Cât mai ţine canicula. Agricultura, topită de seceta prelungită. Avertizările de caniculă, prelungite până miercuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cât mai ţine canicula. Seceta a afectat suprafeţe extinse din toată ţara. FOTO Adevărul
Cât mai ţine canicula. Seceta a afectat suprafeţe extinse din toată ţara. FOTO Adevărul

Cât mai ţine canicula. Seceta prelungită pârjoleşte culturile agricole din acest an, determinând pierderi de miliarde de euro. Iar meteorologii spun că ploile vor veni abia în octombrie. Meteorologii au prelungit avertizările de de caniculă până miercuri.

Arşiţa din ultimele luni face ravagii în agricultură. Din cauza deficitului de umiditate în sol, aproape 900.000 de hectare din suprafaţa totală de teren cultivată, care este de aproximativ 14 milioane de hectare, este pârjolită de secetă.

Agricultorii spun că cele mai mari probleme sunt la cultura porumbului, afectată în proporţii începând de la 30-50%, până la 100%. Căldura a lovit şi în culturile de floarea-soarelui, cartofi sau sfeclă de zahăr. Iar veştile de la meteorologii nu sunt bune. Aceştia susţin că situaţia se va înrăutăţi şi mai mult în perioada următoare în condiţiile menţinerii deficitului de umiditate în sol şi a temperaturilor ridicate.

Cât mai ţine canicula. Secetă severă în continuare

Potrivit specialiştilor, seceta s-a comportat diferit, în funcţie de zonă, cea mai afectată fiind Moldova, unde nu a mai plouat din luna aprilie. Dobrogea, Bărăganul, sud-vestul Olteniei, Banatul şi Crişana sunt alte zone în care seceta îşi face de cap.

”Deficitele cele mai mari de apă se înregistrează pe cea mai mare parte a zonelor agricole, în special pentru partea de est, sud-est şi vest. Estimările Centrului European de Prognoză indică şi pentru lunile august şi septembrie un regim termic mai ridicat decât în mod obişnuit, cu cantităţi de precipitaţii deficitare, adică vorbim de o secetă severă. Cu siguranţă nu va fi o toamnă tocmai uşoară pentru agricultori, cel puţin pentru prima lună. Pentru culturile de porumb şi floarea soarelui, este posibil ca efectele să fie dintre cele mai severe, având în vedere seceta accentuată în lunile iulie şi august”, a declarat, pentru ”Adevărul”, specialistul în agrometeorologie, Elena Mateescu, director executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), confirmă pagubele produsă de secetă, dar  arată că nu vor fi probleme la necesarul de cereale pentru piaţa internă.

”Grâul, orzul şi rapiţa sunt în regulă. Problema pe care ne-o punem acum este referitoare la porumb, sfeclă, mazăre, floarea-soarelui şi legume. Problema este la export, pentru că ne câştigasem nişte pieţe, iar acum nu vom mai putea să le aprovizionăm. Nu se pune problema că nu vom putea acoperi necesarul pentru piaţa internă”, a declarat, pentru ”Adevărul”, Daniel Botănoiu.  

Cât mai ţine canicula. Calendarul lucrărilor agricole, corelat cu prognoza

Din păcate, veştile proaste pentru agricultori nu se opresc aici. Potrivit prognozei agrometeorologice, temperaturile ridicate şi deficitul de umiditate din sol se vor menţine în perioada următoare, iar starea de vegetaţie a culturilor pe suprafeţele agricole din sudul, sud-estul, estul şi vestul ţării, se va deprecia în continuare. De aceea, afirmă specialiştii, calendarul lucrărilor agricole de toamnă trebuie corelat atent cu prognoza meteo.

”Perioada următoare este foarte importantă, pentru că deja vorbim de pregătirea campaniei agricole din 2016, în special pentru primele culturi. Trebuie să urmărim atent prognozele, pentru că nu sunt excluse ploi în anumite regiuni ale ţării, astfel încât să se intre în câmp, adaptând calendarul lucrărilor agricole din perspectiva pregătirii terenurilor la rezerva de apă din sol. Pentru luna septembrie este posibil să vorbim de o întârziere a lucrărilor de însămânţare pentru cultura de rapiţă dacă estimările se vor confirma”,  a declarat Elena Mateescu.

Ajutoare pentru agricultori

Fermierii ale căror culturi agricole au fost afectate de secetă, în această vară, ar putea fi despăgubiţi. Cel mai probabil printr-o schemă de ajutor de stat.

”Sunt pierderi de peste 30%. Noi evaluăm la nivelul întregii ţări, astfel încât să avem o estimare cât mai exactă. Pentru fermele mici şi mijlocii, există acel ajutor minis. Dacă pagubele depăşesc un anumit nivel din PIB, aşa cum prevede legislaţia europeană, atunci vom solicita fonduri de la Comisia Europeană. O altă măsură pe care o luăm este cea referitoare la normele de venit. Acolo unde nu s-a obţinut venit, clar nu se va plăti impozit pe suprafeţele agricole. Această măsură a fost luată şi anii anteriori acolo unde culturile au fost calamitate”, a precizat secretarul de stat Daniel Botănoiu.  

Ce ne aşteaptă în următoarele două săptămâni

Avertizare de cod portocaliu de caniculă prelungită până miercuri pentru judeţele Bihor, Arad şi Satu Mare. Codul galben a fost extins în Capitală şi în alte 23 de judeţe, unde temperaturile vor ajunge, luni, până la 37 de grade, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Pentru următoarele două săptămâni, meteorologii anunţă un regim termic
ridicat, însă, pentru prima dată după o perioadă lungă de timp fără precipitaţii, se întrevăd şanse de ploi în intervalul 15-18 august, la nivelul întregii ţări, reiese din prognoza publicată, ieri, pentru perioada 10-23 august, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În Muntenia, valorile termice se vor menţine ridicate până spre sfârşitul primei săptămâni de prognoză, caracterizând o vreme călduroasă, caniculară în timpul după-amiezelor. Se vor înregistra, în medie regională, valori maxime de 35 — 37 grade şi minime în creştere uşoară.

În ceea ce priveşte Oltenia, până la 15 august, vremea se va menţine caniculară. Media regională a valorilor termice diurne va fi de 34-36 de grade.
În Moldova, vremea va fi călduroasă pe tot parcursul intervalului, iar până în jurul datei de 16 august va fi caniculară mai ales în zona de câmpie a regiunii, cu o medie a temperaturilor maxime de 36 de grade.

În Transilvania, regimul termic se va situa peste mediile multianuale ale perioadei, dar mai ales în prima săptămână, când media regională a valorilor maxime va fi de 33 — 34 de grade, vremea urmând să fie, local, caniculară în timpul după-amiezelor.

Când vin ploile şi cât mai ţine canicula

Specialiştii în meteorologie nu aduc veşti bune nici pentru următoarea lună. Seceta va pârjoli pământul şi în septembrie, iar temperaturile vor fi cu mult mai mari decât media multianuală.

Abia în octombrie vremea va reveni la normal, când îşi vor face apariţia şi ploile.
”În luna octombrie vor fi cantităţi de precipitaţii peste media acestei perioade în majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul şi, local, sudul şi vestul României. În aceste zone ne aşteptăm ca valorile de precipitaţii să fie în limita normală a acestei perioade. Dar, pe măsură ce ne vom apropia de toamnă, vom avea o imagine mai completă a ceea ce urmează, pentru că aceste estimări au acum un grad de realizare de 60%”, a declarat, pentru ”Adevărul”, Elena Mateescu, director executiv al ANM.
 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite