Toată lumea ştie că bucureştenii sunt „mitici“, veşnic grăbiţi şi slabi de nervi, dar mai ales şmecheri şi înfumuraţi. Că moldovenii sunt doar nişte „sârme“ (o să explicăm mai târziu) leneşe, beţive şi sărace, puse pe căpătuială. Că oltenii sunt „prăzari“ descurcăreţi, dar mai degrabă ‘oţi. Şi că ardelenii dau pe-afară de mândri ce sunt că-s ardeleni, doar că-s prea lenţi ca să-şi dea seama la timp că exagerează. 
 
Fiecare zonă a României are trăsăturile ei specifice, la fel şi locuitorii lor, dar cele enumerate mai sus sunt prejudecăţile care „hrănesc“ rivalităţile dintre aceste regiuni. Rivalităţi fireşti, susţin specialiştii, din moment ce Ţara Românească, Moldova şi Transilvania au avut în perioada Evului Mediu istorii diferite, dialecte sensibil diferite şi modele culturale diferite. „Transilvania, de pildă, este mult mai apropiată de valorile occidentale, fiind multă vreme sub dominaţia Imperiului Habsburgic şi, ulterior, a Imperiului Austro-Ungar  – pe atunci o forţă în Europa. De partea cealaltă, Moldova şi Ţara Românească au un trecut oarecum similar. Totuşi, există şi aici deosebiri relevante: o influenţă mai mare din partea Rusiei în Moldova şi una mai accentuată din partea Imperiului Otoman în Ţara Românească“, spune Florin Cristescu, profesor de istorie la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr“. 
 
Diferenţele culturale dintre cele trei regiuni tradiţionale ale României au fost apoi nivelate în lunga perioadă comunistă, mai precizează specialistul. „Deosebiri există şi astăzi, normal, dar ele nu sunt semnificative“. Şi cu toate acestea, şicanele dintre munteni, moldoveni şi ardeleni continuă. „Nimic grav“, ne asigură sociologul Alfred Bulai, „doar bancuri, unele mai răutăcioase, e drept“.
 
„Sârmăăăăăă!“
 
Una dintre cele mai frecvente prejudecăţi este aceea că moldovenii sunt săraci. De aici se pare că le vine şi porecla de „sârme“. Se spune că în timpul foametei de după cel 
de-al Doilea Război Mondial, moldovenii au fost cei mai afectaţi. Din disperare, aceştia au luat drumul Munteniei şi Olteniei, care o duceau un pic mai bine, unde au dat tot ce au avut prin casă pentru mâncare. Şi erau atât de mulţi moldovenii, încât nu încăpeau toţi în trenuri, aşa că unii erau nevoiţi să călătorească pe acoperiş. Iar când trecea trenul pe sub cablurile mai joase, cel de pe primul vagon îi prevenea pe ceilalţi, strigând: „Sârmăăăăăăăă!“. 
 
Povestea, însă, nu poate fi reală, din moment ce prima linie electrificată de cale ferată din România, deci şi cu necesarele cabluri atârnate deasupra şinei, a fost inaugurată abia în 1959. O altă versiune spune că firele erau întinse, de fapt, de oltenii care abia încheiaseră trocul cu moldovenii – acareturi pentru hrană – şi care încercau să „măture“ cu sârmele acoperişul trenului pentru a-şi lua sacii de mălai înapoi. De unde şi prejudecata că oltenii sunt ‘oţi, care nu se dau în lături de la nimic pentru a le fi lor bine. 
 
Bancuri şi clişee
 
Rivalitatea dintre regiuni este cel mai bine reflectată de bancuri. Iar astfel de bancuri se nasc din clişee. Să le luăm pe rând. Pentru toţi ceilalţi, bucureştenii sunt „mitici“. Termenul se regăseşte şi în DEX şi înseamnă „persoană superficială şi neserioasă“. Trăitori în Capitală, „miticii“ sunt aroganţi şi se cred „buricul Pământului“. Tot ei sunt cei care vorbesc prea repede, conduc haotic şi fac scandal în trafic, sunt nesimţiţi şi, deşi mândri de el, nu-şi cunosc oraşul. Pe de altă parte, pentru mulţi bucureşteni, toţi provincialii, indiferent de obârşie, sunt moldoveni, deci DEX-ul nu se înşală. Mai mult, sintagma „bă, moldovene“ e deja clasică pe malurile Dâmboviţei. Totuşi, ea nu defineşte persoana din Moldova, ci necioplitul sărăntoc şi slab de minte, un fel de cocalar fără aur şi BMW. Pentru că aşa-i văd bucureştenii superficiali pe moldoveni. Plus, mai nou, „beţivi şi violatori de babe“. E de menţionat aici că, în topul „all time“ al nivelului de alcoolemie înregistrat în România, primele trei locuri sunt ocupate de ieşeni, cu recordul absolut de 7,37 la mie. De asemenea, o statistică recentă a Poliţiei arată că, în judeţul Vaslui, la fiecare două zile are loc un viol. Clişeu, clişeu, dar până la statistică. 
Despre olteni se spune că sunt descurcăreţi, dar nu în sensul bun. Mai degrabă în sensul de şmecher, de individ care n-ar mişca un pai de jos, dar care vorbeşte atât de convingător despre cât de multe face el, încât ajungi să crezi că merită o promovare. În clişee, oltenii sunt opusul ardelenilor, care sunt întruchiparea calmului. Tot despre ardeleni se mai spune (de bine) că sunt mândri, calculaţi, disciplinaţi şi serioşi. De rău se spune că sunt prea lenţi. Vorba bancului: „La un concurs de strâns melci, ardeleanul iese pe ultimul loc, fără melc prins. «Ce s-a întâmplat, ardelene? », întreabă cineva. «Apăi, eu mă aplecam după melc, dar până să-l prind eu, melcul ţuşti… mai încolo »“.
 
Niciun pericol
 
E clar că fricţiuni există între anumite regiuni şi zone etnografice. Dar nimic serios, riscul unui soi românesc de secesiune tinzând spre zero. „Pe seama unui duşman real, de care te temi, nu faci bancuri. Problemele adevărate apar acolo unde există, de exemplu, diferenţe în privinţa religiei, cum s-a întâmplat sau încă se mai întâmplă în ţări ca Marea Britanie, SUA, Israel, India... La noi sunt doar nişte tachinări“, spune sociologul Alfred Bulai. 
 
La fel crede şi profesorul Florin Cristescu. Dar care sesizează, totuşi, „o dezvoltare mai amplă a patriotismului local în Transilvania“. „Deocamdată, însă, nu văd niciun pericol. Poate peste vreo 50 de ani...“, conchide profesorul.