursă sau de o fugă în timpul liber, este o activitate la care toată lumea trebuie să se distreze şi nu una în care trebuie alergat după un record personal. 

Se poate lua parte la FunRun-uri, unde toţi se pot simţi bine, indiferent de vârstă sau de nivelul de pregătire; la cursele pentru familii de la marile evenimente de alergare, unde de obicei unul din părinţi ia parte la cursa principală (maraton sau semimaraton); sau la evenimentele de orientare în alergare, un sport unde atmosfera este familială şi ”prietenoasă” şi unde se dezvoltă atât calităţile motrice cât şi cele intelectuale.

Se mai poate alerga în familie şi la unele competiţii organizate de cluburile de atletism, uneori părinţii fiind lăsaţi să fugă alături de copiii lor, mai ales dacă aceştia sunt la vârste mai mici. Cluburile trebuie să se asigure că înregimentează cât mai mulţi puşti pentru a avea apoi, mai târziu, seniori care să ajungă în top în clasamente. Astfel de evenimente sunt organizate de obicei în străinătate, mai puţin la noi, cu ajutorul lor fiind captată atenţia atât a copiilor cât şi a părinţilor. Şi weekend-urile sau concediile pot fi transformate în mini ”cantonamente” de alergare. Familia poate porni într-o locaţie relaxantă, revigorantă, şi acolo poate face antrenamente împreună, poate vizita anumite obiective turistice în alergare, poate participa la curse, dacă ele există.

De ce să ţii cont când alergi alături de familie

● Alergatul în familie, părinţi şi copii, de ce nu, şi bunici, nu reprezintă o cursă. Nu toată lumea e la fel de antrenată, la fel de puternică sau la fel de competitivă şi deci nu are rost ca cei mai slabi să fie împinşi să facă ceva ce nu pot sau ce nu vor să facă. E doar o oportunitate ca familia să fie împreună şi să se relaxeze.

● Dacă totuşi se doreşte mărirea numărul de kilometri sau a vitezei, trebuie o planificare atentă ca astfel toată lumea să fie pregătită pentru acest salt calitativ şi cantitativ, astfel încât toţi să dorească această ”corvoadă” şi nimeni să nu se accidenteze.

● Trebuie alergat mereu în ritmul celui mai slab din grup, pentru ca acesta să nu se demoralizeze. Dacă un membru al familiei are nevoie de o sesiune de antrenament mai tare, trebuie făcută cu o zi înainte sau după.

De ce să alergi alături de copii

Copiii se pot plictisi de alergare la fel de repede pe cât au fost impresionaţi când au descoperit-o. În plus, dacă sunt împinşi de la spate mai mult decât trebuie vor ajunge să refuze să iasă din casă, de aceea introducerea în acest sport trebuie făcută cu atenţie, fără a trece anumite etape. Cu toate astea, sunt numeroase motive pentru care părinţii ar trebui să alerge alături de odraslele lor, iată câteva

dintre ele.

● Alergarea este poate cea mai perfectă activitate care poate fi făcută împreună cu cei mici. Este încurajat un mod de viaţă activ şi sănătos şi în acelaşi timp copilul poate descoperi oameni care să-l inspire şi personaje care să-l motiveze;

● Alergarea poate constitui o metodă prin care să te apropii de copiii tăi, iar dacă nu pot să alerge cât ai tu de gând poţi să-i iei cu tine atunci când faci încălzirea;

● Dacă v-aţi apucat de curând de alergat înseamnă că nu parcurgeţi distanţe mari şi nici nu fugiţi repede, deci e un moment bun să o faceţi alături de cei mici, care pot astfel să se simtă implicaţi în cea mai nou activitate pe care părinţii lor au descoperit-o;

● Participarea la curse alături de familie dă posibilitatea copiilor să interacţioneze cu alţi copii, să descopere astfel că nu sunt singuri, să vadă că există numeroşi puşti şi părinţi care fac exact acelaşi lucru, care duc la capăt cu zâmbetul pe buze o activitate care necesită efort.

Poţi beneficia de alergările alături de familie şi dacă eşti un alergător împătimit 

Dacă unul din părinţi este alergător pasionat, care se antrenează aproape ca un profesionist, care face tempo-uri, fartlek, bucăţi şi alergări lungi, atunci alergarea alături de familie, din punct de vedere sportiv, ar putea însemna o pierdere de timp. Totuşi, nu este aşa! Pentru că dacă se fuge alături de familie după o alergare tare atunci poate fi considerat că a fost făcut un antrenament de refacere şi pentru că alergarea alături de familie, chiar şi la un ritm scăzut, înseamnă şi mai mulţi kilometri adăugaţi la media lunară.

UNIQA Asigurări Bucharest 10k& FAMILY RUN deschide sezonul evenimentelor de alergare din acest an lansând provocarea de a petrece o zi în aer liber alături de cei dragi şi de a alerga împreună, în paralel cu atleţii români şi străini, îmbinând performanţa – Uniqa Asigurări cursa Individuală 10 kilometri, cursă acreditată şi inclusă în calendarele internaţionale sau cursa Volkswagen Ştafetă (2X 5km)– cu

distracţia în familie, Carrefour cursa Famiilor(1,5km/3.5km), cursa Adolescenţilor(3,5km) şi cursa Bebeluşilor(4,2195m). Aflată la cea de-a treia ediţie, UNIQA Asigurări Bucharest 10k& FAMILY RUN va avea loc pe 1 aprilie cu punct de strat şi sosire în Parcul Izvor.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite