Zidul Kievului

Criza de reprezentare din Ucraina nu poate fi rezolvată nici prin intervenţia forţelor armate împotriva protestatarilor şi nici prin ruperea în două a ţării (după propunerea venită de la Kremlin), ci prin demisia lui Ianukovici şi întoarcerea la opţiunea electoratului.

La 25 de ani de la prăbuşirea Zidului Berlinului se ridică unul nou: Zidul Kievului. În urmă cu un sfert de secol, Zidul Berlinului era simbolul separaţiei dintre două lumi, aflate într-un război pe care echilibrul vulnerabilităţilor dintre cele două mari puteri nucleare (SUA şi URSS) şi crearea Comunităţilor europene l-au păstrat în stadiul de „rece”. Zidul Berlinului a reprezentat graniţa dintre lumea democraţiei şi cea a tiraniei, dintre lumea în care moartea este o tragedie şi cea în care moartea este o chestiune de statistică.

Cei 25 de ani de democratizare postsovietică se văd acum pe Maidanul din Kiev. Guvernanţii comunişti rebotezaţi pot constata că microbul libertăţii a afectat grav corpul social, că s-a ajuns la masa critică. Dacă în perioada sovietică exista doar o minoritate purtătoare a acestui virus, uşor de controlat, acum este vorba de proporţie de masă. Iar măsurile opresive nu fac altceva decât să agraveze „boala” şi să o facă mai rezistentă.

A defini conflictul ca pe o escaladare a disputei democratice dintre guvernare şi opoziţie nu este decât o încercare de a ascunde sub haina democraţiei crimele săvârşite în aceste zile de către o guvernare iresponsabilă ce îl are ca vârf de lance pe Preşedintele Ianukovici. În realitate, este vorba de un conflict între societate şi guvernarea abuzivă. Iar refuzul unor militari de a implica armata în acest conflict este un semn că guvernanţii ucraineni pierd chiar loialitatea celor care, prin regulament, ar trebui să răspundă ordinelor.  

Cu 25 de ani în urmă, Germania era ţara dintre cele două Europe (cea democratică şi cea a lagărului comunist). Pe atunci exista şi o graniţă clar trasată. Acum, Ucraina este ţara dintre două Europe ce se confruntă între aceleaşi graniţe: una democratică, a valorilor asumate de Uniunea Europeană, şi alta a postcomunismului sovietic, în care practicile guvernanţilor au rămas aceleaşi ca în timpul URSS. Spre deosebire de Germania, în Ucraina nu există un zid în mod concret şi nicio graniţă care să despartă două părţi cu regimuri diferite ale aceleiaşi ţări. 

Zidul de foc ridicat în Kiev este între populaţia ce vrea valorile occidentale şi guvernarea care perpetuează practicile sovietice şi vrea într-o posibilă uniune eurasiatică. Această criză de reprezentare nu poate fi rezolvată nici prin intervenţia forţelor armate împotriva protestatarilor şi nici prin ruperea în două a Ukrainei (după propunerea venită de la Kremlin), aşa cum s-a procedat cu Germania. Europa nu mai are nevoie de ziduri, iar stingerea zidului de foc din Ukraina nu trebuie să se soldeze cu ridicarea unuia de beton şi sârmă ghimpată. Acest lucru se poate face simplu: demisia lui Ianukovici şi întoarcerea la opţiunea electoratului.