Îndeosebi cele cu fosta Securitate care, din când în când, mai înregistrează şi azi câte o victorie tulburând apele prin dezvăluirea unui nume cu oarecare notorietate, poate chiar celebru care, din cine ştie ce motive, a semnat cu ea, la un moment dat, un angajament de colaborare.

Avem de-a face astfel cu a doua victorie a Securităţii­, cum o numea foarte inspirat fostul disident polonez Adam Michnik. O victorie care, pe meleaguri româneşti are specificităţi încă şi mai nocive decât în alte ţări din Estul Europei.

O seamă dintre aceste specificităţi se explică prin chipul sângeros în care românii au regăsit în 1989 calea libertăţii. Altele prin acele dominante ce i-au determinat pe cercetătorii ce s-au aplecat asupra meandrelor evenimentelor din decembrie 1989 să le socotească o enigmă mare cât un secol ori o revoluţie încâlcită. O a treia categorie de dominante ţine de conglomeratul de oprelişti pus, în primii ani după Revoluţie, în calea definirii şi deconspirării Securităţii ca poliţie politică.

Încrengăturile pe care vechea Securitate le-a avut şi încă le mai are cu cei ce au preluat puterea în primele ore după fuga cuplului dictatorial şi după aneantizarea PCR au fost de natură să determine punerea la adăpost a mai tuturor celor ce au făcut parte din eşaloanele fruntaşe atât ale Departamentului Securităţii Statului cât şi ale Direcţiei de Informaţii Externe. Lectura colecţiilor de ziare, în special ale cotidianelor Opoziţiei, este mai mult decât revelatoare pentru blocajele care, cel mai adesea, din înalt ordin au fost puse în calea activităţii C.N.S.A.S.

După ce în 2006 a dat citire, într-o şedinţă cu un neplăcut istoric, Raportulului care condamna comunismul, fostul preşedinte, dl. Traian Băsescu, a făcut lăudabile presiuni spre a fi predate către C.N.S.A.S. o consistentă categorie de documente.

Firesc şi de aşteptat era să se meargă însă şi mai departe. Să fie deconspiraţi toţi foştii angajaţi ai instituţiilor opresive ale Statului comunist, să se adopte o seamă de măsuri legislative care să facă posibilă pedepsirea, fie chiar simbolică, a foştilor securişti şi activişti comunişti. Care şi astăzi, în anul de graţie 2017, încasează pensii net superioare oricărei alte categorii de foşti salariaţi.

Aflăm, din când în când din presă, că ar mai fi fost descoperit câte un fost informator, un colaborator, un agent acoperit, ori o persoană de sprijin a Securităţii. Dar nimeni nu ne spune numele acelor angajaţi plătiţi ai Securităţii care, prin metode dintre cele mai diverse, l-au determinat pe descoperit să semneze pactul. Să colaboreze.

Nu mă îndoiesc că unii dintre cei ce au semnat angajamentul de colaborare au făcut-o luând în calcul avantaje viitoare - o promovare, un paşaport, o avansare. Alţii au făcut-o fiindcă astfel le puteau face rău celor din jurul lor, fie ei colegi, profesori, vecini, etc. Au fost şi inşi care au semnat angajamentul de colaborare fiindcă li s-au promis recompense financiare derizorii. 2- 3 sute de lei, din când în când, ca premiu pentru câte o turnătorie.

Însă au fost şi oameni, nu neapărat din rândul foştilor deţinuţi politici, asupra cărora s-au exercitat inimaginabile presiuni, exploatându-li-se mişeleşte tot felul de vulnerabilităţi.

Dar poate că nu a fost acţiune mai abjectă a foştilor angajaţi ai Securităţii decât aceea prin care i-au făcut informatori pe copii şi pe adolescenţi.

Îmi amintesc perfect cât era de impresionată doamna Germina Nagâţ, angajată a CNSAS, când într-o emisiune de televiziune difuzată cu câţiva ani în urmă a evocat infernul ascuns în acele documente care conţin detalii despre racolări de acest gen.

Racolări care au fost, fiecare în parte, nu doar violări ale inocenţei, ci, fără doar şi poate, cumplite încălcări ale drepturilor omului.

Tocmai de aceea mi s-ar părea firesc ca deconspirarea şi pedepsirea foştilor angajaţi ai Securităţii să înceapă cu acei ofiţeri ce se fac vinovaţi de asemenea abominabile fapte.