Legea privind plafonarea indemnizaţiei pentru mame, promulgată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care indemnizaţia pentru creşterea copilului se plafonează la cel mult 8.500 de lei pe lună. Concret, propunerea aparţine partidului de la guvernare, care a luat ca model cel mai mare cuantum de la nivelul ţărilor din Uniunea Europeană.

Promulgarea vine după ce o ordonanţă în acest sens a fost adoptată de Camera Deputaţilor pe 21 noiembrie, noua prevedere fiind aplicată deja din luna septembrie. Concret, s-au exprimat în favoarea proiectului 178 de deputaţi, 94 au votat împotrivă, iar 8 s-au abţinut, Camera Deputaţilor fiind şi camera decizională în acest caz.

Mai precis, prin actul normativ se stabileşte un plafon maxim al cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului la nivelul de 8.500 de lei, luându-se ca model cel mai mare cuantum aplicat în statele membre ale Uniunii Europene, cu menţinerea actualului mod de stabilire a dreptului, precum şi a cuantumului minim al indemnizaţiei de 85% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată.

De asemenea, proiectul de act normativ reglementează data de la care se aplică prevederile propuse, respectiv începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017, şi se va aplica în cazul persoanelor aflate în plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi a celor al căror drept se stabileşte ulterior.

Până la aplicarea ordonanţei, indemnizaţia pentru creşterea copilului se acordă în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului şi nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată.

La nivel naţional, sunt peste 160.000 de beneficiari ai indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Puţin peste o mie dintre ei beneficiau de sume de peste 9.000 de lei, înainte ca ordonanţa de urgenţă să fie adoptată.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite