Senatul a votat proiectul prin care lucrările de utilitate publică vor putea fi realizate inclusiv în ariile protejate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatul a adoptat, miercuri, proiectul care prevede dreptul de ocupare temporară şi de trecere pentru utilităţi publice asupra terenurilor din fond forestier, inclusiv zone strict protejate, pentru lucrări de reabilitare, modernizare şi exploatare pe toată durata existenţei sistemelor de utilitate publică. În acest caz, Camera Deputaţilor este for decizional.

Proiectul pentru modificarea şi completarea Legii nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice este iniţiat de mai mulţi parlamentari PSD, ALDE şi UDMR şi a fost adoptat cu 81 de voturi „pentru”, 12 voturi „împotrivă” şi două abţineri, scrie Mediafax.

„Scoaterea definitivă şi ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier naţional necesare realizării, dezvoltării, întreţinerii şi modernizării sistemelor de utilităţi publice în vederea asigurării securităţii şi sănătăţii oamenilor şi animalelor, este permisă inclusiv pentru suprafeţele cuprinse în zona de protecţie strictă, zona de protecţie integrală şi zona de conservare durabilă a ariilor naturale protejate, rezervaţii naturale precum şi pentru suprafeţele incluse în Catalogul naţional al pădurilor virgine şi cvasivirgine din România ori care întrunesc criteriile şi indicatorii pentru includerea în Catalogul naţional al pădurilor virgine şi cvasivirgine din România”, potrivit unui amendament adoptat de Comisia pentru administraţie publică a Senatului.

De asemenea, proiectul legislativ mai prevede ca ocuparea fondului forestier să se facă cu titlu gratuit dacă este proprietate publică şi la înţelegere cu proprietarul, dacă este proprietate privată.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite