Nu e aşa că ar fi minunat să scriu exact ceea ce îţi doreşti şi exact cum  îţi doreşti tu, cititorul meu deştept, critic şi megacultivat?

Opiniile mele, despre orice ar fi ele, aş face bine să mi le adaptez sau să le cenzurez în aşa fel încât nu cumva să îţi stârnesc ţie mânia, că doar fără tine eu nu aş exista. Faptul că se întâmplă să fiu şi rom ar trebui, desigur, să mă facă să scriu într-un anume fel, care să se potrivească imaginii pe care ţi-ai creat-o despre felul în care ar trebui să scrie un om de mâna a cinşpea, ca mine. Sigur că, de fiecare dată când scriu câte ceva care îţi atinge sensibilitatea, preconcepţiile sau simţul patriotic, consideri că am irosit timpul. Timp pe care crezi că aş fi putut să îl folosesc mai bine făcând voluntariat pentru ajutorarea neamului meu de paraziţi, care ne face România de râs. Aşa cum şi dumneavoastră, cititorii mei, ca români verzi şi puri, cu ADN-ul perfect de amestec daco-roman, vă petreceţi timpul liber ajutând compatrioţii verzi, care au cea mai multă nevoie. E drept că, în realitate, eu chiar îmi petrec o bună parte a timpului liber ajutând copii care trăiesc în ghetou, copii printre care se află şi copii de romi, şi copii de români, dar nu ne încurcăm acum cu chestii de astea superficiale, cum ar fi realitatea. Contează părerea, simţământul, oful dumneavoastră, regele meu cititor, şi nu mofturi, cum ar fi faptele.

Că mă cheamă şi Ciolan este, desigur, o indicaţie despre caracterul meu. Şi, automat, chiar din capul locului, articolele mele despre lumea politică sunt dubioase.

Cum adică, unul pe care îl cheamă Ciolan să poată scrie despre valori de valori, cum ar fi Băsescu, Mazăre, Tudose şi alţii asemenea lor? Şi sigur că toate neamurile dumneavoastră pe care le cheamă Cristi sau Cristian sunt întruparea lui Cristos, aşa cum şi toate Mariile sunt în orice moment gata de sfinţire.

Sigur că nu am dreptul să greşesc şi nici să scriu câte un articol mai prost. În fiecare dintre sutele de articole publicate trebuie să fiu coerent, echilibrat şi cât mai aproape de perfecţiune. Cam aşa cum sunteţi dumneavoastră, dragul meu cititor, în viaţa de zi cu zi. Nu pot să îmi schimb părerile despre oameni, că doar ştim că oamenii nu se schimbă. Nu am dreptul să fi fost un idiot în trecut, iar în cazul în care am fost, asta mă descalifică de la dreptul de a comenta orice alt idiot.

Dacă sunt într-o funcţie, nu mai am dreptul la opinii care să fie contradictorii faţă de ceea ce vă imaginaţi dumneavoastră că este descrierea slujbei mele. Doamne fereşte! Trebuie să vorbesc şi să scriu numai folosind documentele programatice ale instituţiei pentru care lucrez. Că doar, vorba marelui om de stat Nicolicea, cine plăteşte dă ordin la lăutari. Voltaire şi John Stewart Mill sunt nişte fandosiţi învechiţi, nu ştiu ei de rigorile şi de standardele dumneavoastră, care, desigur, sunt cele mai minunate şi unicele valabile.

Şi este de la sine înţeles că orice tâmpenie pe care am făcut-o în copilărie, în adolescenţă sau în tinereţe şi despre care am scris, iar dumneavoastră aţi citit, este o indicaţie clară că sunt exact aşa cum credeţi. Acest fapt dovedeşte fără dubiu că suspiciunile dumneavoastră au fost întemeiate. Nici nu încape vorba să fie vreo urmă de rasism sau vreo lipsă de bun-simţ la dumneavoastră.

Şi ţie, cititorul meu rom, al cărui neam se trage direct şi pur de la Vishnu şi de la Kali şi care eşti nemulţumit de faptul că nu scriu ca Martin Luther King Jr. al romilor, îţi datorez scuze. E drept că nu ai citit decât câteva citate mai ciumece de pe net din King, dar ce contează? Tu ştii cel mai bine ce şi cum ar trebui să gândesc şi să fac. Nu contează că nu avem nimic în comun în afara unui număr similar de gene, număr pe care, în fapt, îl am în comun şi cu orice capră. Genele alea sunt de ajuns ca să mă facă pe mine proprietatea ta. Desigur, orice fac eu bine se datorează genelor de rom şi faptului că tu eşti în viaţa mea. Iar ce fac prost, faptului că nu te consult pe matale, cunoscătorul singur şi absolut a ceea ce înseamnă valori rome.

Iar dacă nu pricepi că în majoritatea timpului eu scriu sarcastic, desigur că nu e vina ta, că nu întrebi sau nu pricepi, ci a mea, că nu scriu pentru tine aşa cum ar trebui. Orice lucru pe care îl scriu despre problemele comunităţilor în care îmi petrec timpul liber şi o bună parte a banilor proprii e o dovadă de trădare a neamului, că doar tu vorbeşti în numele tuturor romilor. Aşa cum e şi orice lucru negativ pe care l-aş scrie despre romi, care, desigur, sunt toţi nişte sfinţi discriminaţi. În plus, trebuie să dovedesc continuu că reuşesc să corespund standardelor tale, standarde care, desigur, nu ţi se aplică ţie, ci doar mie, umilul tău supus. Şi nu ar trebui să zic nimic urât de Olguţa, de Băsescu, de Dâncu, de Dragnea sau de Soros, căci importante sunt interesele romilor (a se citi ale matale) şi nu coloana mea vertebrală!

De la vârsta de 3 ani, marea majoritate a celor din jurul meu mi-au spus că nu voi putea să fac ceea ce îmi doream să fac. Pentru că eram prea ţigan sau prea român, prea scund sau prea plăpând, prea sărac sau prea în fiţe, prea negru sau nu îndeajuns de negru, prea necivilizat sau prea românizat, prea neîndemanatic, prea necultivat sau mult prea interesat de cărţi, prea încăpăţânat sau nu îndeajuns de tupeist, prea cu gura mare ş.a.m.d. Am făcut o mulţime de greşeli şi am fost un tâmpit de nenumărate ori. Nu am încetat şi nici nu o să încetez prea curând să o dau în bară. Pentru că, încercând să fac ceva, încercând să schimb ceva inclusiv prin scris, am să şi greşesc. Sigur că o să merit şuturile luate, dar prefer asta alternativei de a sta cuminţel pe burtă şi de a mă preface că nu văd sau că nu îmi pasă de ceea ce este în jurul meu.

Aşa că nu o să scriu nicicând pentru a fi pe placul tău, dragul meu cititor. O sa scriu despre ce vreau şi despre ce cred că este important. Iar dacă nu îţi convine, poate faci ceva voluntariat în timpul ăla liber pe care îl poţi economisi necitind şi necomentând ceea ce scriu eu.