PROGNOZA METEO Caniculă şi instabilitate atmosferică în următoarele două săptămâni. Zilnic, temperaturile vor depăşi 35 de grade Celsius

0
Publicat:
Ultima actualizare:
36 de grade Celsius aproape zilnic în următoarele două săptămâni FOTO Adevărul
36 de grade Celsius aproape zilnic în următoarele două săptămâni FOTO Adevărul

Regimul termic prognozat de către meteorologi pentru următoarele două săptămâni este unul canicular, cu temperaturi ce vor depăşi frecvent 35-36 de grade Celsius, iar, pe de altă parte, aproape zilnic vor exista intervale de instabilitate atmosferică în majoritatea regiunilor, potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), aferentă perioadei 26 iunie - 9 iulie 2017, dată publicităţii luni.

În Banat, până la începutul lunii iulie, vremea va fi călduroasă, chiar caniculară după-amiaza în zilele de 28 şi de 29 iunie, când media temperaturilor maxime va fi de 35 — 37 de grade. Între 2 şi 5 iulie, temperaturile diurne vor avea variaţii în jurul celor normale pentru această dată, pentru ca în zilele următoare să se încălzească până la o medie a temperaturilor maxime de 32 de grade, în ultima zi. Temperaturile minime vor avea oscilaţii asemănătoare cu cele ale maximelor, iar mediile lor vor varia între 13 grade, în dimineţile de 4 şi de 5 iulie, şi 21 de grade în dimineaţa de 29 iunie. Vor fi intervale cu instabilitate atmosferică aproape în fiecare zi.

În Crişana, vremea se va încălzi treptat până în data de 29 iunie, când media valorilor termice maxime se va situa în jurul a 34 de grade, iar a minimelor va fi de 19 — 20 de grade. Va urma o răcorire treptată, de aproximativ 9 — 10 grade, până în 3 — 4 iulie, apoi se va încălzi, astfel încât în ultimele zile de prognoza media maximelor diurne va atinge 30 de grade, în timp ce a minimelor, 14 grade. Pe de altă parte, vor fi condiţii pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice aproape în fiecare zi.

În Transilvania, vremea va rămâne călduroasă până la începutul lunii iulie, cu o medie a maximelor ce se va situa între 30 şi 34 de grade şi a minimelor între 13 şi 16 grade. În următoarele patru zile vor fi variaţii ale temperaturilor în jurul normelor climatologice, apoi se va încălzi din nou, dar mediile valorilor termice nu vor mai trece de 28 — 29 de grade ziua şi de 12 grade noaptea. Intervale cu averse şi descărcări electrice vor fi în aproape fiecare zi.

În Maramureş, vremea se va încălzi treptat până în jurul datei de 29 iunie, atunci când media temperaturilor maxime va fi de 32 de grade, iar a minimelor de 18 grade. Ulterior se va răcori, astfel încât, în zilele de 3 şi de 4 iulie maximele vor fi în medie de 24 — 25 de grade, iar minimele de 11 — 12 grade. Din data de 5 iulie se va resimţi o creştere treptată a valorilor termice. Aproape în fiecare zi vor fi intervale cu averse şi descărcări electrice.

Pentru zona Moldovei, până în data de 2 iulie, vremea va fi deosebit de caldă, cu o medie a temperaturilor maxime care se va situa între 30 şi 35 de grade, iar a minimelor între 17 şi 20 de grade. Până la sfârşitul intervalului, valorile termice vor oscila în jurul celor normale la această dată. Astfel, media maximelor va fi între 26 şi 29 de grade, iar cea a minimelor între 14 şi 16 grade. Averse şi descărcări electrice vor putea să apară aproape în fiecare zi, dar mai frecvente vor fi între 1 şi 5 iulie.

În Dobrogea, în primele trei zile ale intervalului de prognoză, nu vor fi variaţii importante ale temperaturii aerului, media maximelor va fi de 28 de grade, iar a minimelor de 19 — 20 de grade. Apoi, până la sfârşitul lunii, temperaturile vor creşte. În intervalul 1 — 4 iulie, se va răcori, astfel încât se vor atinge temperaturi maxime, în medie, de 28 de grade şi minime de 17 — 18 grade. După data de 4 iulie temperaturile vor rămâne relativ constante. Probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice va fi mai ridicată din data de 2 iulie.

În Muntenia, până în data de 2 iulie, media temperaturilor maxime va fi, în general, peste 32 de grade şi mai ales în intervalul 29 iunie — 1 iulie, va fi caniculă. Temperaturile minime vor fi în medie între 18 şi 21 de grade. Din data de 3 iulie şi până la finalul intervalului de prognoză valorile termice vor fi mai plăcute, media maximelor se va menţine sub 32 de grade, iar a minimelor sub 17 grade. Vor fi averse şi descărcări electrice între 2 şi 5 iulie, dar pe arii restrânse şi în restul intervalului.

În Oltenia, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a intervalului, chiar caniculară între 26 iunie şi 1 iulie, când media temperaturilor maxime se va situa între 34 şi 37 de grade, iar a minimelor va fi de 18 — 20 de grade. Ulterior, temperaturile vor mai scădea, iar cele mai mici valori vor fi între 3 şi 5 iulie, când media maximelor va fi de 28 — 29 de grade, iar a minimelor de 14 — 15 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în intervalele 27 — 29 iunie şi 2 — 4 iulie.

La munte, în prima săptămâna de prognoză, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la aceasta dată, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între 21 şi 25 de grade şi a minimelor între 11 şi 15 grade. În cea de-a doua săptămână, valorile termice vor avea variaţii în jurul normelor climatologice, media maximelor va fi între 15 şi 20 de grade, iar a minimelor între 7 şi 11 grade. Vor fi manifestări specifice instabilităţii atmosferice în fiecare zi, dar pe arii mai extinse între 26 şi 28 iunie şi între 1 şi 5 iulie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite