Prietenului meu cu care jucam fotbal în copilărie

Salut, Mircea, ce mai faci? Mă rog, n-am niciun prieten Mircea, dar pe de altă parte nici nu pot să-ţi dau numele adevărat.

Dar nicio grijă, te vei recunoaşte sigur în ce voi scrie aici. Şi se vor recunoaşte şi alţii, sau alţii vor recunoaşte câte un prieten pe care-l au.

Nu te-am mai văzut demult. Am înţeles că ai copil acum. Poate de asta nu ne-am mai întâlnit, nu mai ai timp. Pe de altă parte, nici pe Facebook nu mai intri. De ce, pot să te întreb? Eşti ok? Ai păţit ceva? Ne ştim demult, ai putea să-mi spui dacă ai o problemă. Vorba aia, am făcut atâtea împreună, am jucat fotbal, am aruncat cu pietre în geamurile babelor şi câte şi mai câte. Chestiile astea nu se şterg uşor. Şi cu toate astea, tu preferi să taci. Chiar, de ce taci? Am observat asta demult la tine, din când în când te retrăgeai şi tăceai foarte mult. Niciodată n-am înţeles de ce. Dar chiar şi aşa, şi eu şi ceilalţi a trebuit să acceptăm că, uneori, cumva, ceva era diferit la tine. Dar am respectat asta. Nu te-am deranjat când n-ai avut chef. N-am venit să-ţi batem în geam când ştiam că nu vrei să fii deranjat.

Apoi, din senin, reapăreai. Vesel, ghiduş, aşa cum te ştiam. De parcă nimic nu se întâmplase. Iar noi, restul, trebuia să ne obişnuim cu gândul că există o dimensiune a ta pe care n-o înţelegem. Asta până când, la un moment dat, ai început să ne vorbeşti brusc despre Marx şi Lenin. Şi despre internaţionala comunistă şi asuprirea omului de către om şi alte asemenea chestii. Mie unuia, îţi spun sincer, mi s-a ridicat părul în cap când te-am auzit, dar n-am vrut să-ţi stric bucuria. Tu erai un om ok, sau cel puţin aşa păreai. În fine şi astăzi cred că eşti un om ok, doar că e ceva la tine ce nu înţeleg. De ce să vorbeşti brusc şi atât de serios despre Marx? Cine face aşa ceva şi mai ales de ce? Nu ştiu, cert e că, în timp, am ajuns să credem că e doar o ciudăţenie a ta, aşa cum orice alt om are dreptul să aibă o ciudăţenie a lui. Nu ştiu, unuia să îi placă să călătorească cu marfarul, altuia să doarmă pe bloc şi aşa mai departe. De ce nu, în definitiv.

Apoi, ceva mai târziu, când ne-am făcut mai mari, am aflat că ai votat cu Iliescu. De fapt tu ne-ai spus, cumva jenat când vedeai ce replici veneau de la ceilalţi. Şi anume că acest Iliescu nu e nici mai mult nici mai puţin decât urmaşul sinistrului Ceauşescu şi că propriu-zis structura bolşevică care s-a instalat peste ţara asta n-a încetat niciodată să existe şi că ea se lăfăie şi proliferează chiar şi astăzi, în timp ce vorbim. Spuneai că exagerăm, că vorbim tâmpenii, după care iar dispăreai supărat vreo două săptămâni. Iar asta ne punea, pe noi, ceilalţi, într-o postură dificilă, pentru că nu voiam să te pierdem de prieten. Pe comunistul din tine, da, l-am fi aruncat bucuroşi la gunoi, dar pe tine te-am fi păstrat cumva după ce extirpam acest accident istoric care te locuia.  

În fine. Toţi facem diverse alegeri în viaţă, iar lucrurile astea nu se discută, bănuiesc. Ni le asumăm, ne asumăm că ele pot să nu le convină altora şi asta e. Pe de altă parte, am înţeles că mai târziu ai votat PSD. Iar eu aş vrea să te întreb sincer: la ce ţi-a folosit? Trăieşti mai bine? Nu cred. Nu ştiu să ai o casă ca a lui Dragnea, sunt aproape convins că nu e cazul. Şi atunci? În numele principiilor sacrosancte ale stângii la care ai făcut trimitere toată adolescenţa noastră? Păi în cazul ăsta ai luat ţeapă, pentru că România nu are o cultură politică precum cea a Franţei, deci principiile la care făceai tu referire nu există aici. Sunt doar nişte infractori care vor să fure cât mai mult şi să scape de puşcărie, la asta se reduce toată gloria aia a stângii universale la care visai tu într-o ţară ca România.

Bine, şi cine vreau să vină în loc?, asta întrebi tu acum. Sigur, răspunsul „oricine” e cam la prima mână, deşi, na, adevărul că dacă ar veni absolut oricine la putere începând de mâine, tot n-ar fi dezastrul din acest moment. Nu ştiu, dacă tot te revendici de la stânga de ce nu votezi cu partidul lui Ponta, spre exemplu? A, nu-ţi place de el. Sau nu are principiile sănătoase pe care le are PSD-ul. Tot ce se poate, bănuiesc că tu ştii mai bine, doar te pricepi la cine e şi ce vrea stânga în România de când erai mic. Eu nu, recunosc. Cât despre alte scenarii, gen guvern de uniune naţională nici nu are sens să vorbim, probabil, doar tu nu crezi în aşa ceva. Şi sper că apreciezi faptul că nici nu încerc să te conving că Dacian Cioloş, Barna sau Ludovic Orban sunt buni de ceva. Cred că mi-ai da cu masa în cap, sau cu ce găseşti la îndemână.    

Ah, acum îmi dau seama. Poate ţi-e ruşine, de asta ai dispărut. Poate ţi-e ruşine de ce fac oamenii pe care i-ai votat. De faptul că dau ordonanţe de urgenţă pentru un infractor dovedit şi, mai nou, de faptul că transformă o economie cât de cât funcţională într-una precum cea a Venezuelei. Pentru că, da, asta se va întâmpla în 2019, în caz că n-ai înţeles. Banii şi aşa puţini pe care îi câştigi nu vor mai valora nimic, iar dacă ţie nu-ţi pasă, mă întreb, sincer îngrijorat, ce efect va avea asta asupra copilului tău. Şi nu doar al tău, ci şi asupra copiilor multor altora care, ca şi tine, au votat un partid de infractori din simplă confuzie, pentru că la rea-voinţă nici nu vreau să mă gândesc. Pur şi simplu refuz să cred că ai votat PSD pentru că te deranja libertatea de gândire tipică liberalismului pe care o au votanţii celorlalte partide. Sau din motive mult, mult mai prozaice, cum ar fi că, tu neavând bani să călătoreşti, te supăra faptul că alţii pun poze pe Facebook de pe unde se duc.

Iar la final, dragul meu Mircică, probabil că te întrebi ce m-a apucat să-ţi scriu din senin, după ce n-am mai vorbit de ani de zile. E simplu, pentru că ştiu că aşa se câştigă luptele adevărate. De la om la om, la firul ierbii şi nu printre pseudo-formatorii de opinie cu televiziuni care nu-şi plătesc datoriile la stat. Sau prin cafenelele din Belgrad unde, chipurile, pun ţara la cale foşti ziarişti dimpreună cu foşti securişti. Nu, dragule. Ţara la cale o punem noi la vot. Şi tocmai de asta vreau să te întreb, aşa cum probabil îşi vor întreba mulţi alţii prietenii cu care n-au mai vorbit demult, cine ştie, poate din aceleaşi motive, dacă nu vrei să ne întâlnim. Şi să vedem ce e de făcut cu ţara asta, dac-o mai fi de făcut ceva.