Dl Inginer-Impostor de la Moldova!
0Moldovenii sunt oameni mândri şi ambiţioşi. Mai sunt şi demni şi nu numai. Adesea aceste trăsături sunt însoţite de dispreţ fată de celălalt: mai mic, mai urât, mai „prost”, mai sărac, mai gras şi tot aşa. Trofeul dispreţului însă le revine Domnilor Ingineri-Impostori, cu diplomă falsă în construcţii şi tot ei patroni în Belgia.
Am întâlnit multe persoane de genul acesta în Ţara Ciocolatei printre basarabeni, care, împodobindu-se cu diplome false ca bradul de Crăciun, s-au „ajuns" patroni, şefi de intreprindere. Tot ei şi-au schimbat numele şi s-au „măritat", luând numele de fată al soţiei, pentru a se detaşa de trecutul lor mai puţin glorios. Cert este că acestora, cum se spune pe la noi, „le merge".
Şi le merge cam în toate. Şi-au "tras" paşaport românesc şi înjură toată România; au devenit "jurişti" sau "ingineri în domeniul construcţiilor" şi tratează "asociaţii" (persoane fizice autorizate) sau angajaţii români din Ţară sau din Republica Moldova ca pe nişte sclavi, fie ei rude sau ba: toată lumea este tratată în "mod egal". Plătesc salariile cât se poate de târziu, între 30 şi 90 de zile după prestarea serviciului de către "sclav". De altfel, la ce ar servi o diplomă falsă dacă nu pentru a se situa "mai presus ca alţii".
În plus, patronul cu diplomă de inginer bagă banii pe contul personal, pleacă în vacanţă, revine bronzat, cu plămânii plini de iod şi strigă cât îl ţine cutia toracică, zicând că el "managează ţăranii puturoşi". Puturoşi dar totuşi utili. Îşi mai cumpără casă, în timp ce sclavii lui aşteaptă salariul cu gura cascată. Soţia sclavului îl trage de mânecă seară de seară pe soţ pentru că n-are cu ce achita "factura pentru garderia fiicei sau a fiului". Şi ce asteapta de fapt sclavul: o mie de euro. Mult pentru Moldova, pragul de saracie însă pentru Europa.
Culmea este că sclavul nu se revoltă. Ba chiar speră, are încredere, îi este jenă să denunţe sau părăsească patronul, care-i este cumnat, naş, cumătru, frate, unchi sau chiar "prieten". Cum să îl denunţ? "M-a adus din România". Muream de foame la ţară în Moldova etc.
Situaţia este frecventă pentru distinşii noştri patroni, care sunt adesea basarabeni. De ce? Pentru că la Chişinău şi în alte oraşe poţi deveni "inginer" peste noapte, pentru o sumă modică de câteva sute de euro. Deşi fenomenul este denunţat frecvent de presă, încă se mai poate procura o diplomă falsă în Moldova. Mi-a confirmat-o chiar azi dimineaţă o "sursă care cunoaşte subiectul". I-am cerut o diplomă de inginer în construcţii şi l-am intrebat cât m-ar costa. Mi-a spus că-mi confirmă în seara aceasta preţul. Nu pune nicio clipă la îndoială fezabilitatea.
Această ascenţiune fulgurantă este atât de îmbătătoare încât orice umilinţă, umanism se şterge din mintea noului patron. Valorile se încâlcesc în mintea acestuia şi se estompează, lăsând loc ambiţiei de a se îmbogăţi repede şi pe spinarea altuia. Şi asta pentru că el este Domnul Inginer Cutarica. El se respectă şi este respectat. Nimic mai firesc. Păduchele când a ajuns în frunte a uitat c-a fost la ceafă.