Rafila: „Anul acesta nu cred că se reiau activităţile cu peste 100 de persoane”
0Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, prof.dr. Alexandru rafila, a declarat că relaxarea restricţiilor va avea loc treptat, însă activităţile care presupun concentrări mari de persoane nu vor fi reluate în 2020.
„Eu nu cred că, în acest an, adunările de mare amploare vor fi reluate. Este o părere presonală. Probabil că între 50 şi 100 de persoane o să fie un interval acceptabil, dar trebuie raportat la un anumit spaţiu. Dacă spaţiul e mic, distanţarea nu se poate produce. Concerte de mare amploare în aer liber eu nu cred şi nu cred că o să fie în nicio ţară”, a spus Rafila la digi24.
Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie a adăugat că trebuie redeschise cabinetele stomatologice, frizeriile sau magazinele de haine, treptat, după data de 15 mai. „În ceea ce priveşte mall-urile, eu cred că trebuie să se redeschidă diverse tipuri de magazine, de unităţi comerciale. Trebuie să găsim o soluţie. Cabinetele stomatologice, una sunt urgenţele şi una e să nu tratezi diverse afecţiuni. Cabinetele trebuie să ne gândim cum să le repornim după data de 15 mai, mai ales că în cabinetele stomatologice există echipament de protecţie. Frizeriile, coaforul, toate ţin de o viaţă normală şi trebuie să existe un acces la astfel de instituţii. Nu ştiu dacă mall-urile în sine se vor redeschide pentru că sunt zone aglomerate.”
„Noi nu suntem în cea mai favorabilă situaţie în acest moment şi trebuie să reflectăm şi să găsim soluţii pentru repornirea progresivă a economiei. Se poate găsi o soluţie şi în cazul companiilor. Cine poate să lucreze de acasă să lucreze, sau să fie făcute ture, 3 zile şi 2 zile de exemplu. Activităţile care presupun apropierea persoanelor, să existe o foarte bună instruire a personalului. Sunt lucruri care se deprind şi care trebuie repetate încât să devină o obişnuinţă”, a declarat profesorul Rafila.
„În plus, faţă de aceste măsuri sunt şi alte recomandări pe care le dă OMS pentru activitatea fizică a copiilor. Ar trebui să aibă în fiecare zi o activitate fizică individuală, o activitate fizică pentru persoanele vârstnice, în casă sau în afară şi să ne gândim şi la alte elemente care să facă acceptabilitatea măsurilor de distanţare care se vor menţine încă o perioadă de timp.
”Trebuie să suplimentăm la orele de vârf mijloacele de transport, nu să le reducem. Mi se pare total nepotrivit intervalul 11-13 pentru persoanele vârstnice, odată cu venirea căldurii. Aş alege mai degrabă primele ore ale zilei sau seara”, a mai spus Rafila.