Noi proteste în Sănătate. Medicii pichetează joi Ministerul Sănătăţii. Doctorii sunt dispuşi să meargă până la întreruperea parţială a activităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii sunt nemulţumiţi de nivelul de salarizare FOTO Adevărul
Medicii sunt nemulţumiţi de nivelul de salarizare FOTO Adevărul

Medicii continuă acţiunile de protest anunţate în urmă cu câteva săptămâni. Aceştia pichetează joi Ministerul Sănătăţii, între orele 12.00 - 14.00, urmând ca la jumătatea lunii aprilie să pună halatele în cui, potrivit calendarului deja anunţat.

Nemulţumiţi de salariile mici dar şi de condiţiile din cabinete şi cele din spitale, medicii vor protesta joi în faţa Ministerului Sănătăţii.

„Membrii de sindicat din Federaţia Sindicală Hipocrat, Sindicatul Promedica şi Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România sunt indignaţi de lipsa de predictibilitate a reformei din Sănătate şi de ignorarea aspectelor privind drepturile salariaţilor, prin încălcarea prevederilor Codului Muncii în ceea ce priveşte timpul de muncă şi timpul de odihnă, ce duce la scaderea alarmantă a calităţii actului medical”, transmit sindicaliştii.

Care sunt solicitările cadrelor medicale

Acestora li s-au alăturat şi alte organizaţii medicale, între care Alianţa Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical, Societatea Naţională de Medicina Familiei din România, Federaţia Patronatelor Medicilor de Familie din România şi Colegiul Medicilor din Romania.

Solicitarile F.S. ”Hipocrat” şi  CFSMR vizează: aplicarea prevederilor Legii 284/2010 privind salarizarea unitară şi în sănătate, în sensul reîncadrării personalului având ca valoare de referinţă salariul minim brut pe economie de 1.250 lei, acordarea tuturor sporurilor, calculate la salariul efectiv, precum sporul de condiţii deosebite de muncă, sporul de doctorat, respectarea normei de muncă şi a timpului de muncă şi de repaus pentru toate categoriile de personal din Sănătate, prin reducerea până la eliminare a deficitului de personal (lipsa personalului din sistemul sanitar duce la o normă de muncă efectivă mare, timpul de repaos şi de refacere fiind mult mai redus decât timpul de muncă), asigurarea în regim gratuit şi prioritar a serviciilor medicale acordate personalului angajat în sistemul de sănătate şi creşterea valorii decontate pentru serviciile medicale din spitale, ambulator şi medicină de familie.

Când ar putea fi blocată activitatea medicală în spitale

„Cu toată disponibilitatea arătată de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, revendicările celor două organizaţii sunt departe de a fi rezolvate, deoarece nu s-au evidenţiat soluţii concrete. În concluzie, tergiversarea luării unor decizii la nivel guvernamental este cauza pentru care vom demara acţiuni de protest începând cu 21 martie 2016”, anunţau sindicaliştii.

Astfel, în perioada 21 – 27 martie, aceştia au făcut grevă japoneză şi au purtat banderole la serviciu, iar pe 31 martie au pichetat Ministerul Muncii. Între 11 şi 17 aprilie se organizează grevă de avertisment, cu încetarea activităţii timp de două ore, iar pentru 18 aprilie se anunţă grevă generală, cu susţinerea unei treimi din activitate şi asigurarea urgenţelor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite