Un om exemplar

Una dintre vorbele „de spirit“ care mă revoltă prin iresponsabilitate e cea a lui Victor Eftimiu, conform căreia „cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit". În această logică a cinismului, pare că nimeni nu e de neînlocuit. Oare?

De fapt, ştim cu toţii că nu e deloc aşa. Că rareori reuşim, mai ales în epoci de confuzie morală şi a valorilor, să surmontăm dispariţia unor personalităţi ale vieţii publice, care au avut rol de veritabile repere. Iar împuţinarea modelelor, a oamenilor pe care cineva şi-i poate lua drept reper formativ în viaţă, pe care îi poate consulta (fie şi metaforic vorbind) în momente de cumpănă, nu contribuie nici ea la normalizarea vieţii sociale.

Una dintre aceste personalităţi de neînlocuit ale României a fost şi profesorul Solomon Marcus. Un om pe care l-am apreciat foarte mult, a cărui operă am studiat-o (cel puţin în latura ei umanistă şi interdisciplinară) şi a cărui activitate neobosită a iluminat cultura şi şcoala mai bine de şase decenii. Un savant care a învins o istorie deloc blândă  şi şi-a împlinit vocaţia, împotriva unor împrejurări nefaste.

Trei sunt dimensiunile personalităţii sale, care mi se par ieşite din comun. 

Prima este excepţionala sa capacitate de a crede în idealul unei lumi mai bune. A suferit prigoana rasială, în anii războiului, şi şi-a văzut comunitatea decimată de Holocaust. Trebuie să recunoaştem că e nevoie de o uriaşă vocaţie şi o la fel de mare tărie de caracter ca să continui, în aceste condiţii. Solomon Marcus nu doar că a continuat, dar a excelat! În matematică, în lingvistică, în semiotică, în studii interdisciplinare: peste tot pe unde l-a purtat mintea sa sclipitoare, savantul a lăsat urmele adânci ale creativităţii sale.

Cea de-a doua este devotamentul său absolut pentru cultură. Citea tot, îl întâlneam la spectacole de teatru şi vernisaje plastice, era la curent cu toate noutăţile. Altuia i-ar fi fost de ajuns performanţa în matematică. Solomon Marcus credea, însă, în idealul unei culturi integrale, în care ştiinţa şi artele îşi dau mâna şi dialoghează. Din această credinţă în unitatea culturii s-au alimentat studiile lui interdisciplinare; de pildă, lingvistica matematică, în care a fost un pionier pe plan mondial. A fost un renascentist rătăcit în secolul nostru. 

Cea de-a treia calitate pentru care Solomon Marcus este un om de neînlocuit, azi ca şi ‪mâine, este profunda să implicare în viaţa şcolii. Timp de peste şase decenii, câteodată în timpuri foarte grele, acest savant, în loc să stea confortabil în bibliotecă şi să îşi vadă de opera sa, şi-a dedicat energia şcolii. S-a bătut pentru şcoală românească, pentru şansa de a transforma societatea, de a progresa, prin intermediul formării în şi prin şcoală. S-a luptat pentru modernitate şi performanţă, în epoci de dictatură ideologică, şi pentru avantajele investiţiei în educaţie, în anii din urmă. A fost el însuşi un profesor prolific, care a format mii  şi mii de profesori de matematică şi şi-a pus în joc prestigiul, pentru a susţine demnitatea condiţiei de dascăl.

Acestea nu sunt cuvinte convenţionale, de rostit la plecarea dintre noi a unui om la care am ţinut enorm. Faptul că Solomon Marcus este cu adevărat un model e demonstrat de extraordinara sa popularitate printre cei tineri. Nu cred că a mai existat cineva care, născut cu mult înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial, să mai fie atât de bine primit de tineri. Indiferent dacă vorbim de şcolari, liceeni sau studenţi, de oameni de ştiinţă sau de literaţi. Solomon Marcus era la el acasă în orice şcoală, în orice cerc ştiinţific, în orice cenaclu.

Am învăţat de la Solomon Marcus bunătatea culturii. Din păcate, oameni ca el sunt tot mai rari, de unde şi necesitatea de ne fixa, răspicat şi neechivoc, modelele şi reperele. A plecat dintre noi un om exemplar, lăsând un mare gol. Dar şi speranţa că viaţa lui va fi sursă de inspiraţie pentru cei care vor, la rândul lor, să lase ceva patrimoniului naţional de ştiinţă şi de cunoaştere. Sau, pentru a folosi chiar cuvintele sale, într-un text recent la dispariţia lui Umberto Eco, „să pornim în căutarea lui , fără prejudecăţi disciplinare şi didactice, să savurăm spectacolul <<de-a v-aţi ascunselea>> pe care ni-l oferă”.