O sută de transplanturi hepatice la Institutul Clinic Fundeni în 2013
0Institutul Clinic Fundeni a atins cifra de 100 de transplanturi hepatice efectuate în primele 10 luni ale acestui ani, înregistrând un record pentru această activitate. Concret, au fost efectuate două transplanturi hepatice la o pacientă de 59 ani cu ciroză hepatică, în urma unei infecţii cu virus B şi D, precum şi la un pacient de 57 de ani, cu ciroza hepatică datorată unei infecţii cu virus C.
„Ambele operaţii au decurs normal. Cu aceste două intervenţii a fost atinsă cifra de 100 de transplanturi efectuate în institut, în acest an, de echipa prof. dr. Irinel Popescu, realizatorul primului transplant hepatic din România, şi 500 de transplanturi hepatice de la începerea operaţiilor de transplant hepatic”, se arată într-un comunicat de presă dat publicităţii.
Cu toate acestea, sunt necesare mai multe transplanturi hepatice, întrucât sunt din ce în ce mai mulţi pacienţi care suferă de probleme hepatice, dar care nu au acces la tratamente de ultimă generaţie. „Atingerea cifrei de 100 reprezintă o performanţă remarcabilă pentru transplantul de organe solide din România, în contextul în care şi rezultatele postoperatorii sunt la nivelul celor internaţionale”, informează sursa citată.
Un rol important în atingerea acestui rezultat l-a avut Agenţia Naţională de Transplant, la care s-a adăugat un suport mediatic susţinut, mai ales în prima parte a anului, precum şi introducerea funcţiei de persoană responsabilă de procesul de donare în marile spitale ale României.
Primul copil care a beneficiat de transplant hepatic
„Timeea Balog este primul copil din România care a beneficiat de un transplant hepatic. A fost operată în urmă cu 13 ani, când avea doar un an şi trei luni. O altă premieră a fost şi operaţia de transplant cu ficat împărţit. Două vieţi au putut fi salvate după ce ficatul unui tânar, aflat în moarte cerebrală, a fost donat unor bolnavi. Un singur ficat disponibil şi doi tineri de 17 şi 24 de ani care se luptau cu moartea”, a mai spus profesorul Irinel Popescu.
În octombrie 2000, Timeea Balogh, atunci în vârstă de un an şi două luni, a primit o porţiune din ficatul mamei. Timeea suferea de atrezie biliară, ficatul fetiţei nu a funcţionat cum trebuie, iar în timp boala a afectat şi celelalte organe. Intervenţia realizată de medicii de la Institutul Fundeni, în colaborare cu o echipă de specialişti germani, a fost prima de acest fel din România.
300 de pacienţi, în aşteptare pentru un ficat nou
În acest moment, alţi 300 de români aşteaptă să primească un ficat nou. Explozia de transplanturi hepatice e urmare a faptului că medicii implicaţi în activitatea de transplant au reuşit să convingă familiile persoanelor aflate în moarte cerebrală să doneze organele funcţionale.
Costurile unei operaţii de transplant în România sunt mici comparativ cu cele din străinătate. Dacă un transplant de rinichi în România costă 20.000 de euro, în străinătate variază între 80.000 şi 100.000 de euro.
Un transplant de inimă costă 43.000 de euro în ţară şi 120.000-150.000 de euro în străinătate, iar un transplant de ficat, 65.000-70.000 de euro în ţară, respectiv între 150.000 şi 200.000 de euro în străinătate. De asemenea, un transplant de măduvă costă în ţară 20.000 de euro, iar în străinătate, între 80.000 şi 100.000 de euro.
Pe aceeaşi temă:
Coordonatorul naţional pe transplant, medicul Victor Zota, susţine că banii din program există doar pe hârtie şi că are facturi neplătite încă din luna februarie a anului curent.
Ministrul Nicolăescu susţine că a găsit soluţii pentru reluarea transplantului de inimă în România
Transplantul de inimă ar putea fi reluat curând. Aşa a anunţat miercuri ministrul Eugen Nicolăescu în urma unei şedinţe fulger organizate la sediul Ministerului Sănătăţii unde i-a chemat şi pe reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Transplant.
Numărul donatorilor a explodat, dar nu sunt bani de transplanturi
Numărul donatorilor de organe a crescut, dar e nevoie de o rectificare bugetară pentru ca toate operaţiile de transplant să poată fi făcute. În acest moment, multe organe ce ar putea fi folosite pentru salvarea unor vieţi ar putea ajunge la gunoi.