Echinocţiul de primăvară 2017. Când trece România la ora oficială de vară

Echinocţiul de primăvară 2017. Când trece România la ora oficială de vară

Pe 20 martie are loc echinocţiul de primăvară FOTO Adevărul

Pe 20 martie are echinocţiul de primăvară, momentul în care ziua devine mai lungă. În acest an, fenomenul s-a produs la ora 12.29 iar astronomii susţin că acesta reprezintă începerea primăverii, din punct de vedere astronomic. Începând de la această dată, durata zilei va fi în continuă creştere faţă de cea a nopţii până pe data de 21 iunie, când va avea loc solstiţiul de vară.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Când soarele se află în acest punct, numit punct vernal, el descrie mişcarea diurnă în lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determină, la data respectivă, egalitatea duratei zilelor cu cea a nopţilor, indiferent de latitudine”, transmite Observatorul Astronomic din cadrul Muzeului Vasile Pârvan din Bârlad. 
 
La doar câteva zile de la Echinocţiul de primăvară, mai exact în noaptea de 25 spre 26 martie, România trece oficial şi la ora de vară, ora 03.00 devenind ora 04.00. În consecinţă, ziua de 26 martie este cea mai scurtă zi din an. Prin această schimbare, ţara noastră se aliniază celorlalte ţări europene care au un orar de vară similar, ce se aplică pentru perioada cuprinsă între ultima duminică a lunii martie până în ultima duminică a lunii octombrie (29 octombrie - n.r.), când se face trecerea la ora de iarnă. 
 
Vremea pe regiuni 
 
Însă cu toate că a venit primăvara şi temperaturile înregistrează o constantă creştere, meteorologii atrag atenţia că vremea rămâne una capricioasă, cu precipitaţii excedentare, neobişnuite pentru această perioadă din an, nelipsite până în luna iunie. 
 
Spre exemplu, următoarele două săptămâni sunt caracterizate de temperaturi oscilante, cu o medie a temperaturilor ce se va învârti în jurul valorilor de 15 grade Celsius în majoritatea regiunilor, dar şi cu maxime ce vor putea atinge pragul de 21 de grade Celsius în anumite zile.
 
Datele se desprind din prognoza meteo pe două săptămâni, valabilă în intervalul 20 martie - 2 aprilie. Potrivit sursei citate, vremea se va încălzi în Banat, începutul lunii aprilie fiind marcat de temperaturi mai ridicate decât în mod normal, cu medii de 17 grade Celsius. În Crişana temperaturile vor ajunge la 20 de grade Clesius pe timp de zi în prima săptămână de prognoză şi vor scădea uşor în a doua săptămână a progbozei. În Transilvania, temperaturile diurne vor ajunge la 18 grade Celsius pe timp de zi, în timp ce Maramureşul va fi caracterizat de temperaturi neobişnuit de ridicate pentru această perioadă din an, mercurul din termometre ajungând la 13 - 14 grade Clesius. 
 
În Moldova, temperaturile în prima săptămână de prognoză vor fi de 10 grade Celsius pe timp de zi şi vor creşte până la 17 grade Celsius în a doua săptămână de prognoză, iar în Dobrogea, media regională a maximelor va ajunge la 14 grade în ambele două săptămâni de prognoză.
 
În Muntenia şi Oltenia în schimb, vremea va fi deosebit de caldă, cu maxime de 18 – 19 grade Celsius în prima săptămână de prognoză şi cu temperaturi de 15 grade Celsius săptămâna viitoare. 
 
Temperaturi ridicate în următoarele trei luni 
 
În ceea ce priveşte previziunile meteorologilor pentru următoarele trei luni, aceştia estimează că vremea va fi în general caldă, cu valori termice ce se vor situa în apropierea normelor climatologice pentru lunile aprilie - mai - iunie. Spre exemplu, în aprilie temperaturile medii se vor situa în jurul valorii de 11-12 grade Celsius. În luna mai, temperaturile vor fi mai scăzute la nivelul întregii ţări decât în mod obişnuit, în special în nord şi centru. 
 
Prima lună de vară, iunie, vine cu temperaturi medii de 18,3 grade Celsius, care vor fi depăşite în special în Oltenia şi Muntenia, unde mercurul din termometre va urca la 22 de grade Celsius. Referitor la precipitaţii, acestea vor depăşi norma medie lunară stabilită de meteorologi. 
 
citeste totul despre: