VIDEO Cât costă demnitatea unui fost primar: „Pentru 30 de milioane merită să mă îmbrac în Shrek“

VIDEO Cât costă demnitatea unui fost primar: „Pentru 30 de milioane merită să mă îmbrac în Shrek“

Deşi a fost cândva primarul Capitalei, Viorel Lis nu pregetă să se facă de râs în emisiunile tabloide

„Adevărul“ continuă campania dedicată primarilor pe care i-am votat în ultimul sfert de secol. Azi - Viorel Lis, cel care a avut Capitala pe mână timp de trei ani, pentru ca apoi să se reprofileze în clovn al emisiunilor mondene. Lis recunoaşte că se compromite la televizor pentru bani: „Pentru că n-am furat ca primar, viaţa mă obligă la d-astea“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Viorel Lis a fost primar general al Bucureştiului între 1997 şi 2000. Istoria lui e scurtă: a venit de nicăieri şi se pierde într-un nimic răsunător. La Revoluţie era inginer în Pipera. S-a înscris imediat în PNŢCD. În 1992, cum-necum, a prins un loc de viceprimar la Sectorul 2. În 1997, primarul Victor Ciorbea a fost desemnat premier, iar ţărăniştii n-au găsit altul mai bun pentru Primăria Generală a Capitalei. Pe refrenul „Continuaţi să votaţi schimbarea!“, Lis a câştigat alegerile locale în Bucureşti.

Ce se mai ştie din mandatul său? Că a dat case în stânga şi-n dreapta: a dat la boschetari şi la parlamentari, a dat la „Surprize, Surprize“, i-a dat şi iubitei lui, Oana, pe care a cunoscut-o în primărie şi pentru care a divorţat de nevastă.  Oana avea 18 ani, Viorel - 53.  Din amorul înfiripat pe holurile primăriei a rezultat unul dintre cele mai toxice cupluri mondene din România zilelor noastre.

Împins de la spate de mult mai tânăra lui soţie, Viorel Lis a ajuns bătaia de joc a parşivilor realizatori de emisiuni nocturne. Se vopseşte în verde, ca Shrek, joacă în scenete stupide prezentate ca scandaluri autentice, se scălămbăie prin cluburi alături de femei cu 50 de ani mai tinere. Însă Viorel Lis nu e doar un bătrân de 73 de ani care-şi termină viaţa  într-un scenariu ridicol. E şi dovada că românii votează de multe ori cu ochii închişi. Când îl vedeţi noaptea la emisiuni vulgare, să ştiţi că ceea ce vedeţi este eşecul colectiv al bucureştenilor.

NOTĂ: La interviul de mai jos participă şi Oana. Pe parcursul dialogului cu fostul primar, femeia citeşte o revistă mondenă pe care o găseşte prin redacţie şi intervine, atunci când simte nevoia, pentru a aduce completări de nuanţă.

Adevărul“: Unde v-a prins Revoluţia?
Viorel Lis: Lucram ca inginer proiectant pe platforma Pipera, iar când am auzit că sunt manifestaţii am sărit gardul împreună cu un coleg şi ne-am alăturat. În faţă la Ciclop s-a auzit ca şi cum a tras cu tancul, iar eu am căzut jos şi m-au călcat în picioare. Am avut o coastă..., nu fracturată, dar lovită rău. Apoi m-am urcat pe un tanc şi m-am dus la Televiziune. Mă emoţionez când îmi aduc aminte.

Când aţi intrat în politică?
După Revoluţie, primul lucru a fost să mă înscriu în PNŢCD, pentru că şi tata fusese ţărănist. În 1992 s-au făcut propuneri pentru alegeri locale, dar eu nu ştiam ce înseamnă să fii primar. Puteam să cer la Sectorul 2, dar eram speriat. Am zis că îl am pe unul Popovăţ, care e foarte deştept, şi l-au pus pe el. Iar eu am devenit viceprimar la Sectorul 2.

Deci la partid se discuta aşa, pe un colţ de masă, cine să fie primar...
Pe mine mă întrebau dacă vreau şi eu eram speriat. Crin Halaicu a fost mai curajos. Când s-a discutat cine să fie candidat la Primăria Generală, a ieşit în faţă şi a zis: „Eu, eu”. Pe mine mă întrebau şi eu ziceam că nu, că e prea mult pentru mine.

Am mai auzit această variantă, că în primii ani după Revoluţie câştiga cine avea tupeu şi se băga în faţă.
Da, aşa a fost. Nu era un control al inteligenţei, al cunoştinţelor, să se întrebe cineva dacă poţi să fii un administrator bun. Atunci cam aşa era, care era mai curajos.

Cum aţi ajuns de la Sectorul 2 la Primăria Generală?
În 1996 am candidat la Capitală pe lista de consilieri şi am fost ales viceprimar. Eu am crezut că asta-i politica, să lucrezi pentru ţară, pentru binele oraşului. Şi vă spun, lucrurile pe care le-am făcut eu, fără să mă laud, dar ceilalţi au continuat proiectele mele. Sunt primul care a făcut iluminatul de Anul Nou: ăla frumos aşa, cu tot felul de becuri şi lumini care i-a impresionat pe mulţi... (începe să se fâstâcească pe scaun) Aş vrea să mai fac o pauză că m-am... Mi-aduc aminte şi mă emoţionez... ( îşi pune mâinile în cap, pare răvăşit) Mi-am adus aşa aminte, m-am...

Oana Lis: Fii, mă, calm, parcă vorbeşti despre cine ştie ce!

Viorel Lis: Mi-aduc aminte de ce a fost. E un interviu care mă impresionează.

Oana Lis: Dă-le dreacu! Ce, crezi că se mai întoarce timpu’?

Viorel Lis: E prima oară când vorbesc despre perioada asta. Perioadă palpitantă.

După retragerea primarului Victor Ciorbea, care a fost desemnat prim-ministru, aţi devenit candidatul PNŢCD pentru Primăria Capitalei. Ce credeţi că vă recomanda pentru această funcţie?
Activitatea. Nu mă cunoştea nimeni, dar activitatea, faptul că avem studii superioare, făcusem două facultăţi: Politehnica şi Economia Industriei la ASE. A fost recomandarea de la Sectorul 2, unde am lucrat foarte bine cu Popovăţ.

În mentalul colectiv n-au rămas prea multe realizări din mandatul dumneavoastră. În 2000, când aţi predat Primăria, Bucureştiul arăta groaznic.
Nu e adevărat. Eu am privatizat curăţenia, am făcut curat în oraş. Pe strada Abanosului era gunoiul până la etajul doi. După ce am făcut curat, a venit unu' la mine: „Domn primar, ce fac că nu mai pot să scot porcul de la etajul doi?“. Stăteau cu porcul într-o cameră. Romi. Mulţi romi. Proiectul Podului Basarab e început de mine, la propunerea viceprimarului Popovăţ. Şi am ajutat foarte mulţi cu case.

Aţi dat apartamente în special persoanelor publice. La cântăreţi, la parlamentari...
Nu, cel mai mult la pensionari şi la mulţi... Dacă îmi spuneţi de cântăreţi, îl ştiţi pe Naomi? Lu’ ăla i-am dat casă.

Pe ce criteriu?
N-avea unde să stea. Politica mea era să ajut cât mai mult. Aveam categorii.

Un parlamentar în ce condiţii lua casă de la Primărie?
Lua în condiţiile în care n-avea unde să stea, n-avea proprietate, n-avea nimic în Bucureşti. Care e diferenţa între un parlamentar şi un muncitor? Ca bani era diferenţă mică.

Era sărac parlamentarul, sau cum?
Nu, n-avea casă. Să zicem că a venit proprietarul şi i s-a retrocedat casa. Nu trebuia să-i dau?

Oana Lis: N-aveau bani atunci. Ţociu, de exemplu, avea bani? Lumea nu ştie. N-aveau bani atunci.

Viorel Lis: Ţociu şi Palade. Palade stătea într-o cameră şi se încălzea la reşou. Şi-mi era milă, avea copil. Toţi oamenii ăştia au fost ajutaţi. Când m-am certat cu cei din partid, au încercat să-mi facă rău. Cercetau repartiţiile de casă şi întrebau beneficiarii cât mi-au dat şapgă. Dar nu am dat pe şpagă. Dădeam la cine avea dreptul.

Acum, în anul 2016, pare greu de înţeles că poate să-ţi dea primăria casă atât de uşor.
Acum da.

Oana Lis: Dacă nu mai e Viorel primar... Ştiţi la câţi ziarişti a dat casă?

Viorel Lis: Cei de la „ Academia Caţavencu” au vrut să facă o cafenea şi nu le-am aprobat. Pe urmă râdeau de mine. Mitică Dragomir mă ataca în „Atac la persoană” pentru că avea la primărie o cerere pentru un restaurant. Pe urmă, fără să vreau, a venit şi am aprobat-o. A început să scrie numai de bine.

Depindeau atâtea lucruri de semnătura dumneavoastră. Sigur au fost cazuri când a încercat cineva să vă mituiască.
Dacă vă spun că am aruncat odată cu o geantă de dolari după una, n-o să credeţi. Voia să-mi
dea nu ştiu cât. Am dat-o afară, am urlat la ea, pentru că eu n-am vrut să iau. Voiau să profite, mulţi. N-am vrut să mă murdăresc şi am făcut bine, pentru că mai târziu tot se afla. Sunt propuneri..., dar eu las populaţia să vadă că la ora actuală nu am bani în conturi, nu am nimic. Decât casa aia din Tunari pe care am închiriat-o.

Nu v-a tentat niciodată să luaţi?
Da, e foarte greu să rezişti, foarte greu. Pe mine nu m-a interesat, pentru că ştiam: orice legătură cu persoane care încercau să te corupă, pe urmă erai în mâna lor. Mă uit la Oprescu,
cum a putut el să aibă acele relaţii cu subalternii?

De ce vă miraţi? În mandatul dumneavoastră v-au arestat secretara pentru că împărţise locuinţe la toate rudele.
Au arestat-o special ca să dea în mine, dar n-avea ce să spună. Nu e adevărat că le dădusem locuinţe rudelor. Eu nu dădeam locuinţe, eu semnam. I-am învăţat cum să propună şi veneau cu propunerea şi cu referatul. N-are casă, n-are aia, n-are aia. Şi semnam. În rest, lăsam subalternii să se ocupe.

Păi, da, se ocupau subalternii. Aţi avut un şef de cabinet pe care l-au arestat pentru trafic de influenţă.
Mi-l dăduseră de la partid. În perioada mea a fost cumsecade. Nu, subalternii mei nu făceau, am avut încredere în ei. Viceprimarul Popovăţ era asociat la „Nufărul”, deci vă daţi seama ce bani avea. Dar se mai întâmplau. Am aflat şi eu acum că cineva, ca să intre la mine în audienţă, trebuia să dea cincizeci de dolari la ăia, la gardienii care păzeau intrările. Acum am aflat şi eu.

Deci exista corupţie la uşa dumneavoastră, dar dumneavoastră nu ştiaţi nimic.
Erau din astea, mărunţişuri. Oricine, când ajunge undeva, încearcă. Dacă se prinde, bine, dacă nu, nu. E foarte tentant. Poate se luau comisioane la licitaţii, dar eu nu mă ocupam. Aveam multe pe cap, audienţe multe, deplasări, se întâmplau multe şi eu eram acolo. Când a fost greva de la RATB m-am băgat între ei, întrebaţi-i pe ăştia de la RATB să vedeţi cât mă iubesc. Am fost şi şmecher, pentru că ştiam de la directori că se pot mări puţin lefurile şi atunci le-am spus „gata, băieţi, veniţi la lucru că se măreşte leafa”. Nu făcusem eu, dar le-am spus „gata, eu vă aprob mărirea salariilor”.

„Pe mine mă ştie toată lumea, pe Pleşu nu-l bagă nimeni în seamă“


   

Aveţi o amintire frumoasă din primărie, ceva ce v-a rămas în minte?
Ceva ce mi-a rămas? Oana. Mi-a rămas din primărie.

Acolo v-aţi cunoscut?
Nu, la partid. Am avut o grupă mare de tineri care mi-a făcut campanie. Şi le-am spus: „Mă, vă ajut! Dacă sunteţi săraci, dacă sunteţi pe drumuri, vă dau casă. Dacă vreţi serviciu, vă angajez”. Şi când am ajuns primar, am angajat-o. Şi pe ea, şi pe nişte prietene de-ale ei. Le-am angajat şi lucrau.

Aţi angajat-o aşa, pe ochi frumoşi?
Păi, cum? A dat concurs. Dacă era deşteaptă...

A fost dragoste la prima vedere?
Nu.

Oana Lis: Îi plăcea de o prietenă de-a mea. (râde)

Viorel Lis: În ’98 am cunoscut-o, am angajat-o şi după aia...

Şi nu i-aţi dat şi ei o casă?
I-am dat. Dar nu numai ei.

Oana Lis: Mi-a dat. M-a angajat, mi-a dat casă.

Viorel Lis: Am dat şi la altele şi n-am avut nimic cu ele.

Dumneavoastră dădeaţi case aşa, parcă dădeaţi câte-o cafea.
Da. Au venit să mă cerceteze că de ce le-am dat casă la unii. Pentru că merită. Toţi care aveau dreptul primeau. Dar nici ca Zamfir. Gheorghe Zamfir, naistul.

Ce-a făcut?
A venit cu căţeaua la mine în birou, s-a urcat pe birou căţeaua: „Dom’le, vreau o vilă”. I-am spus că noi nu avem vile, avem case, apartamente. El că nu, că a venit de la Paris, n-are unde să stea şi vrea o vilă. Până la urmă a primit un apartament cu patru camere la Gara de Nord şi peste nu ştiu câte zile l-a vândut. Eu n-am luat nicio cafea de la el, dar îl întreabă presa: „Cum a fost, dacă îi dădeaţi ceva puteaţi să luaţi vilă?”. Şi el zice: „Da, dacă îi dădeam, luam imediat vilă”. Vă închipuiţi ce om nebun? Îl urăsc. Nu din punct de vedere al artistului, al caracterului. Au fost multe întâmplări, dar eu am rămas curat. Eu, la ora actuală, dau scris că cedez toate conturile din lume pe care le am.

Dar de ce trebuia să-i dea Primăria casă lui Gheorghe Zamfir? Ar fi putut să îşi cumpere singur.
Era un artist, a venit să se stabilească în Bucureşti. A venit de la Paris şi n-avea unde să stea. Spunea că nu are bani.

Şi chiar credeţi că nu avea? Ţinuse concerte în toată lumea.
Nu, nu avea bani. Cât poţi să câştigi de la un concert de nai? Eu am luat-o ca mare figură a României care trebuie ajutată. Comisia analiza şi se vedea clar: artist mare, a venit din Franţa, vrea să se stabilească în Bucureşti, n-are unde, n-are fonduri. Asta scria în referat.

Oana Lis: Cotabiţă a cerut şi n-a luat

Viorel Lis: Deci totul trecea prin comisie. Bineînţeles că erau cazuri când se mai păcălea, se mai... Am avut la mine şi cererea lui Băsescu, care spunea că n-are nici el, nici părinţii casă.

Cum le repartizaţi, în ce cartiere, pe ce criteriu?
Nu făceam diferenţe, dădeam în funcţie de ce aveam.

Oana Lis: Lu’ Temişan i-ai dat în Rahova.

Viorel Lis: Da, în funcţie de cum aveam. Dacă eu voiam să-i dau lu’ unu casă, le spuneam: „Analizaţi-l”. Deci nu eu, neapărat. Bine, ţineau cont dacă venea de la mine, dar îi verifica. Făcusem pe grupe: pensionari, artişti.

O amintire neplăcută aveţi din perioada primăriei?
Da, cu „Caţavencu”. Pentru că nu le-am aprobat o cafenea au făcut un articol, dar nu pe activitate, că nu aveau ce să spună, că eu nu sunt prost. S-au luat de figură. Doamne, ce mi-au scris acolo. Aia m-a durut! Că sunt nu ştiu cum, că se sperie copiii. Se legau de figura mea şi mă făceau în toate felurile. Marele Dinescu, Liviu Mihaiu, îi ţin toată viaţa minte.

Vă băgaţi în tot felul de evenimente care nu se prea pretau la un ditamai primarul: aţi fost în juriu la „Mirii Anului”, pe la „Surprize, Surprize”.
Da, cel mai mult mi-a plăcut la „Ceaiul de la ora 5”, când mi-a cântat Gică Petrescu.

Oana Lis: La „Surprize, Surprize” ai dat 15 case.

Viorel Lis: Da, aveau repartiţiile făcute deja şi le-am dat acolo.

Se potriveşte statutul de om politic cu viaţa mondenă, se pot îmbina?
Nu, niciodată. Eu după ce am terminat cu Primăria, atunci am început să apar mai des. Şi apar în anumite chestii care îmi plac. Am văzut, m-au criticat unii că după ce am fost respectat ca primar mă fac de râs că am cununat două persoane de acelaşi sex. Şi le-am răspuns: în primul rând, era un rol, în al doilea rând, era o distracţie, în al treilea rând, o atragere a atenţiei pentru că multe ţări au oficializat aceste căsătorii. Deci nu era ceva să te faci de râs când încercai să dai un semnal pentru ţară că şi la noi trebuie să fie.

Vă spun punctual ce a scris Andrei Pleşu: „Privind în urmă – şi ca să dau exemplul cel mai frapant –, nu-mi vine să cred că pe scaunul pe care au stat oameni ca Pache Protopopescu sau Barbu Ştefănescu Delavrancea a putut fi aşezat, printr-un obscur concurs de împrejurări, un personaj ca Viorel Lis, invitat privilegiat al budoarelor carnavaleşti pe care le organizează, vesel, unele televiziuni locale”.
Nu trebuia să-mi citiţi asta. Mă doare. Mă deranjează pentru că ei, filosofii, nu înţeleg un lucru. Ei cred că dacă sunt filosofi sau sunt scriitori, trebuie să fii serios continuu. O să le pară rău până la urmă. Mie mi-a plăcut să trăiesc din plin. N-am făcut prostii, n-am furat de la nimeni. Neavând bani, am fost la anumite televiziuni pentru bani… Trebuia să vorbească despre mine atunci, când eram primar. Acum sunt un om liber.

Dacă dai pe Google „Viorel Lis“ nu apare nimic despre activitatea dumneavoastră ca primar, ci apar tot felul de ştiri mondene: „Oana recunoaşte că l-a înşelat“, „Viorel Lis se roagă să câştige la «păcănele»“.

Oana Lis:
Şi ce vrei, dragă, să se oprească viaţa în loc?

Viorel Lis: Acum aţi dat-o pe intimităţi. Eu nu citesc treburile astea. Şi, în general, lumea te critică. Plăcerea lor mare e să râdă, să glumească. Eu dacă merg undeva, toată lumea mă cunoaşte. Faţă de Pleşu, care nu ştiu dacă-l cunoaşte toată lumea. Vreau să merg cu Pleşu pe undeva, să vadă cum vine lumea la mine şi pe el nu-l bagă în seamă. Facem un concurs.

Oana Lis (râzând în hohote): Şi mai şi ţineai cu el când te uitai la emisiunile lui.

Viorel Lis: Şi mai e o chestie: dacă eu merg undeva, într-un oraş, să vedeţi cum e, cum se opreşte lumea în loc şi toţi vin la mine. Dom’le, spune-i că eu am două facultăţi, el are una şi proastă. Pentru că nu e nici filosof, nici scriitor mare.

Oamenii care vă recunosc la Buzău, de exemplu, vă recunosc nu ca om politic, ci ca personaj care apare la emisiuni de scandal.
Bineînţeles. Şi vin şi mă pupă, pentru ce, pentru că sunt un prost?

E o bucurie că vă recunoaşte lumea pe stradă?
Nu. Eu mi-am făcut treaba. Dacă furam aveam bani să trăiesc numai la Monaco sau pe Coasta de Azur. Neavând bani, pe mine mă obligă viaţa să fac şi treburi d-astea. Şi în momentul când e o emisiune din asta şi primesc bani, pentru mine e un lucru extraordinar de bun pentru că am cu ce să trăiesc. Pensia mea de primar e 17 milioane. Deci în momentul când ai 17 milioane şi îţi propune să îţi dea nişte bani, nu te duci?

Şi merită preţul ăsta, să te îmbraci ca Shrek şi să râdă lumea de tine?
Da, merită.

Oana Lis: Nu mai vorbi, dragă, de bani.

Viorel Lis: Nu, eram sigur că nu trebuie să vin la interviul ăsta. Şi-mi pare rău. Gata, numai, hai să mergem. Sunteţi nişte porci!

Oana Lis (continuând să se uite pe revistă): Nu te mai enerva, Viorel. Stai, mă, calm.

Viorel Lis (scoţându-şi lavaliera): Scrieţi ce vreţi. Nişte porci sunteţi! Prost am fost că am venit. Şi mi-a zis Oana…

Oana Lis: Vă iau şi eu revista asta.

 

Deşi a fost cândva primarul Capitalei, Viorel Lis nu pregetă să se facă de râs în emisiunile tabloide

Imagini din aceeasi galerie
  • Deşi a fost cândva primarul Capitalei, Viorel Lis nu pregetă să se facă de râs în emisiunile tabloide
  • Viorel Lis - alături de soţia Oana, la nunta lor
  • 1998: Viorel Lis - în timpul campaniei electorale pentru Primăria Capitalei     Foto: Mediafax
  • Viorel Lis iubeşte compania femeilor tinere
  • Viorel Lis şi soţia
  • Viorel Lis - într-un moment de relaxare alături de soţie
  • De dragul soţiei, Viorel Lis nu se supără atunci când este luat peste picior la petrecerile mondene
  • Viorel şi Oana Lis - la piscină
  • Viorel Lis făcând experimente în bucătărie
  • Viorel Lis - la mare
  • Viorel Lis - pe vremea când era primarul general al Bucureştiului şi îşi angajase iubita secretară   Foto: Mediafax
  • Primarul Viorel Lis în exerciţiul funcţiunii   Foto: Mediafax
Distribuie imaginea
citeste totul despre: