Comisar-şef de Poliţie, despre falsul medic italian: „Nu figurează în Tabloul medicilor din Italia”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Matteo Politi nu figurează în Tabloul medicilor din Italia. Aşa susţine comisarul şef de Poliţie, Ionuţ Dana, care a mărturisit că anul trecut s-a primit o plângere pe numele acestuia pentru înşelăciune, iar din cercetări au rezultat şi posibile alte fapte. Alte plângeri nu au fost depuse la poliţie, care cercetează şi folosirea de către italian a unei alte identităţi.

Parcagiul italian care a reuşit să pătrundă în mai multe săli de operaţii din spitale celebre din Capitală, fiind acuzat de chirurgi celebri că a mutilat mai multe femei, a fost adus la Bucureşti. Matteo Politi (38 de ani), care practica ilegal medicina sub numele de Matthew Mode a fost depistat de poliţiştii de frontieră într-un tren când încerca să părăsească România pe la graniţa cu Ungaria. 

Comisarul şef de Poliţie Ionuţ Dana a declarat, miercuri seara, că falsul chirurg Matteo Politi a fost condamnat în Italia pentru fapte asemănătoare şi că „nu figurează în Tabloul medicilor din Italia”.

Esteticienii au făcut front comun: „E o catastrofă”

Văzând amploarea pe care o ia acest caz, medici esteticieni au decis să iasă la rampă şi să povestească despre ce au văzut în sala de operaţie în momentul în care falsul chirurg ajungea să facă proceduri medicale. „Era o catastrofă”, a punctat chirurgul Victor Schwartz, care a lucrat cu falsul medic la o clinică privată. 

„Nu dezinfecta nimic, lucra fără mănuşi şi nici măcar nu se spăla pe mâini”, a completat acesta, susţinând că italianul, care făcea rinocorecţii şi liposucţii, ar fi putut învăţa cum să facă astfel de proceduri de pe Youtube sau tutoriale. „E posibil ca în perioada următoare să apară femei cu probleme de sănătate”, a mai spus chirurgul. 

Ceea ce s-a şi întâmplat. Un alt chirurg estetician, Radu Ionescu, a decis să facă public cazul unei paciente care a fost mutilată de falsul medic şi care i-a cerut lui ajutorul. Potrivit acestuia, femeia, care a făcut o operaţie la sâni, va fi nevoită să aştepte un an pentru a se interveni chirurgical, dat fiind faptul că, pe lângă rezultatul dezastruos din punct de vedere estetic, are o complicaţie locală care se numeşte necroză de areolă. 

„Făcea intervenţii injectabile, mărimi de buze. A făcut cinci intervenţii. Nu am avut nevoie de mult timp pentru a-mi da seama că ceva e în neregulă. După ce am discutat cu asistentele, am sunat la Colegiul Medicilor să întreb dacă este acrediat în România, nu a fost găsit în baza de date şi am fost îndrumată să anunţ Poliţia, lucru pe care l-am făcut”, a declarat şi esteticianul Adina Alberts, care îi închiriase în noiembrie 2018 impostorului un cabinet. Preţurile practicate de falsul chirurg nu erau deloc mici. Pentru un implant mamar cerea 2.500 de euro, pentru o rinoplastie pacienţii erau nevoiţi să scoată 1.500 de euro din buzunar iar pentru o liposucţie – 800 de euro. 

Pintea: „Cu siguranţă este vorba şi de corupţie aici”

Şi toate astea cu voie de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti de unde a reuşit să ia parafă „Ştiţi care a fost replica funcţionarei de la DSP când a fost întrebată de ce a făcut acest lucru? Din milă – aşa a răspuns! N-am înţeles de cine i-a fost milă şi cine i-a indus această milă. Cu siguranţă este vorba şi de corupţie aici. Vreau mai întâi să văd documentele, să văd dacă efectiv a intrat în sala de operaţie, dar există mărturii că a făcut-o. Poate era un talent nativ”, a mărturisit ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. 

Dintr-o declaraţie făcută chiar de Politi înainte de fi capturat, reiese că o avocată s-a ocupat de toate procedurile. „România mi-a recunoscut studiile medicale, sunt jignit de ceea ce se spune în aceste zile”, a subliniat Matteo Politi. 

Diploma care a ajuns la Ministerul Sănătăţii este scrisă în alfabetul chirilic, arată jurnaliştii de la Libertatea, care au intrat în posesia documentului. Autorităţile, care au luat la puricat dosarul falsului chirurg, spun că nu înţeleg cum de a obţinut parafa Politi. 

Pintea, despre vina clinicilor private

Potrivit ministrului Sănătăţii, eliberarea codului de parafă era ultimul pas care trebuia făcut pentru a obţine drept de liberă practică în România. Însă, conform ministrului, vina le aparţine instituţiilor private care au acceptat să colaboreze cu el fără a verifica dacă are toate actele la dosar, aşa cum este normal. 

„Aşa ceva nu s-ar fi întâmplat niciodată în sistemul public. Se vede că instituţiile private pot să facă mai mult decât instituţiile publice, din păcate nu în folosul pacienţilor”, a punctat oficialul. 

Ce scrie presa din Italia

Vestea că Politi are probleme în România a ajuns şi la urechile ziariştilor italieni. „Noi probleme pentru Matteo Politi, veneţianul care în trecut a fost dat descoperit că se dădea drept doctor în Verona fără să fi avut vreun studiu. La acel moment, a primit o condamnare de 18 luni pentru că a practicat ilegal. Însă Politi n-a renunţat. De data asta, s-a descoperit că era „medic fals” în Bucureşti, România, unde se prezenta drept „doctorul Matthew Mode”, descriindu-se drept „expert în chirurgie plastică”, astfel că a făcut operaţii în mai multe clinici private. A fost dat de gol de asistente”, scrie TgVerona.

„Când a fost prins, în 2010, cineva l-a comparat cu Frank Abagnale, un infractor a cărui viaţă a ajuns pe marile ecrane într-un film de Steven Spielbeg, în care a jucat Leonardo Di Caprio. A fost demascat, dar înainte să se dea drept doctor, a pretins că este profesor, timp de câteva săptămâni”, scrie publicaţia.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite