Cumpărăturile de Crăciun, la fel de stresante ca alergatul la maraton

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cumpărăturile festive provoacă şi stres, nu doar bucurie. Nivelul de agitaţie, oboseală, precum şi ritmul crescut al bătăilor inimii sunt asemenea celor înregistrate de către maratonişti, arată studiile.

  Goana după cumpărături pentru a avea totul gata înainte de sărbători ne expune la un stres considerabil, ritmul cardiac crescând cu 33% în timpul cumpărăturilor – similar alergării la un maraton. Cel puţin, asta concluzionează un studiu comandat de către o companie internaţională de comerţ online. Faptul că observăm, că trebuie să fim foarte atenţi, să ne gândim la ceea ce facem, să anticipăm, plus efortul fizic, ne oboseşte peste măsură, arată psihologul Keren Rosner. 

Concret, studiul arată că alergătura prin magazine în căutarea cadourilor perfecte şi pentru aprovizionarea de sărbători provoacă agitaţie şi oboseală astfel încât cumpărăturile de Crăciun ajung să fie la fel de stresante ca alergatul la o cursă de 42 de kilometri. Cercetătorii au folosit datele unor aparate de măsurare a ritmului cardiac şi a altor schimbări fiziologice înregistrate de către 100 de cumpărători, timp de 60 de minute. Astfel, 80% din cumpărători au avut o dereglare a ritmului cardiac, bătăile inimii crescând la 100 de pulsaţii per minut faţă de 60 în repaus, în timp ce 60% au ajuns la oboseală în doar 32 de minute de cumpărături. 

În plus, un alt studiu dat publicităţii acum patru zile arată că stresul asociat cumpărăturilor de Crăciun este un fenomen global. Circa şase din 10 canadieni cred că goana după cumpărăturile de sezon provoacă stres şi oboseală. În plus, cinci din 10 persoane consideră că nu au timp pentru cumpărături din cauza programului supraîncărcat. Şi americanii sunt stresaţi de cumpărăturile festive, 70% afirmând că au nevoie de o perioadă de destresare după shopping-ul de Crăciun. Totodată, trei din 5 americani susţin că cel mai stresant moment al anului, din punct de vedere financiar, este Crăciunul. Toată lumea este mult mai stresată în sezonul festiv deoarece presiunea socială de a cumpăra ne bombardează din toate părţile în sezonul festiv, consideră experţii.

 „Cumpărăturile care se fac pentru Crăciun sunt fie pentru zilele de sărbătoare - pentru a împodobi bradul, pentru a pregăti masa şi pentru a fi îmbrăcat elegant –  cu scopul de a impresiona, fie pentru a achiziţiona cadourile - care sunt pentru a suprinde şi a aduce plăcere. Când facem cumpărături pentru sărbători intrăm într-un scenariu anticipatoriu în care ne dorim foarte mult să se întâmple ceva pozitiv şi să ne impresioneze pe noi şi pe ceilalţi. Intrăm într-un scenariu imaginar şi trăim emoţiile care sperăm să le creeăm prin ceea ce cumpărăm”, explică Rosner. Însă dorinţa de a cumpăra cadouri trebuie să aibă legătură cu dorinţa de a ne simţi bine, nu cu nevoia de a fi validaţi social, consideră sociologul Gelu Duminică. „Dorinţa de a satisface dorinţele personale şi ale celorlalţi, presiunea socială, presiunea banilor şi a timpului cresc nivelul de stres pe care îl avem în mod normal”, menţionează acesta. Se ajunge astfel, la stări de stres şi oboseală şi nu la bucuria festivă, atât de glorificată în reclame şi filme cu tematică. 

Dorinţa de a satisface dorinţele personale şi ale celorlalţi, presiunea socială, presiunea banilor şi a timpului cresc nivelul de stres pe care îl avem în mod normal Gelu Duminică, Sociolog

Sezonul de sărbători creează un nivel mare de stres încât unii medici americani folosesc conceptul „sindromul inimii de sărbători” (trad. Holiday heart syndrome), care face referire la fibrilaţia arterială pe care multe persoane o suferă în sezonul de sărbători. Sindromul se manifestă prin bătăi neregulate ale inimii, agitaţie, dureri în piept, senzaţie de leşin. Mai mult, acesta duce la insomnii, consum crescut de sare, de băuturi alcoolice şi alimente care afectează funcţiile inimii. 

Cumpărăturile, ca o goană

Spiritul consumerismului ne „ameţeşte” din ce în ce mai aprig şi prin mijloace inteligente, liberul arbitru. „Spiritul Crăciunului, din punct de vedere religios, înseamnă cu totul şi cu totul altceva decât „spiritul Crăciunului” pe care îl simţim şi cu care suntem bombardaţi zi de zi, pe stradă şi la televizor. Ne apucă plânsul în magazine, pentru că sunt arhi-pline şi nu mai ştim la ce oră să mergem să facem cumpărături. Deschidem televizorul şi vedem doar filme cu tematică de Crăciun. Uităm că Moş Crăciun este un concept de secol XX, nu are un fundament religios, fiind un element consumerist, inventat de magazinele americane”, explică Duminică. Totuşi, emoţiile asociate cumpărăturilor au o conotoţie pozitivă, fiindcă ne dau o stare de bine. „Pericolul este atunci când facem cumpărăturile din obligaţie, că aşa spune tradiţia, fără să le dăm niciun fel de semnificaţie. Avem impresia că este ceva impus şi inutil. Cadoul ar trebui să fie doar un simbol, indiferent de valoarea lui”, adaugă Rosner, care specifică faptul că aglomeraţia din această perioadă ar trebui evitată.  

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite