Mihai Şora: Ne vedem mâine seară în Piaţa Victoriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filosoful Mihai Şora a scris sâmbătă dimineaţa pe Facebook că va fi prezent la protestul de duminică faţa modificărilor aduse marţi la Legile Justiţiei. „Ne vedem mâine seară în Piaţa Victoriei”, a mai scris filosoful în vârstă de 102 ani.

„Bună dimineaţa, oameni buni!
Soare cu dinţi la Bucureşti, minus patru grade, o lumină toscană, nicio adiere de vânt.

Mă urmăreşte această imagine, deşi doar în filme am văzut atâtea girafe împreună.

Fotografia publicată de Mihai Şora. FOTO Facebook / 1zoom.me

Ne vedem mâine seară în Piaţa Victoriei:
câtă frunză, câtă iarbă,
toate firicelele de praf din acest colţ de ţară.

girafa lui sora foto facebook / 1zoom.me

P.S. Vă reamintesc că girafa doarme mai puţin de 2 ore din 24, are o inimă de 11 kilograme şi este mamiferul ideal în cercetarea efectului gravitaţiei asupra circulaţiei sangvine”, a scris Mihai Şora pe Facebook.

La doar trei luni de la ultimele ajustări aduse Legilor Justiţie, Guvernul a venit marţi cu noi modificări făcute printr-o neaşteptată Ordonanţă de Urgenţă. Proiectul de OUG nu s-a aflat pe ordinea de zi a guvernului.
 
În momentul în care va intra Ordonanţa în vigoare, şefii parchetelor nu vor mai putea fi delegaţi, forţându-se astfel numirea unui nou şef DNA care acum este condus de un interimar. Şi mai mult, funcţia va putea fi ocupată şi de un judecător.

Vezi toate modificările şi efectele schimbărilor aduse la Legile Justiţiei

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite