Vasile Dîncu: „Probabil că luni se va rezolva problema Arenei Naţionale şi se vor putea desfăşura meciuri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Dîncu FOTO Eduard Enea
Vasile Dîncu FOTO Eduard Enea

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat duminică, la ProTV, că problema Arenei Naţionale s-ar putea rezolvă luni, când Primăria Capitalei va primi, cel mai probabil, agrementul de funcţionare.

"Dacă din 2011 până în 2016, primăria s-ar fi preocupat să aducă buletine de analiză, cum a depus acum, ar fi fost mult mai simplu. Ne-au adus, după un scandal mediatic, în 3 martie, de la un laborator din Italia care e superior celui ISU şi care spune că e de categoria B, deci se pot desfăşura merciuri. Probabil că luni, în cadrul şedinţei Comisiei, agrementul va fi oferit Primăriei şi deci se vor putea desfăşura meciuri în viitor pe Stadionul Naţional", a declarat vicepremierul Vasile Dîncu, la emisiunea "După 20 de ani" la ProTv.
 
"Legea prevede că, în cazul în care nu există o autorizaţie de protecţie la incendii din partea ISU, să se ia măsuri suplimentare, să se facă un plan comun de măsuri între pompieri, Salvare, ISU şi toţi ceilalţi şi să se desfăşoare meciul în condiţiile acestea. Este legală această soluţie şi a avut loc până acum", a mai spus Dîncu. 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, la Adevărul Live, faptul că Primăria Generală nu s-a implicat în niciun fel în încercarea de a găsi o soluţie pentru redeschiderea Arenei Naţionale.

La sfârşitul lunii ianuarie, constructorul Arenei a cerut unui institut de cercetări să întocmească o documentaţie pentru a solicita un agrement la o comisie. A trimis acea documentaţie, comisia a avizat favorabil şi a trimis la un comitet, care nu e în subordinea Ministerului Dezvoltări, aşa cum s-a spus, din care fac parte arhitecţi, profesori universitari, ingineri, care au dat acest agrement în 16 februarie. Pe acesta l-au făcut public în 19 februarie.Ce spune acel agrement: acel acoperiş se încadreză în clasa C. Din 19 februarie, acel agrement cu care urma să se meargă la ISU şi apoi la acest domn care gestionează interimar biroul de la Primăria Capitalei a stat acolo. Până pe 3 martie“, a spus Dragnea.

Mai mult, social-democratul a criticat faptul că  Primăria Generală nu ar fi făcut niciun demers pentru a ajuta la rezolvarea situaţiei, ci s-ar fi ocupat doar de declaraţii politice neconforme cu realitatea.

„Între timp, constructorul a cerut elaborarea unei documentaţii ca aprobarea să vină de la un institut din Italia care e certificat de Bruxelles. Testul spune că membrana e în clasa  B care e aproape de maxim. În 4 martie au reluat procedura pentru a obţine un nou agrement pentru clasa B. Am înţeles că se va întruni acest comitet pe 14 martie, dacă nu greşesc, urmând a le da agrementul pentru clasa B. Dar, dacă aţi fost atenţi, Primăria nu a făcut niciun gest.

„Am citit o declaraţie a acestui domn, nu ştiu cum îl cheamă. Primarul interimar. E un domn foarte viteaz. Spunea că au făcut demersuri. Nu au făcut niciun demers. Primăria nu a făcut până acum niciun demers. Ca să discutăm cinstit. Constructorul a făcut aceste demersuri împreună cu ICECON. Au fost prima dată la Comisie, apoi la acest comitet., care dă în final agrementul. A făcut doar declaraţii publice proaste şi mincinoase. Am văzut că spun că o să găsească o soluţie“, a adăugat Liviu Dragnea. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite