Despre hotărârea C(N)A al BOR referitoare la ora de religie

Copii sărutând mâna popii. Ilustraţie educativă dintr-un manual şcolar de religie

Ce-ar fi dacă în locul religiei, din care un copil de 7-9 ani nu prea înţelege nimic (Dumnezeu, deşi Unul, e inclus în Sfânta Treime, la început fiind Cuvântul...), să se facă reclamă TV orei de educaţie civică? Aştept cu nerăbdare ziua în care localnicii vor lăsa ţuica din mână când jandarmii le curăţă şanţurile de pe marginea uliţei, jinduiesc după România în care, când ai nasul înfudat, nu foloseşti trotuarul ca batistă...

Un prieten vechi, care vine o singură dată pe an în România, nu se poate uita la televiziunile indigene fără  antivomitive.  Îl îngreţoşează fizic aproape tot ceea ce vede: puzderia de manelişti prezentaţi ca „vedete muzicale”, curvele rebrănduite în „asistente”, pacienţii irecuperabili care anunţă cutremure apocaliptice sau declamă, tremurând, originea dacică a întregului Univers cunoscut, talk show-urile în care viitorii deţinuţi dau lecţii de morală, emisiunile în care puhavi cu guşă şi cearcăne violete prezintă ceaiul minune, care vindecă SIDA, previne cancerul şi stimulează creşterea dinţilor după vârsta de 40 de ani, calupurile „sportive” în care este vorba exclusiv despre fotbal-  şi nu despre sportul ca atare, ci despre ultima amantă sau maşină sau escapadă în club a cutărui fotbalist agramat cu freză de sculer-matriţer la IAS „Avântul Crăcănaţi” etc.

Nu se poate uita mai mult de un minut la Capatos, Măruţă, Mircea Badea sau Ciutacu- adică exact la crucişătoarele televiziunilor româneşti, în fapt un fel de barje autotractate, cu puntea şi cala pline de zoaie, plutind în derivă pe oceanul plin de dejecţii al canalelor româneşti. Să nu uităm că, în siajul acestor nave- mamă vin „Trăzniţi în NATO”, „Sunt celebru...”  şi altele de acelaşi hram.

Amicul meu îşi imaginează televiziunea ca pe un fluviu din care ne adăpăm cu toţii, cu ape opace, uleioase, în care plutesc prezervative, seringi folosite, cadavre în stadiu avansat de putrefacţie, bidoane golite de otravă, pansamente maculate în spital.

Intervenţia Curţii de Apel Bucureşti, care ne-a scăpat de DDD pentru zece ani (cinci şi jumătate de puşcărie şi alţi cinci de interzicerea dreptului de a lucra în televiziune) este floarea cu care nu se face primăvară.

CNA este instituţia care trebuia să ne scoată din iarna televiziunii româneşti, nu Justiţia. Nu ne putem aştepta ca ograda televiziunilor să fie măturată de magistraţi, câtă vreme avem o Instituţie a cărei menire este tocmai salubritatea studiorilor de transmisiune.

Ce face CNA-ul în tot acest timp?  Întrebaţi-mă ca să vă-ntreb. Eu, unul, nu ştiu.

Cu atât mai mirat sunt să descopăr că CNA a „recomandat” televiziunilor să prezinte clipurile de promovare a orei de religie. Ce a determinat apariţia acestei „recomandări”? Este CNA parte integrantă a Consiliului de Administraţie (CA) al BOR?

Au contat binele public, sau cel privat? Poate fi asimilată ora de religie consumului de lichide, combinat cu reducerea cantităţii de sare, zahăr şi grăsimi? E totuna a spune „pentru o viaţă sănătoasă, faceţi zilnic mişcare” cu „pentru o viaţă sănătoasă, participaţi la ora de religie?”

De ce trebuie o televiziune, altminteri declarată comercială, să facă reclamă unei ore de curs, iar această reclamă să fie gratuită? Şi, dacă promovăm materiile şcolare, de ce am început tocmai cu religia, în ţara care urmează să găzduiască cel mai mare LASER din Europa? De ce nu avem spoturi pentru ora de geografie, ca să învăţăm câte păduri înregistra România acum 20 de ani şi câte râuri au dispărut în răstimp?

Mai departe:  din spirit de echitate, de ce nu li se recomandă aceloraşi televiziuni să promoveze punctul de vedere opus, al celor care vor excluderea religiei din şcoli? De ce, imediat după reclama BOR, nu avem şi punctul de vedere al profesorului Emil Moise, care s-a luptat de unul singur cu Ministerul Învăţământului pentru evacuarea religiei din orarul obligatoriu?

Întrebat repede, cred că aş sugera ca, în locul religiei, din care un copil de 7-9 ani nu prea înţelege nimic (Dumnezeu, deşi Unul, e inclus în Sfânta Treime, la început fiind Cuvântul...), să se facă reclamă orei de educaţie civică. Aştept cu nerăbdare ziua în care localnicii vor lăsa ţuica din mână când jandarmii le curăţă şanţurile de pa marginea uliţei, jinduiesc după România în care, când ai nasul înfudat, nu foloseşti trotuarul ca batistă, îmi doresc să merg pe munte fără să mă împiedic de gunoaiele uitate în urmă de grătăriştii de weekend şamd.

Şi, mai cu seamă, tare mi-aş dori să văd un clip care să ridice în slăvi învăţarea limbii române, într-o ţară în care limbajul uzual conţine o sută de cuvinte, jumătate dintre ele fiind „gen”, „koa`”, „super” , restul „grădi/dimi/leuţ etc.” N-ar fi super?

Copii sărutând mâna popii. Ilustraţie educativă dintr-un manual şcolar de religie