Eterna şmecherie românească

Specula, corupţia, învârteala, ciupeala, într-un cuvânt, păcatele tipice şmecheriei dâmboviţene ţin de esenţa poporului român.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vara lui 1939. Noul Regim, cum îi spune pompos Armand Călinescu Dictaturii Regale, instaurată prin lovitura de stat din 10/11 februarie 1938, se confruntă cu o uriaşă dificultate. Au crescut spectaculos preţurile alimentelor. Cum îi stă bine unui regim de autoritate, se iau măsuri de impunere a unui preţ fix la anumite produse. Cum îi stă bine unui regim politic românesc, problema se rezolvă prin mult cunoscutul hei-rup. Controale în pieţe ale comisiilor cetăţeneşti de control, obligativitatea presei de a-i da în gât pe speculanţi.

Constantin Argetoianu e unul dintre susţinătorii Regimului de autoritate. A pledat pentru el încă de la venirea lui Carol al II-lea în fruntea României, la 8 iunie 1930. Politicianul oportunist e însă un om de afaceri pragmatic. Despre tărăboiul cu măsurile de control, el notează în Însemnări zilnice, în dreptul datei de 5 iulie 1939: „Consiliul de Miniştri aseară în scopul ieftinirii vieţii. E o mare eroare. Traiul nu e scump la noi. E sub normalitatea preţurilor. Numai că preţurile plătite de consumator nu ajung decît în mică parte la producători. Rămîn în buzunarul intermediarilor, sau sunt absorbite de spezele transportului, din lipsă de organizare. Organizare, iată ce ne trebuie - nu tarife maximale şi şapte controale la gura pieţei. Ideea - împărtăşită de comunicatul oficial al Consiliului de ieri - de a se înfiinţa comisii cetăţeneşti de control e direct comică. Cetăţenii, bineînţeles, ar dori să-şi cumpere aprovizionările pe cinci parale, şi nici unul din ei nu se gîndeşte la producători care vînd pe preţuri de foamete. Cu cît se vor comprima preţurile în piaţă, cu atît se vor mai reduce şi cele deja aşa de scăzut plătite producătorilor, dacă se va lăsa organizaţia comerţului în halul de azi. Pentru carne, de pildă, kilogramul e plătit producătorului mai puţin de un sfert din preţul cu care se desface pe piaţa Bucureştilor. Crescătorul de vite se ruinează iar cei 4-5 antreprenori angrosişti din piaţă se îmbogăţesc".

Scepticismul lui Constantin Argetoianu faţă de eficienţa măsurilor dirijiste e perfect întemeiat. Mecanismul economic e astfel reglat încât respinge comenzile  politice. Măsurile de impunere a unor preţuri fixe au eşuat până şi în dictaturile militare.

Nu de asta l-am citat eu pe Constantin Argetoianu, ci pentru altceva, mult mai important. Însemnarea cinicului politician descrie o realitate - cea a intermediarilor lacomi între producători şi consumatori - surprinsă în iulie 1939.

Au trecut de atunci 72 de ani. Dacă n-aş fi precizat că însemnarea a fost făcută în 5 iulie 1939, cititorul ar fi crezut că ea a fost făcută azi. În cei 72 de ani, România a traversat trei dictaturi (carlistă, antonesciană, comunistă), un război mondial, mai multe lovituri de stat, două răsturnări cruciale de regim (de la democraţie la dictatură, de la dictatură la democraţie). Realitatea intermediarilor între producător şi consumator a rămas. A rămas deci, din 1990 şi până azi, guverne, politicieni, partide, analişti politici şi analişti economici, talk-show-işti permanenţi şi talk-show-işti temporari au denunţat-o cu huiet, au arătat-o cu degetul şi au avansat fel de fel de soluţii. După părerea mea, această realitate va rămâne în România nu un an, nu un deceniu, nu un secol, ci o eternitate. Sau, mai precis, va rămâne câtă vreme va rămâne pe hartă şi ţara numită România. Specula, corupţia, învârteala, ciupeala, într-un cuvânt, păcatele tipice şmecheriei dâmboviţene ţin de esenţa poporului român.

Americanii au lansat până acum trei războaie pentru a impune în Irak, Afganistan, Libia regimuri democratice de tip occidental. Au eşuat lamentabil. Pentru că democraţia de tip occidental e rodul unei evoluţii specifice Occidentului. Ar eşua şi dacă ar încerca să impună în România corectitudinea ca realitate cotidiană. Chiar dacă pentru asta ar avea Mandatul Consiliului de Securitate. 

citeste totul despre: