Ministrul Sănătăţii: Numărul de internări în spitale a scăzut în urma controalelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Controalele care au început în 5 mai şi vizează 77 de spitale sunt făcute de echipe mixte ale Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate   FOTO: David Muntean/Adevărul
Controalele care au început în 5 mai şi vizează 77 de spitale sunt făcute de echipe mixte ale Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate   FOTO: David Muntean/Adevărul

Internările au scăzut după o săptămână de la declanşarea controalelor în spitale de către echipe mixte ale Ministerului Sănătăţii şi CNAS, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. El a mai spus că o formă de motivare a medicilor ar putea fi coplata la externare.

"Pot spune că am remacat, după o săptămână de control, că a scăzut uşor numărul de internări în unele spitale. Sigur, poate că unele internări erau făcute mai uşor", a spus ministrul Sănătăţii, citat de Mediafax.

Bănicioiu a precizat că este primul control de o asemenea amploare care se face în spitalele din România şi care verifică decontările dintre spitale şi casele de asigurări de sănătate.

"Nu putem vorbi neapărat de raportări false. Este multă birocraţie în sistem şi personal insuficient", a mai spus ministrul Sănătăţii.

Verificarea îi va ajuta pe angajaţi să facă raportările corect

Bănicioiu a precizat că această verificare are totodată rolul de a ajuta angajaţii din unităţile sanitare să înveţe cum să facă raportările corect, după ce unii manageri s-au plâns de birocraţia din sistem şi de faptul că niciodată nu li s-a explicat cum trebuie să completeze respectivele formulare.

"Acum, experţii CNAS şi cei din Ministerul Sănătăţii pot să-i înveţe cum se completează respectivele documente. Sigur că, pentru început, vor primi o amendă, dar măcar după aceea vor şti cum să lucreze", a mai spus Bănicioiu.

Controalele vizează 77 de spitale

Controalele care au început în 5 mai şi vizează 77 de spitale sunt făcute de echipe mixte ale Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Acestea verifică modului în care sunt făcute decontările, dacă diagnosticele puse la internare corespund intervenţiilor realizate.

Totodată, informaţiile sunt coroborate cu datele prezentate de Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti şi casele de asigurări de sănătate, a spus ministrul Nicolae Bănicioiu.

Controalele se termină pe 30 mai

Controalele se vor încheia în 30 mai, iar concluziile vor fi prezentate în prima jumătate a lunii iunie, de către Direcţia generală de monitorizare, control şi antifraudă din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a precizat Bănicioiu.

Echipele de control vor verifica atât secţiile de chirurgie plastică şi reparatorie, cât şi secţiile de ORL şi ginecologie.

Controalele au fost declanşate în urma scandalului privind decontările ilegale pentru operaţii făcute la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală.

Direcţia generală de monitorizare, control şi antifraudă din CNAS, care şi-a început activitatea în decembrie 2013, a făcut, în primul trimestru din 2014, controale la 1.700 furnizori de servicii, spitale, farmacii, medici de familie, în urma acestor acţiuni fiind recuperaţi 3,5 milioane de lei.

Bănicioiu: Coplata ar putea rămâne la medici, pentru a-i motiva

Introducerea coplăţii nu a adus mari beneficii spitalelor, de aceea ne gândim la posibilitatea ca aceasta să rămână medicilor, în special pentru a-i motiva, a mai declarat luni, pentru Mediafax, ministrul Sănătăţii. Potrivit lui Bănicioiu, coplata ar putea fi o formă de a motiva medicii, dar o decizie în acest sens va fi luată după o discuţie cu Colegiul Medicilor din România, care se va pronunţa asupra ideii ca banii adunaţi să meargă direct către medici.

"Din analizele pe care le-am făcut pot spune că, până acum, coplata nu a atins efectul scontat, cred că nu a fost bine gândită. Managerii nu au fost foarte încântaţi să o colecteze, mai mult decât atât, spuneau că ei cheltuiesc mai mult pe formularele pe care trebuie să le ia, decât pe ceea ce încasează din coplată. Cred că cel mai bine ar fi ca această coplată să meargă direct la medic", a spus ministrul Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii a precizat că, prin noul pachet legislativ, medicii ar putea avea şi o altă formă de venit lucrând în sistemul public.

"Vrem, totodată, să dăm posibilitatea medicului să lucreze după orele de program, dar în regim de taxă, folosind infrastructura unităţii sanitare. În acest context, medicul nu va mai merge în spitalul privat, dar şi acest aspect îl vom discuta cu Colegiul Medicilor din România", a mai spus Bănicioiu.

Coplata la externare, introdusă în spitale anul trecut

Coplata la externare, introdusă la 1 aprilie 2013, este stabilită de fiecare spital în parte, la o sumă între 5 şi 10 lei.

Coplata, prevăzută în Contractul cadru privind acordarea asistenţei medicale în perioada 2013-2014, nu se plăteşte pentru urgenţe, internările pacienţilor cu boli cronice, a căror patologie necesită spitalizări multiple, şi nici de către pacienţii în vârstă de până la 18 ani, gravide, lăuze, pensionari cu venituri sub 740 de lei şi persoanele cu handicap.

Bănicioiu: Spitalul din Urlaţi, judeţul Prahova, închis în 2011, va fi redeschis săptămâna aceasta

Spitalul din Urlaţi, judeţul Prahova, va fi redeschis joi, acesta fiind a unsprezecea unitate sanitară din cele 67 închise în 2011 care îşi reia activitatea, a declarat luni, pentru Mediafax, ministrul Sănătăţii.

"Au fost închise (în 1 aprilie 2011) 67 de spitale, dar şi foarte multe ambulatorii de specialitate, despre care puţini au ştiut. Până acum au fost redeschise 10 spitale, iar joi vom redeschide Spitalul din Urlaţi, judeţul Prahova", a spus ministrul Sănătăţii.

Bănicioiu a adăugat că există multe cereri din partea autorităţilor pentru redeschiderea spitalelor, dar aceasta nu va putea fi făcută decât după o analiză realistă şi după identificarea fondurilor necesare funcţionării cu statut de unităţi sanitare cu paturi.


Controale de amploare în spitalele de stat. Verificările vizează decontările făcute la CNAS pe ultimul an

„Mafia silicoanelor“. Motivele pentru care medicii de la Spitalul de Arşi au ajuns după gratii: Au perseverat cu şpăgile şi săracii au avut de suferit

Stenograme „Mafia Silicoanelor”. Toţi cei nouă medici au ajuns după gratii după ce judecătorii au hotărât să-i aresteze şi pe cei lăsaţi în libertate

Posturi pentru rezidenţi în spitale, deblocate din iunie

Ministerul Sănătăţii ia în calcul posibilitatea de a redeschide spitalele

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite