În general, atunci când ne amintim de produsele pe care le cumpăram pe vremea comunismului, devenim nostalgici. Multe dintre ele nu au făcut faţă unei pieţe libere şi s‑au pierdut printre alternativele mai ieftine de peste hotare. Însă când vorbim de Dacii, saltele „Relaxa", frigidere „Arctic", detergent „Dero" şi cosmetice „Farmec" nu avem cum să simţim acelaşi lucru. Motivul? Sunt la fel de prezente în vieţile românilor şi după Revoluţie.

Comunismul încă vinde!

Cumva, aceste branduri autohtone au reuşit să se reinventeze şi să supravieţuiască în capitalism. Mai mult, companii mari din afară le‑au cumpărat pe bani grei. Nostalgia românilor poate fi valorificată. Tot mai multe companii fac apel la vremuri apuse pentru a-şi vinde produsele prezente încă din comunism. Cu reţete îmbunătăţite, fără restricţii de ingrediente şi limite de preţ de la partid, unele branduri autohtone au „înflorit" după trecerea la capitalism.

Citiţi şi:

Mărcile comuniste azi, nostalgia din care iese profit


Altele au dispărut imediat după Revoluţie, când românii au fost mai mult decât fericiţi să renunţe la produsele pe care, din lipsă de alternative, au fost obligaţi să le consume în comunism.

Simboluri comuniste vândute pe bucăţele

Astfel, pasta de dinţi Cristal („care făcea dinţii ca de cal") a fost înlocuită cu Colgate, iar Brifcor-ul (zis de portocale), Cico-ul şi Quick-Cola - schimbate pe adevărata Coca-Cola.

Adevărate embleme ale „Epocii de Aur" au ajuns să fie vândute pe bucăţele, uzinele demolate (în locul de unde ieşea, pe vremuri, săpunul Cheia se va înălţa acum un liceu privat) sau cumpărate de mari companii străine, care au ales să sisteze producţia sau să-şi mute operaţiunile peste hotare (cum a fost cazul Colgate-Palmolive, care a cumpărat fabrica Norveea Braşov, iar apoi a relocat operaţiunile
în Polonia).

Reinventarea brandurilor româneşti din „Epoca de Aur"

Înainte de ’89, magazinele româneşti erau pline doar la vizitele demnitarilor



Citiţi şi:

Calitatea vieţii s-a întors la nivelul din '89

Arctic

Arctic a apărut în 1970, iniţial sub numele FRIGERO. Doi ani mai târziu, numele aparatelor produse la Găeşti (judeţul Dâmboviţa) s-a schimbat în Arctic. Pe o piaţă în care singurele alternative erau Fram, ZIL şi Minsk, care consumau prea mult, Arctic a devenit rapid liderul. Mai mult, aproape 85% din frigiderele Arctic erau destinate exportului.

Anul 1990 a găsit Arctic cu o cotă de piaţă de aproape 100%. Cu toate că importurile au „muşcat" puternic din aceasta, încrederea românilor în brandul cu care erau obişnuiţi şi-a spus cuvântul. În 1997, compania a fost listată la Bursa de Valori Bucureşti.

Grupul majoritar de acţiuni a fost preluat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi grupul bancar francez Société Générale. În 2002, compania a fost preluată de turcii de la Arcelik. Cu această ocazie, gama de produse oferite s-a lărgit considerabil şi, pe lângă cunoscutele frigidere, fabrica a început să producă aragaze, maşini de spălat, hote, aspiratoare şi televizoare.

Rom

Istoria Kandia începe în 1895 cu numai şase angajaţi, într-o fabrică de bomboane din Timişoara. În 1920, producătorul număra 300 de angajaţi, iar în 1948 a venit naţionalizarea. Primul baton de ciocolată, „bunicul" popularului Rom, a apărut în 1964. Ca şi nivelul de trai din acea perioadă, reţeta s-a tot degradat, s-a renunţat întâi la lapte, apoi crema cu rom a fost umplută de înlocuitori. În 2005, grupul Kandia-Excelent relansează Rom-ul prin campania „Senzaţii tari din 1964".

Spoturile publicitare care evocă perioada comunismului şi-au făcut efectul, iar Kandia, compania care şi-a tot schimbat proprietarul după 1989, încă produce şi vinde mii de tone de „Rom Tricolor" anual. Mai mult, în portofoliul Kandia Dulce încă se găseşte şi astăzi Măgura. În 2007, gugantul Cadbury-Schweppes a plătit 100 de milioane pentru Kandia. În 2010, pentru a îndeplini condiţiile Comisiei Europene (privind fuziunea cu Kraft), Cadbury a renunţat la Kandia pentru 40 de milioane de euro.

În 2010, producţia de batoane Rom a ajuns la 3.500 de tone, potrivit lui Mihuţ Crăciun, director general Kandia. „Rom are ceea ce numim autenticitate - nu vrea să pară mai mult decât este. Din acest motiv, consumatorii o apreciază, pentru faptul că Rom este o marcă de încredere, sinceră, onestă, fără artificii inutile", crede acesta.

Guban

Pantofii Guban nu stăteau pe hol, lângă uşa de la intrare, ci erau atent aşezaţi în sau pe dulapul din dormitor, în cutia de carton în care fuseseră împachetaţi de vânzătoare. Se găseau greu, cea mai mare parte dintre cele 30.000 de perechi care se produceau anual mergând către export. Erau scumpi, preţurile porneau de la 300 de lei şi ajungeau până la 900. Dar calitatea le determina pe românce să dea câte un salariu pe o pereche de pantofi cu care să se mândrească apoi pe la „ocazii". Fabrica din Timişoara, înfiinţată în 1937, a fost privatizată în 1995 şi, între timp, a devenit GP&Company (societate pe acţiuni).

Acum, pantofii Guban se găsesc la fel de greu, cu toate că firma are „câteva sute de colaboratori în ţară, magazine unde se găsesc produsele noastre", ne-a spus Tiberiu Strifler, director comercial al G&P Company. Însă şefii companiei au planuri mari. Vor să investească în promovare, lansarea unor noi produse şi modernizarea fabricii. Chiar dacă vor să atragă şi consumatorii mai tineri, „cu siguranţă istoria şi tradiţia acestui brand vor fi puncte-cheie în viitoarele campanii de promovare", a mai spus Strifler.

Clujana

Să ai încălţăminte Clujana era un motiv de mândrie înainte de '89. Bocancii îmblăniţi produşi la Cluj erau consideraţi marfă de lux chiar şi peste hotare. Ca mai tot ce era de calitate pe vremea aceea, încălţămintea Clujana mergea mai mult către export şi, pe lângă statele din URSS, ajungea în Canada şi chiar Australia. Fabrica avea atunci peste 9.000 de angajaţi.

În 2005 a fost privatizată, iar în prezent acţionarul majoritar este Consiliul Judeţean Cluj, cu o participaţie de 98% în cadrul companiei. Anul trecut, producătorul de încălţăminte a exportat în Franţa, Italia şi Germania. Cifra de afaceri a înregistrat o creştere de 10%, ajungând la 9,7 milioane de lei (2,3 milioane de euro).

„Anul trecut am avut export în valoare de peste 200.000 euro. Pentru anul acesta avem un contract de peste 320.000 de euro, export", ne-a spus Cristina Lupu, directorul departamentului de vânzări al companiei. Acum, şefii producătorului de încălţăminte poartă negocieri cu reprezentanţii Rusiei pentru a aduce Clujana şi pe această piaţă. 

Azuga

Ţineţi minte sticlele maro pe care le spălaţi şi cu care mergeaţi apoi la magazin pentru a cumpăra bere? Capacele se păstrau (eventual după ce erau puse pe linia de tramvai pentru „stilizare") pentru tot felul de jocuri - atunci încă nu creşteau cartofi pe Facebook. Berea pentru „tot poporul" era Bucegi. La Azuga se ajungea ceva mai greu.

Una dintre cele mai cunoscute mărci de bere din perioada comunistă, Azuga, a fost cumpărată în 2009 de SABMiller, cel mai mare producător de bere din lume, pentru 7,1 milioane de euro.

„Într-adevar, la momentul achiziţiei mărcii (ianuarie 2009 - n.r.), studiile de consumator ne-au arătat o afinitate crescută a acestora pentru marca Azuga şi dorinţa ca această marcă să fie disponibilă la nivel naţional, nu doar local", a declarat pentru „Adevărul" Grant McKenzie, vicepreşedinte de marketing al Ursus Breweries, filiala din România a SABMiller.

„Ceea ce îşi propune acum Azuga este să rememoreze şi să înveţe din lucrurile bune care se întâmplau atunci", a adăugat acesta. Din 2009 şi până în prezent, Azuga şi-a triplat cota de piaţă.

Murfatlar

La nunţile cu ştaif se bea Murfatlar. Tot ce rămânea se păstra cu sfinţenie pentru „ocazii" şi „atenţii" (cu o sticlă de vin mai de soi făceai rost de orice aveai nevoie şi nu găseai). Cum a fost afectat producătorul de vinuri de trecerea la capitalism? „La Murfatlar s-au schimbat foarte multe. Cota de piaţă aproape s-a dublat în numai cinci ani, iar cifra de afaceri s-a dublat în ultimii doi ani", ne-a spus Laura Muşat, PR manager al producătorului de vinuri.

Anul trecut, Murfatlar a înregistrat o creştere de 40% a vânzărilor de vinuri de masă. Cifra de afaceri a grupului a ajuns, în 2010, la 140 de milioane de lei, iar pentru 2011 se aşteaptă o creştere de 45 de milioane. Brandul Murfatlar, cu tot ce are în spate, poate fi evaluat uşor la peste 100 de milioane de euro.

Relaxa

„Vrei să-ţi mulţumeşti nevasta? Cumpără saltea Relaxa!", făceau haz de necaz tovarăşii. Însă saltelele produse la Mizil s-au dovedit mai rezistente decât glumele. Acum, grupul Elvila deţine marca, iar saltele sunt fabricate tot la Mizil, unde lucrează aproximativ jumătate dintre cei 2.400 de angajaţi ai grupului. Cu toate că vânzările Elvila au scăzut cu 2% în 2010, ponderea saltelelor „Relaxa" în vânzările grupului s-a menţinut la 45%.

Cât de mult a contat tradiţia mărcii atunci când a fost cumpărată ? „Acesta a fost un motiv primordial pentru preluarea Relaxa", ne-a declarat Andreea Predescu, director de marketing al Elvila. „Faptul că foarte multe firme folosesc ilegal numele Relaxa pentru a se promova este o dovadă a popularităţii brandului", a adăugat aceasta.

Şi, ca în cazul oricărui produs, popularitatea este esenţială supravieţuirii. În cazul brandurilor româneşti care au rezistat trecerii la capitalism, „obişnuinţa" a fost cu siguranţă un atu. „Românul este destul de conservator. Oamenii vin la brandul pe care îl cunosc", a mai spus directorul de marketing.

Farmec

Nu-i aşa că, măcar o dată, o bunică sau o mătuşă v-a recomandat şamponul de urzică de la Farmec?

Producătorul, cu mai bine de 120 de ani de viaţă, n-a făcut mătreaţă nici anul trecut. „2010 ne-a adus o cifră de afaceri de 95,9 milioane lei, în creştere cu 10% faţă de 2009. Pentru acest an, avem în vedere consolidarea poziţiei pe care ne-am câştigat-o pe piaţă şi un avans al afacerilor de încă 5%", ne-a spus Ioana Borza, marketing manager Farmec Cluj-Napoca. Şi, după ce anul trecut au trecut graniţa şi au ajuns şi în Ungaria, cosmeticele şi produsele de îngrijire corporală Farmec vizează acum alte reţele de retail din afară. Dar în niciun caz nu vor aminti de comunism în campanile de promovare.

„Dimpotrivă, tot ceea ce am comunicat în ultimii ani a fost orientat către inovaţie şi, în cazul anumitor game, către un public din ce în ce mai tânăr. Acesta este motivul pentru care am început să dezvoltăm proiecte online, avem un cont de Facebook şi un website foarte activ". Pe de altă parte, a explicat aceasta, motivul pentru care anumite produse nu şi-au schimbat ambalajul sau formula de multă vreme este dorinţa consumatorilor.

Dacia

Românii nici nu mai numesc „Dacii" maşinile pe care le conduceau în comunism. Le zic pur şi simplu „1300-le". Mai bine, pentru că se face mai uşor diferenţa dintre Dacia de acum (care circulă prin mai toate colţurile Uniunii Europene) şi modelele 1100 , 1300 şi 1310 de atunci. Acum, acestea pălesc pe lângă strălucitoarele Logan, Sandero şi Duster.

Mai mult, autoturismele care se ies pe porţile fabricii de la Mioveni aduc câştiguri semnificative companiei-mamă Renault. În ianuarie, marca românească a depăşit 20.000 de unităţi noi înmatriculate în Europa. În 2010, producătorul autohton de autoturisme a vândut 350.000 de unităţi, adică 40 de maşini pe oră. Creşterea vânzărilor a fost de 12% comparativ cu 2009. În februarie, publicaţia franceză „La tribune" a estimat cota de piaţă a Dacia la 2%. 

„Hai, te scot la un Cico?"

Pe porţile craiovene pe care ieşeau în anii ’80 autoturisme Oltcit vor ieşi noile Ford B-Max




Cico, Brifcor şi Quick-Cola. Pentru cei cu vârste de până în 25 de ani, primul nume este asociat  automat cu replici ieftine de agăţat pentru că produsul a dispărut imediat după Revoluţie. Celelalte două au avut aceeaşi soartă, însă au tot încercat să se relanseze. În jurul Brifcor - Băutură Răcoritoare Indigenă Fabricată cu Concentrat Original Românesc - s-au iscat chiar conflicte între companii, disputate ani întregi prin tribunale. Conceput în laboratoarele Institutului de Cercetări Pentru Valorificarea Legumelor şi Fructelor, sucul era produs în toată România în anii '80. Imediat după apariţia mult-visatelor Coca-Cola, Fanta şi Sprite, românii au uitat de Brifcor.

Însă, în 2006, cei de la Romaqua Group şi-au amintit şi au relansat „Brifcor, sucul de care ţi-era dor", alături de Quick-Cola. Conducerea companiei a anunţat chiar de la început că principala lor strategie de promovare va face apel la nostalgia românilor pentru vremurile apuse.

Însă drepturile asupra brandului Brifcor au fost disputate prin tribunale până în 2010. În final, instanţa a decis că marca aparţine sucevenilor de la Consuc SA (deţinută de grupul Trust Orizont), iar în toamna anului trecut aceştia au reluat producţia.

Acum, fabrica produce 1.000 de tone de Brifcor lunar, însă speră să atingă curând capacitatea maximă de producţie de 3.000 de tone, ne-a declarat Cosmin Iftode, directorul de marketing al grupului Trust Orizon. Romaqua, care are sub umbrelă un alt brand românesc puternic - Borsec, nu a renunţat şi încă îmbuteliază şi vinde Giusto-Brifcor şi Quick-Cola. În toamna anului 2010, grupul a relansat şi Cico, marcă pe care au înregistrat-o la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM).

Din lideri de piaţă, simple amintiri

Multe dintre mărcile care dominau piaţa în Epoca de Aur nu au făcut faţă trecerii la capitalism şi au fost înlocuite, în preferinţele românilor, de produse din import. Înainte de '89, nu aveam de ales: ne spălam pe dinţi cu Cristal, foloseam săpun Aro sau Cheia şi, dacă aveam pile,ne cumpăram covoare de Cisnădie şi perdele de Paşcani.

Aflaţi dintr-odată în postura de a cumpăra produse la care până atunci doar visau, românii nu au stat pe gânduri atunci când au descoperit, pentru prima dată în zeci de ani, că au mai multe alternative pentru produsele pe care le consumă. Au dat repede Cico-ul şi Quick-Cola pe adevăratul Coca-Cola şi Cristalul pe Colgate sau Blend-a-Med.

În timp ce multe branduri autohtone „comuniste" au reuşit să se reinventeze şi încă se vând, altele au pierit mai devreme sau mai târziu sau au intrat sub umbrela unor mari multinaţionale. Astfel, chiar dacă unele uzine de altă dată încă sunt în picioare, bunurile pe care le produc poartă nume străine. Pe porţile craiovene pe care ieşeau în anii '80 autoturisme Oltcit vor ieşi noile Ford B-Max.

Acum, românii au început să ducă dorul mărcilor devenite atât de dragi tocmai din cauza absenţei lor. Până pe la jumătatea anilor 2000, încă se mai găseau nostalgici care licitau gume Turbo pe bloguri. Însă „ciunga" produsă de turci nu se mai găseşte de multă vreme. Fabrica de covoare de la Cisnădie este la un pas de faliment. Proprietarii încearcă acum să vândă 200.000 de metri pătraţi de covoare cu reduceri de până la 75%.

Ultimul fum pur românesc

Ultima astfel de „lovitură" pentru românii cu vârste de peste 30 de ani a venit în martie 2010, când Fabrica de Ţigarete de la Sfântu Gheorghe s-a închis, iar legendarele „Carpaţi", „Snagov" şi „Mărăşeşti" şi-au trăit obştescul sfârşit. După 113 ani de activitate, porţile fabricii din Covasna s-au închis, iar cei 103 angajaţi au intrat în şomaj tehnic.  În 1931, la Sfântul Georghe au fost produse primele „Carpaţi" şi „Mărăşeşti". Din anii '70 au început să iasă, pe aceleaşi porţi, şi ţigaretele „Snagov", primele ţigări româneşti cu filtru.

În 2004, Societatea Naţională Tutunul Românesc (SNTR) a fost privatizată. Galaxy Tobacco a preluat 53,72% din acţiunile SNTR printr-o tranzacţie în valoare de aproape 18 milioane de dolari. Practic, noii proprietari au plătit 1,6 milioane de dolari pentru fabrică, au preluat datorii în valoare de 11 milioane de dolari şi au promis investiţii în valoare de cinci milioane de dolari.
 
„CRISTAL FACE DINŢII CA de CAL"

Un român a consumat, în medie, mai puţin de două tuburi de pastă de dinţi în 2010. Nu se ştie care era consumul mediu pe cap de locuitor înainte de '89, dar ştim cu siguranţă că pasta se numea Cristal: „Pasta de dinţi Cristal face dinţii ca de cal". Aceasta, alături de crema şi pasta de dinţi Norveea („Sper c-aţi înţeles ideea, spălaţi dinţii cu Norveea"), erau produse la fabrica din Braşov, devenită ulterior Nivea Braşov.

În 1993, Colgate-Palmolive a preluat 76% din acţiunile companiei, iar în 2006 a devenit unicul proprietar al firmei, plătind peste 25 de milioane de dolari pentru participaţia de 24% pe care încă nu o controla.

Colgate a creat, special pentru piaţa românească, marca Super Cristal. Însă, în 2008, Colgate-Palmolive a decis să închidă fabrica de la Braşov, iar pasta de dinţi şi crema Norveea (regăsite în acelaşi portofoliu) sunt acum produse în Polonia şi aduse în România.

Ţineţi minte mirosul săpunului Cheia? Nici nu aveţi cum, pentru că tovarăşii „mai mari" considerau astfel de caracteristici inutile proletarului român, aşa că săpunul era inodor.

„Vreţi să cuceriţi femeia?"

Fabrica chimică Apollo din Galaţi producea săpun încă din 1886, funcţionând ca o secţie a Centralei Industriale de Medicamente, Cosmetice, Coloranţi şi Lacuri din Bucureşti. În 1983, uzina care producea renumitul săpun Cheia număra 2.000 de angajaţi, care glumeau la locul de muncă „Vreţi să cuceriţi femeia?

Folosiţi săpunul Cheia!". În 1996, procesul de privatizare a fabricii s-a finalizat, Apollo intrând sub controlul omului de afaceri Marian Băila. În 2009, clădirile uzinei au fost demolate, iar utilajele care produceau săpunul fără miros - vândute la fier vechi. Pe terenul rămas viran se plănuieşte acum construirea unui liceu privat.

De la Oltcit la B-Max

În fabrica de la Craiova în care se produc acum automobile Ford erau asamblate, în 1981, primele maşini Oltcit. Apărută în 1977 ca un parteneriat între autorităţile române şi producătorul francez Citroën, uzina a produs patru modele de Oltcit - Special, Club, Club 12 TRS şi Club 12 CS - până în 1994. Atunci, numele a fost schimbat în Oltena, care a devenit ulterior Rodae (odată cu semnarea unui contract cu sud-coreenii de la Daewoo).

"... tot mitralieră iese!"

Încă din 1938, la Tohan se făcea muniţie. Oficial însă, Fabrica Tohan Zărneşti producea biciclete şi motorete. Un banc avându-l protagonist pe Bulă relata aventurile acestuia care, tot încercând să monteze bicicleta primită de Crăciun, se lasă păgubaş şi spune: „Oricum ai asambla-o, tot mitralieră iese". Chiar dacă linia de biciclete era numai o acoperire, avea succes. Nu era uliţă fără biciclete Pegas. Însă din '90, „biclele" româneşti au început să se retragă prin beciuri şi magazii, iar în locul lor străluceau te miri ce chinezării.

„Moarte sigură cu cobra, dar mai sigură cu Mobra", erau avertizaţi tinerii care visau la aventuri pe două roţi. Apărută pe piaţă în anii '70, motoreta era promovată drept „rezistentă şi sigură". Modele fabricate au fost Mobra 50, Mobra 50 Super, Mobra Hoinar şi Mini-Mobra.
În 2005, fabrica de armament a renunţat la linia de biciclete şi motorete, care a fost scoasă la privatizare. 

Pegas şi Mobra acopereau bomba

Încă din 1938, la Tohan se făcea muniţie. Oficial însă, fabrica Tohan Zărneşti producea biciclete şi motorete. Chiar dacă linia de biciclete era numai o acoperire, avea succes. Nu era uliţă fără biciclete Pegas. În 2005, fabrica de armament a renunţat la linia de bicilete şi motorete, care a fost scoasă la privatizare.

S-a pus praful pe covoarele de Cisnădie

Celebra fabrică de covoare de la Cisnădie este în pragul falimentului, proprietarii fiind nevoiţi să scape de 200.000 de metri pătraţi de covoare, pe care le vând cu o reducere de până la 75%. Pentru a-şi putea plăti datoriile către furnizori, proprietarii fabricii de la Cisnădie sunt nevoiţi să-şi lichideze stocuri în valoare de două milioane de euro.

Una dintre perlele industriei româneşti din judeţul Sibiu, fabrica de covoare de la Cisnădie are o tradiţie de peste 100 de ani, funcţionând din 1874. Fabrica de la Cisnădie a concurat, până în ziua de azi, cu cei mai mari producători de covoare din lume, produsele sale fiind de o calitate impresionantă. Proprietarii trebuie să vândă 200.000 de metri pătraţi de covoare. Tradiţia şi renumele acestor covoare sunt lovite de criză. Covtex Feizy, firma americană care deţine fabrica de covoare persane, a intrat în incapacitate de plată încă din 2007. Florin Stoican

Democraţia, pentru unii mumă, pentru alţii - ciumă

Ca mai tot ce era de calitate în perioada comunistă, perdele fabricate la Paşcani mergeau direct către export. Şi chiar şi prin străinătate, perdelele de la Siretul Paşcani nu ajungeau la oricine. Chiar dacă erau scumpe (până la 20 de lei pe metru liniar), cumpărătorii se înghesuiau.  Reprezentanţii statelor comuniste trimişi în Austria, Canada, Bulgaria, Franţa, Statele Unite ale Americii şi Orientul Mijlociu aveau, în birouri, faimoasele perdele. Producţia Siretul Paşcani ajungea, în anii '80, la cinci milioane de metri liniari pe lună.

Siretul Paşcani, în insolvenţă

Însă intrarea în capitalism a demonstrat că nu monopolul fusese singura cauză a succesului Siretului Paşcani. În 2003, firma avea profit de cinci milioane de euro şi o cifră de afaceri de 12 milioane de euro. În numai câţiva ani, situaţia s-a schimbat dramatic. În primele şase luni ale anului trecut, societatea a înregistrat pierderi în valoare de aproape 1,8 milioane de lei.

Pe de altă parte, multe branduri autohtone încă se află pe primele locuri în topul celor mai populare mărci româneşti. Potrivit studiului „Leading Brands by Romanian Users 2011", realizat de Gemius şi Evensys şi publicat la sfârşitul lunii februarie, Dacia, Rom, Borsec şi Farmec sunt încă printre cele mai cunoscute de români. Mai mult, consumatorii consideră că acestea sunt printre cele mai de încredere mărci autohtone.

În top şi pe online

Conform studiului realizat de Gemius criteriile care definesc prezenţa online a unui brand sunt, în ordinea importanţei, informaţiile despre produsele/serviciile sale şi datele de contact disponibile online (42%), imaginea sa online (site-ul web, bannerele, grafica, designul) (41%),  posibilitatea ca produsele sau serviciile sale să fie cumpărate de pe net (31%), comunicarea online cu clienţii săi prin cât mai multe modalităţi (27%), promovarea online intensivă, (25%), discutarea intensă pe bloguri, reţele sociale, forumuri, (14%) 

Cele mai prezente branduri româneşti pe internet


Marca    Procent

Dacia    33%
BCR    9,5%
eMag    5,8%
Ursus    5,%
Borsec    5,6%
Petrom    4,6%
ProTV    4,4%
Dorna    3,1%
BRD    2,8%
Ciocolata Rom    2,7%

Cele mai de încredere branduri românești

Marca    Procent

Dacia    26,5%
Borsec    7,3%
BCR    7,2%
Ursus    5,1%
Petrom    4,%
Dorna    3,9%
Ciocolata Rom    3,4%
Farmec    3,4%
Gerovital    3,1%
ProTV     3,%