Ce-ar fi bărbatul fără femeie?

Nimic bun. Acesta este răspunsul scurt, clar şi biblic, la întrebarea de mai sus. Dacă tot este 8 Martie, n-ar strica să cugetăm un pic asupra rolului pe care femeia îl are în viaţa bărbatului: complementaritatea.

Două femei sunt esenţiale în istoria biblică a lumii: Eva şi Fecioara Maria. Asta nu exclude rolul important al celorlalte femei, în toată istoria lumii. Dar, dacă tot este 8 Martie, m-am întrebat care ar fi justificarea biblică a femeii. Mai cu seamă că am văzut şi clerici care desconsideră femeia, ceea ce este total deplasat.

Mai întâi nu cred că ar trebui o zi anume ca să apreciem acest minunat dar pe care Dumnezeu îl face bărbatului: femeia. După mine, în fiecare zi, bărbatul trebuie să-şi aducă aminte ce a zis Dumnezeu când a făcut femeia: „Şi a zis Domnul Dumnezeu: «Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el»“. Dar, pentru că adeseori uităm această însemnătate, e necesară o astfel de zi, dedicată femeii, mamei, soţiei.

Iată definiţia biblică a femeii: „ajutor potrivit bărbatului”. La ce? desigur, la scopul pe care Dumnezeu îl dă lui Adam: desăvârşirea lumii şi a lui însuşi. Asta înseamnă că Adam era neputincios? Îi lipsea ceva? Desigur. Îi lipsea ceea ce femeia are din belşug: sensibilitate, afectivitate, gingăşie, darul de a fi mamă, nu doar în sensul naşterii, ci şi al educării copilului. Nu ştiu câţi copii îşi aduc aminte de taţi, dar de mame sunt convins că mai toţi. Şi chiar dacă bărbaţii ar avea şi ei aceste calităţi feminine, tot ar trebui să aibă pe cineva ca să le aducă aminte de ele.

Aşa că, femeia este răspunsul sublim al lui Dumnezeu la întrebarea: pe cine să iubească bărbatul? Căci, fără iubire, nu e desăvârşire. Iată, femeia este rostul bun al bărbatului.

Din păcate, chiar virtutea iubirii ajunge să fie şi căderea lui Adam. Căci, după ce Eva este „păcălită“, ea totuşi îşi duce menirea până la capăt. Îi dă să mănânce din fructul oprit şi lui Adam. A făcut aşa tot din iubire faţă de cel lângă care a fost aşezată. Cum s-ar spune, femeia a fost prima vinovată. Un gând care şi astăzi mai tulbură mintea unora, ducând la umilirea femeii. Şi nu e bine.

Pentru că Dumnezeu nu a nimicit femeia pentru această greşeală, ci i-a promis răscumpărare: din Fecioara Maria se va naşte El Însuşi, Dumnezeu cu trup, Iisus Hristos. Iată cât preţuieşte Dumnezeu femeia. Şi, prin femeie, şi pe bărbat. În fapt, îi vede pe cei doi ca una, Căci, femeia va fi pentru bărbat un motiv suficient de puternic astfel încât el să-şi părăsească familia sa: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup.“

Aşadar, după tot acest curs miniatural biblic despre femeie, se cuvine să înţelegem bine un lucru: femeia nu este nici sclava, nici stăpâna bărbatului. Ea este exact ce îi trebuie. Iar pentru aceasta se cuvine ca noi, bărbaţii, să preţuim darul minunat pe care Dumnezeu ni l-a dăruit. Asta înseamnă ca femeia să fie respectată, ocrotită, lămurită la nevoie şi, desigur, iubită. Iubită nu animalic, ca o jucărie sexuală, ci somatic, ca parte a întregului ce vrem să fim.

Poate că din cauza neînţelegerii corecte a acestui raţionament se şi greşeşte mult în abordarea relaţiei bărbat-femeie. Greşeala bărbaţilor de a se crede stăpânii femeilor generează o reacţie la fel de greşită: autoapărarea prin feminism. Din dorinţa de apărare a firescului feminin, se greşeşte ajungându-se la autonomizarea acestuia. Ceea ce iar nu-i bine. Pentru că, dacă femeia este potrivită bărbatului, de bună seamă că şi bărbatul este potrivit femeii. După cum spune Sf. Pavel: „Totuşi, nici femeia fără bărbat, nici bărbatul fără femeie, în Domnul. Căci precum femeia este din bărbat, aşa şi bărbatul este prin femeie şi toate sunt de la Dumnezeu.“

Pentru cei ce privesc femeia cu dispreţ sau cu ură, aş spune un singur lucru, pe care îl spunea şi părintele Arsenie Papacioc: cine te-a născut? Nu o femeie? N-ai avut o mamă? De ce urăşti ceea ce Dumnezeu preţuieşte şi îţi dăruieşte? Eu aş fi mai atent, căci multe din „păţaniile“ bărbaţilor cu femeia se datorează şi lor, bărbaţilor. E absurd să acuzi femeia că-ţi este „ispită“, câtă vreme tu singur cazi în ceea ce acuzi.

Aşadar, azi se cuvine să dăm o floare femeilor din jurul nostru. Poate că ar trebui să le dăm zilnic. Căci ce este floarea, dacă nu simbolul femeii?! Ia gândiţi-vă: femeia este frumuseţea vieţii bărbatului, ca o floare în grădină. Şi, pâna la urmă, bărbatul trebuie să ajungă el însuşi o floare în viaţa femeii.

Bărbaţilor, să avem grijă să nu strivim floarea florilor, pe care Dumnezeu i-a dăruit-o omului în grădina Raiului.

Fără Eva, Adam n-ar fi avut rost bun.