RAPORT 92% din populaţia lumii respiră aer prea poluat. România înregistra 14.500 de decese provocate de poluarea aerului cu particule fine în 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:
92% din locuitorii planetei trăiesc în locuri unde calitatea aerului este scăzută FOTO Adevărul
92% din locuitorii planetei trăiesc în locuri unde calitatea aerului este scăzută FOTO Adevărul

92% din locuitorii planetei trăiesc în locuri în care nivelul calităţii aerului din ambient nu respectă limitele de puritate stabilite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Concret, potrivit unui raport publicat marţi,  România înregistra 14.497 de decese - 73 de morţi la 100.000 de locuitori - provocate de poluarea aerului cu particule fine conform acestui raport care prezintă situaţia din 2012 a 184 de ţări, potrivit The Guardian.

„O acţiune rapidă, cu scopul de a face faţă poluării atmosferice este necesară de urgenţă", a declarat doctorul Maria Neira, directoarea Departamentului pentru Sănătate Publică al OMS, citată de news.ro.

„Există soluţii, inclusiv cu privire la sisteme de transport mai viabile, gestionarea deşeurilor solide, utilizarea sobelor şi combustibili curaţi pentru utilizatori casnici, dar şi energie regenerabilă şi reducerea emisiilor inustriale", a subliniat ea.

Datele provin din 3.000 de locuri

Raportul are la bază date provenind din 3.000 de locuri, în special oraşe, din întreaga lume. El a fost elaborat în colaborare cu Universitatea Bath din Marea Britanie.

Raportul conchide că populaţia mondială trăieşte în locuri în care nivelul caliăţii aerului nu corespunde nivelurilor stabilite de OMS pentru aerul ambiental în privinţa particulelor fine cu diametrul mai mic de 2,5 microni (PM2.5).

Limitele stabilite de OMS în privinţa acestor particule sunt o medie anuală de 10 micrograme pe metrul cub.

Aceste PM2.5 includ substanţe poluante precum sulfat, nitraţi şi cărbune negru, care pătrund adânc în plămâni şi în sistemul cardiovascular, ceea ce reprezintă un risc grav pentru sănătatea omului.

OMS listează între principalele surse de poluare a aerului „modalităţi de transport ineficiente, combustibili menajeri, arderea deţeurilor, centrale electrice alimentate cu cărbune şi activităţile industriale”.

Trei milioane de decese, legate de expunerea la poluare

Aproximativ trei milioane de decese pe an sunt legate de expunerea la poluarea aerului exterior, potrivit OMS.

Estimări din 2012 arătau că 6,5 milioane de decese - reprezentând 11,6% din toate decedele din lume - erau asociate poluării aerului exterior şi poluării aerului interior.

OMS a avertizat că particulele emise în atmosferă de maşini, centrale electrice şi alte surse ucid trei milioane de oameni pe an în lume.

China este ţara în care au murit cei mai mulţi oameni din cauza poluării atmosferei - peste un milion de oameni au murit în 2012 din această cauză -, urmată de India - cel puţin 600.000 - şi Rusia - 140.000.

În ceea ce priveşte numărul morţilor la suta de mii de locuitori din cauza poluării atmosferice, Bulgaria se clasează pe locul doi, cu 118 morţi provocate de poluarea aerului ambiental cu particule fine la 100.000 de locuitori, după Ucraina, cu 120 de morţi la 100.000 de locuitori. Belarusul este pe locul trei, iar Rusia pe locul patru.

China este a 10-a în această privinţă, cu 76 de morţi la 100.000 de loitori, iar ţările în care mor cele mai puţin persoane din cauza particulelor poluante din aer sun Islanda, Finlanda şi Canada.

Bolile de plămâni fac ravagii

Republica Moldova înregistrează 74 de morţi la 100.000 de locuitori, cu una mai multe decât România.

Marea Britanie se află pe poziţia a 25-a, cu 16.355 de decese, un număr mai mare decât cel din Franţa (10.954), dar mai mic decât cel din Germania (26.160).

Aproape 90% din totalul morţilor provocate de poluarea aerului se înregistrează în ţări cu un venit mediu scăzut, situate în principal în Asia de Sud-Est şi în partea de vest a Oceanului Pacific.

De asemenea, 94% dintre aceste morţi sunt provocate de boli necontagioase - boli cardiace, boli de plămâni şi cancer la plămâni.

Poluarea aerului creşte riscul unor infecţii respiratorii acute. În total, 16 cercetători din cadrul a opt instituţii internaţionale au lucrat cu OMS la această analiză care compilează date din 3.000 de locuri. Nivelurile poluării au fost măsurate prin monitorizare, modelare şi supraveghere prin satelit.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite