România: ţara în care tot mai multe adolescente devin mame. Câte naşteri s-au înregistrat în cazul fetelor mai mici de 19 ani
0
Aproape 19.000 fete cu vârsta sub 19 ani au devenit mame în România în 2017. Aşa arată cele mai recente statistici furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
„Potrivit datelor publicate de către Institutul Naţional de Statistică rezultă faptul că în anul 2017 s-au înregistat un număr de 18.656 naşteri la mame cu vârsta sub 19 ani, din care 698 naşteri la mame cu vârsta sub 15 ani. Numărul total de naşteri la mame sub 19 ani este în scădere faţă de anul 2016 cu 1.499 de persoane şi faţă de anul 2014 cu 1.447 persoane. Prin programul de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului sunt sprijinite un număr de 889 mame nimore, care îndeplinsc codiţiile de eligibilitate, respectiv aceea de a frecventa cursurile de zi ale învăţământului preuniversitar, potrivit legii”, arată sursa citată, potrivit Mediafax.
Precizările Ministerul Muncii vin în urma unei interpelări adresată de Costel Lupaşcu, în care deputatul PSD a cerut să i se comunice numărul total al fetelor care au devenit mame până la vârsta de 18 ani în anul 2018.
Potrivit sursei citate, există o discrepanţă între România şi restul Europei privind alegerea de a deveni mamă.