Asociaţia „SOS Infertilitatea” cere modificarea Legii adopţiei: doar 743 de sentinţe de încuviinţare în 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia „SOS Infertilitatea” propune modificarea Legii privind procedura adopţiei prin eliminarea necesităţii solicitării consimţământului rudelor până la gradul al IV-lea, după ce anul trecut au fost eliberate 1.630 de atestate de persoane ori familii apte să adopte, dar s-au pronunţat doar 743 de sentinţe de încuviinţare.

SOS Infertilitatea prezintă, cu ocazia Zilei Naţionale pentru Adopţie (2 iunie), punctul său de vedere privind drepturile şi sănătatea copiilor aflaţi în sistemul de protecţie specială din România, precum şi propuneri pentru remedierea situaţiei actuale grave în care se regăsesc copiii din acest segment, potrivit Mediafax.

Asociaţia arată că, potrivit datelor statistice publicate la începutul anului, în jur de 60.400 de copii beneficiază, în prezent, de măsuri de protecţie specială. Dintre aceştia, aproximativ 46.900 au un plan individualizat de protecţie având ca finalitate reintegrarea în familia naturală şi doar 3.700 beneficiază de planuri având ca finalitate adopţia. 

Pentru alţi aproximativ 4.700 se ajunge la revizuirea planului individualizat de protecţie tardiv, în situaţia în care, pentru majoritatea, singura soluţie sustenabilă rămâne direct integrarea socio-profesională.

Din cei peste 60.000 de copii aflaţi în sistemul de protecţie specială, în prezent mai puţin de 3.300 au deschisă procedura de adopţie. 

În termeni reali, arată asociaţia, această situaţie se traduce prin faptul că mai puţin de 5,5% din aceşti copii beneficiază de şansa de a se dezvolta în cadrul stabil al unei familii iubitoare, restul de 94,5% continuând să trăiască într-un sistem alimentat de bugetul public al României, la limita subzistenţei, acumulând în fiecare zi noi probleme de sănătate şi decalaje de dezvoltare severe, iremediabile, fiind lipsiţi de confortul şi echilibrul unei vieţi normale, de care s-ar fi bucurat dacă s-ar fi aflat în grija unor părinţi responsabili. 

„Dintre aceşti copii,

, principala responsabilă pentru situaţia dramatică în care se regăseşte majoritatea copiilor care beneficiază de măsuri de protecţie specială. Din acest motiv, cei mai mulţi devin în scurt timp greu adoptabili, fiind lipsiţi pentru totdeauna de şansa vieţii într-o familie", precizează asociaţia „SOS Infertilitatea”.

Anul trecut au fost eliberate 1.630 atestate de persoane apte să adopte

În ciuda numărului uriaş de beneficiari ai sistemului, în 2013 au fost pronunţate doar 743 de sentinţe de încuviinţare a adopţiei, în condiţiile în care, în cursul aceluiaşi an, au fost eliberate 1.630 de atestate de persoană/familie aptă să adopte, subliniază reprezentanţii asociaţiei.

Mai mult, dintre persoanele/familiile atestate, doar 460 au ajuns într-o procedură de potrivire practică. Pentru restul, atestatul de adopţie a rămas un document inutil, un simplu generator de inconveniente birocratice, mai arată SOS Infertilitatea.

În completarea „peisajului sumbru construit de cifrele de mai sus", în fiecare an, peste 1.000 de copii sunt abandonaţi în maternităţi şi în secţii de spital, mai avertizează sursa citată.

SOS Infertilitate cere schimbarea Legii de adopţie

În acest context, SOS Infertilitatea propune, în primul rând, modificarea fundamentală a Legii 273 din 21 iunie 2004 privind procedura adopţiei, prin renunţarea la prevederea conform căreia este necesar consimţământul rudelor copilului până la gradul al patrulea pentru deschiderea procedurii de adopţie internă şi înlocuirea acesteia cu necesitatea consultării familiei (incluzând cel mult părinţii fireşti şi rudele până la gradul al doilea) în cazul unor termene rezonabile, cu respectarea strictă a acestora în aplicarea legii.

Reprezentanţii asociaţiei propun, de asemenea, facilitarea şi încurajarea adopţiilor, în toate situaţiile recomandate de cadrul legal.

O altă propunere vizează implementarea tuturor măsurilor necesare pentru aplicarea efectivă şi eficientă a prevederilor legislative în vigoare şi sancţionarea celor care ignoră sau nu aplică, în mod deliberat, aceste prevederi. 

„Raportul Oficiului Român pentru Adopţii aferent anului 2013 arată că nerespectarea legii a fost mai degrabă regula, nu excepţia, ceea ce indică o situaţie concretă gravă la nivelul întregului sistem", spun cei de la SOS Infertilitatea.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite