Gabriel Diaconu: Negustorii de îndoială le-au sădit oamenilor paranoia şi le-au băgat în cap că serul vaccinal e Satana

Psihiatrul Gabriel Diaconu trage câteva concluzii pe pagina sa de socializare pe marginea unui recent sondaj de opinie referitor la vaccinare în vreme de pandemie. Care sunt concluziile medicului.

Redăm mai jos întreaga postare de pe Facebook:

LARICS şi ARPIM au lansat, ieri, un barometru de sănătate în vremuri de COVID, mai exact un sondaj de opinie cu privire la diverse boscârţe sanitare (boscârţe = regionalism pentru lucruri ocazional folositoare).

Multe lucruri interesante au reieşit din investigaţia cercetătorilor, prezentată în Aula Academiei Române (link în primul comentariu):

-  Românul e splendid informat cu privire la COVID. Peste 90% din cei intervievaţi au zis că sunt mai degrabă, sau foarte, la curent cu ce se întâmplă. Acest procent ridică orice bănuială că oamenii dimprejur, care nu respectă regulile sanitare, o fac din ignoranţă. O fac din ceea ce unii filosofi au numit-o inepţie, dar asta e altă discuţie.

-  Iar când va fi să vie vaccinul, 4 din 10 români care au participat la sondaj zic că n-au să se vaccineze. Ce e remarcabil la această descoperire este că o bună parte dintre ei au studii superioare.

-  În fapt, problema vaccinării, zic tot 4 din 10 români, e mai complicată decât pare. E greu să extrapolezi de aici că ea este deja, ori ba, complicată, dar înţelepciunea populară e imbatabilă. Pe aceeaşi logică, şi curgerea apei la robinet e mai complicată decât pare. De aceea prosperă comerţul cu apă la PET.

-  Peste două treimi din români nu s-au vaccinat deloc în ultimii 5 ani. În fapt, doar un român din şase şi-a făcut vaccinul gripal anul trecut. Anul acesta, deşi vaccinarea e mai complicată decât pare, cu spaimă în suflet un alt român s-ar vaccina. Astfel că puţin peste unul din cinci zic că se gândesc îşi facă antigripalul (sic!). Pentru că, spun aproape jumătate dintre respondenţi, nu ştim cât de sigure sunt vaccinurile.  Bu hu hu.

-  O treime dintre respondenţi consumă alcool, aproape două treimi mănâncă prostii, şi peste o treime fumează.

-  Continuăm să fim fascinaţi de ”aparatura modernă” când vine vorba de servicii medicale, dar la fel de bine suntem majoritatea sceptici că avem acces la medicamente de nouă generaţie, ca restul europenilor

...

Lucrurile devin complicate când te uiţi mai atent la straturi. Dintre cei care se declară splendid informaţi, mai bine de jumătate nu au liceul terminat, sau au făcut o şcoală postliceală ori profesională. Tot ei spun, în majoritate, că nu i-a ajutat/ nu ne-a ajutat/ nimeni şi-a trebuit să ne descurcăm singuri. Pentru această populaţie, percepţia este că accesul la testare şi tratament pentru COVID e relativ inaccesibil. O disproporţie devine uşor observabilă în rândul aceleiaşi categorii, în sensul că sunt cei mai predispuşi să refuze vaccinarea/ aproape o treime dintre ei nu sunt de acord cu ea. Un sfert dintre aceşti respondenţi nu declară o sursă clară de venit.

...

Ce înseamnă aceste cifre, până la urmă?

Pentru mine, barometrul LARICS/ ARPIM este un turnesol pentru câteva trăsături esenţiale ale românului:

1.  Fudulia. Că unii fac mai nou trimitere la efectul Dunning-Kruger, sau că una dintre consecinţele analfabetismului funcţional e că oameni altfel prost informaţi se consideră mulţumiţi de câte ştiu/ au aflat, fapt este că persistăm în fudulie. Lasă-mă, domne, ştiu tot ce am de ştiut! Am priceput, înţeleg, nu-s copil, nu mă mai dădăci!

Românii sunt relativ impermeabili la educaţie, printre altele din cauza felului în care s-a practicat, şi se practică, educaţia pe la noi. Este o doctrină autoritariană, mai degrabă decât participativă, şi invită oamenii să repete lucruri, mai degrabă decât să le înţeleagă. Asta face că inclusiv absolvenţi de facultate rămân opaci la sensul anumitor fenomene, mecanismul prin care funcţionează unele lucruri, şi inclusiv legi de bază ale fizicii cum ar fi viteza, acceleraţia ori gravitaţia.

2.  Neajutorarea. Este frisonant, când stai să te gândeşti, că într-o ţară ieşită din jugul dictatorial de mai bine de trei decenii, abundentă în democraţie şi domnia legii şi a respectării drepturilor omului (#not), atât de mulţi români continuă să se simtă, şi să fie, neajutoraţi.

Fenomenul nu este străin multor alte naţii, doar că fiecare pentru sine, mâncător de pâine. Problema neajutorării, a românilor ”uitaţi” din marea masă de cetăţeni, adaugă la vulnerabilitatea noastră naţională în general, şi sanitară în particular. Statul, pe aceşti oameni, nu-i învaţă cum să se ajute mai bine, doar îi ajută – ciclic – prin diverse privilegii şi pomeni, lucru care de fapt adaugă la marasmul lor, în loc să adreseze cauzele.

3.  Suspiciunea şi, la limită, paranoia. Suspiciozitatea poate fi o trăsătură culturală, îndeosebi a popoarelor tăvălite de vremuri. Noi nu facem o excepţie aici, dar practica sistematică a suspiciozităţii poate da sens, în anumite momente, îndărătniciei vehemente, copilăroase şi ades catastrofice.

Fapt este că – în privinţa vaccinării spre exemplu – am pus în mâinile unei populaţii nepregătite o tehnologie medicală pe care majoritatea nu o înţeleg, puţini o pricep şi încă şi mai puţini o practică. Lor le-au sădit paranoia toţi negustorii de îndoială. Lor le-au arătat tot felul de bazaconii demoazele, predicatori, lupi în blană de oaie. I-au speriat, i-au îndepărtat de medicină, ca mai apoi să le vândă diverse gablonţuri, reţete magistrale şi remedii false, pentru că sunt ”naturale” în timp ce serul vaccinal e Satana.

Am revenit la psihologia interbelică, pre-vaccinală, în care administrarea de produse injectabile cauza panică şi psihoză în popor. Aceasta va fi în continuare o cumpănă. Un vaccin contra coronavirusului nu va fi mai degrabă îmbrăţişat decât, să zicem, este acum vaccinul contra gripei sau oreionului şi rujeolei. Primul reflex al omului de rând este să scuipe în sân, şi să se roage la toţi sfinţişorii şi măicuţa Domnului să nu moară, sau mai rău, acum că i-ai băgat ceva în sânge.

Să identifici probleme nu e greu. Să le sistematizezi poate fi o provocare. Să vii cu soluţii rămâne, în fapt, marele salt.

Ce vom adresa, în lunile care vin? Fudulia? Neajutorarea? Suspiciozitatea?

Propun că secvenţa potrivită este dinspre neajutorare, prin fudulie, către suspiciozitate. De fapt fudulia e o reacţie de apărare, iar suspiciozitatea e baza din care pleacă oamenii. Fudulia poate fi de-escaladată pe măsură ce, blând dar persistent, adresezi cerinţele, nevoile oamenilor.

Mesajul barometrului LARICS/ ARPIM este foarte clar. Oamenii vor să li se explice mai degrabă personalizat, pe limba fiecăruia, decât la grămadă, la gloată, deci de-personalizat. Babele vor pe limba babelor, ţăranii vor pe limba lor, sculer-matriţerii şi fierar-betoniştii aidoma (sic!). 

O campanie performantă de informare a populaţiei, la acest moment, NU se poate face doar pe ”sticlă”, NU se poate face doar prin buletine de informare, cartoane cu cifre şi reclame cu filet. Va fi nevoie de acel lucru pe care unii dintre noi l-am făcut, în anii ce-au trecut,

Anume să mergi în comunităţi şi să explici, faţă în faţă, om la om, ce e bine să faci, şi de ce e bine să faci.

Paradoxul este că, de vreme ce suntem în stare de alertă şi din ce în ce mai multe oraşe intră în carantină, să nu putem face asta. Cum rezolvi un puzzle atât de complicat?

Propun că ne va trebui un contingent abundent de comunicare, şi un efort comunitar fără precedent. Suntem definiţi de cea mai slabă verigă. Şi acolo trebuie mers.

Să nu credeţi că fudulia, neajutorarea şi suspiciozitatea sunt absente la vârful piramidei.

De această aflicţie suferă însăşi autoritatea guvernamentală. De aceste tare suferă inclusiv decidenţii, lucru altfel vizibil în viaţa de zi cu zi. Drept urmare ca să-i îndreptăm pe cei de jos, va trebui să-i îndreptăm pe cei de sus.

Şi abia atunci vom putea spune că am făcut, cu adevărat, un pas înainte.