Cea mai scăzută temperatură din ţară în zonele locuite: minus 0,3 grade Celsius
0Mercurul termometrelor a coborât joi dimineaţa, la Miercurea Ciuc, până la minus 0,3 grade Celsius, aceasta fiind cea mai scăzută temperatură din ţară, în zonele locuite, potrivit meteorologilor. Aceştia vin şi cu veşti bune: începând de astăzi vremea se încălzeşte în toate regiunile.
Ilie Mojic de la Centrul Meteorologic Regional Sibiu a declarat că la Miercurea Ciuc s-a înregistrat valoarea de minus 0,3 grade Celsius, ceea ce reprezintă recordul acestei zile pentru municipiul harghitean. De asemenea, potrivit aceleiaşi surse, citată de Agerpres, a fost cea mai scăzută temperatură din ţară în zonele locuite, înregistrată în noaptea de miercuri spre joi.
Şi în alte localităţi harghitene temperaturile au scăzut semnificativ. La Joseni, mercurul termometrelor a arătat 0,6 grade Celsius şi a căzut brumă, la Topliţa au fost 2,1 grade Celsius, în vreme ce la Odorheiu Secuiesc s-au consemnat 5,6 grade Celsius.
„Iniţial am avut o masă rece în zonă şi peste masa rece a venit radiaţia nocturnă, cerul fiind senin şi de aceea a scăzut temperatura atât de mult. Nu este ceva obişnuit. Vremea se va încălzi de la o zi la alta, dar la noapte încă ar mai putea să fie temperaturi scăzute", a precizat Ilie Mojic.
Şi în apartamentele din Miercurea Ciuc temperaturile au scăzut destul de mult, unii locatari pornind deja centralele proprii, chiar dacă este abia luna august.
De altfel, în cursul zilei de miercuri, prefectul Harghitei, Jean-Adrian Andrei, le-a recomandat primarilor să înceapă deja pregătirile pentru iarnă, ţinând cont că în judeţ sezonul rece se instalează mult mai repede decât în alte zone ale ţării, iar licitaţiile pentru deszăpezire durează destul de mult.
Minima absolută a lunii august în Harghita, de minus 1,9 grade Celsius, a fost înregistrată în anul 1980, la Miercurea Ciuc, în vreme ce maxima absolută, de 34,9 grade, a fost consemnată de meteorologii din municipiu în anul 1957.
Cum va fi vremea în weekend
Meteorologii anunţă că de astăzi, vremea va intra într-un proces de încălzire în toate regiunile. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, între 21 de grade în estul Transilvaniei şi 31 de grade Celsius în vestul Olteniei. Peste noapte însă, vor fi din nou până la 23 grade în depresiuni.
Temperaturi de 35-36 de grade Celsius se vor atinge în weekend în sud-vestul ţării. În rest, valorile termice vor fi mai plăcute, dar vor creşte treptat peste tot, atât ziua, cât şi noaptea. Ploile vor absenta din cea mai mare parte a ţării dar averse slabe mai pot apărea doar izolat prin regiunile nordice şi la munte.