Fără graniţe

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Generaţia Z va fi o generaţie frumoasă. La fel ca generaţiile anilor ’60, ’70... Dar fără graniţe“
„Generaţia Z va fi o generaţie frumoasă. La fel ca generaţiile anilor ’60, ’70... Dar fără graniţe“

Sunt convins că românii născuţi după anul 2000, care fac parte din aşa-numita Generaţie Z, vor integra pe deplin România în structurile democratice ale Occidentului. Fără chinuri şi fără zbateri.

Aceşti copii au deschis ochii în internet. Iar internetul nu are hotare. Aceşti copii au fost luaţi de mână de părinţii lor şi au petrecut vacanţe în Bulgaria sau Spania, fără să aibă conştiinţa vizelor pe paşapoarte. Foarte mulţi şi-au urmat părinţii la muncă în străinătate, la fel, fără să ştie că au trecut graniţe. Minţile acestor copii nu vor fi brăzdate de graniţe, spre deosebire de minţile bunicilor sau chiar ale părinţilor care au trăit vremurile crunte, în care dacă încercau să forţeze graniţele fie erau împuşcaţi, fie erau torturaţi. Este un lucru esenţial ca mintea să nu-ţi fie încorsetată de graniţe. Esenţial pentru a fi un om liber.

Relaţia Generaţiei Z cu munca va fi o plăcere şi nu o prioritate. Un fapt care îngrijorează multe generaţii de români care îşi pun problema „cine le va asigura pensia“. Pesimismul faţă de Generaţia Z, care nu va fi în stare să muncească, este de-a dreptul prostesc. Românii născuţi după anul 2000 vor avea slujbe (job-uri) pe care noi, cei care „ne dăm de ceasu’ morţii“, nici nu le visăm. Vor iubi mai mult Facebook-ul decât România. Pentru că România va fi doar locul în care s-au născut. Sau locul din care fac afaceri pe internet cu Londra sau cu Los Angeles. Nu se vor bate cu „cărămida în piept“ că românii sunt de 2000 de ani pe aceste meleaguri şi că sunt urmaşii Romei. Fireşte, această indiferenţă faţă de istorie o să ne înfurie pe noi, cei aflaţi spre apusul vieţii, care căutăm refugiul într-un patriotism lăcrămos sau pe calea către Dumnezeu (ocolită în timpul vieţii). Cum să trăieşti fără sentimentul patriotic? Uite că se va putea!

Este un lucru esenţial ca mintea să nu-ţi fie încorsetată de graniţe. Esenţial pentru a fi un om liber.

Generaţia Z va avea o relaţie foarte bună cu brandurile, cu corporaţiile, cu spiritul antreprenorial, cu băncile, cu tehnologia şi cu tot ceea ce ţine de progresul civilizaţiei. Generaţia Z se va mişca mult mai repede, pentru că este „molipsită“ de internet. Ideologiile nu vor avea priză la ei. Ideologiile sunt greoaie. Aceşti români nu vor mai suferi că România este o piaţă de desfacere, că este o colonie, că este o ţară de mâna a treia în Europa. Pentru că ei vor fi cetăţeni europeni, competitivi, care vor trăi în mijlocul evenimentelor şi nu în mahalaua Europei, aşa cum au trăit părinţii lor. Şi nici nu vor băga în seamă înjurăturile bătrânilor, care se consideră oropsiţi de americani, de UE, de patroni, de statul ăsta care nu este în stare să construiască nişte autostrăzi. În mod sigur, membrii Generaţiei Z nu vor suferi de absenţa autostrăzilor pentru că ei au fost obişnuiţi să aibă cea mai mare viteză la internet. Comunicarea contează! Iar noi, ăştia spre apusul vieţii, nu ştim să comunicăm pentru că ne-am născut cu graniţe în cap.

Generaţia Z va fi o generaţie frumoasă. La fel ca generaţiile anilor ’60, ’70... Dar fără graniţe.

Opinii

Mai multe de la Petre Barbu


Ultimele știri
Cele mai citite