Vai ce tânguială, vai ce bucurie, au fost aleşi primari penali. Aşa, şi? Care e problema?

Cătălin Cherecheş, reales primar la Baia Mare în stare de arest preventiv.

În mod paradoxal, cei care văd o mare tragedie în faptul că poporul a putut alege primari cu serioase probleme penale nu fac decât să furnizeze muniţie celeilate tabere, a celor care îşi freacă mâinile şi susţin că, prin acest vot, acelaşi popor a dat un vot de blam luptei împotriva corupţiei. Greşeala pe care o fac şi unii, şi alţii este că acreditează o strânsă legătură între cele două fenomene.

Pornesc de la ceea ce eu consider o axiomă: un popor nu greşeşte niciodată atunci când votează, nici măcar atunci când ia decizii care se dovedesc până la urmă greşite. Germanii, în 1933, nu au greşit când l-au ales pe Hitler şi partidul său, căci au avut motivele lor să o facă: erau terminaţi de criza economică, de sancţiunile ce au urmat Primului Război Mondial şi de o clasă politică total ineptă care a condus Republica de la Weimar. Că au luat o decizie care s-a dovedit greşită, asta au aflat-o germanii, pe pielea lor, un deceniu mai târziu. Dar în 1933, mulţi germani aveau motivele lor ca să-l voteze pe Hitler.

Revenind la prezent şi la alegerile noastre, afirm că, spre exemplu, băimărenii nu au greşit atunci când l-au ales primar cu 70% pe Cătălin Cherecheş, aflat în arest preventiv după ce a fost prins în flagrant delict când primea o şpagă în plină campanie electorală. Din motive temeinice sau iluzorii, aici nu contează, băimărenii au fost convinşi de Cherecheş că el e cea mai bună opţiune de primar din lista de candidaţi ce le-a fost oferită şi au votat ca atare. Ei nu au fost chemaţi la urne ca să-l voteze pe cel mai cinstit om din oraş, ci pe cel care cred ei că îi poate gospodări cel mai bine.

Aici mai trebuie spus ceva. Corupţia este o infracţiune cu totul aparte faţă de toate celelalte, prin faptul că victima nici nu ştie că e victimă în momentul în care se consumă infracţiunea. Sarcina de a apăra victima le revine, în acest caz, procurorilor şi judecătorilor. Iar când victima află că e victimă, deci când făptaşii sunt prinşi şi cunoscuţi – ei bine, victimei nu-i pasă sau îi pasă prea puţin. Prejudiciul e departe de ea, e imaterial, nu-l simte fizic şi i-ar trebui o doză substanţială de înzestrare morală ca să se revolte. Or această înzestrare morală nu este un dat uniform: unii o au, alţii n-o au şi aspiră s-o aibă, alţii n-o au şi nici nu simt nevoia.

A face o legătură directă între modul cum votează poporul şi lupta anticorupţie ar însemna să acredităm o idee extrem de toxică: aceea că Justiţia se face prin vot popular. Văd deja mulţi politicieni care îşi freacă mânile după alegerile locale, amplifică această idee şi pregătesc proiecte de lege care să curme elanul procurorilor, că aşa a votat poporul. Sunt nemernici şi manipulează, căci cele două fenomene au fiecare ritmul său, logica sa, instrumente specifice şi trebuie lăsate să evolueze independent unul de altul. Băimărenii să-l voteze pe Cherecheş la nesfârşit, iar Justiţia să-l bage la zdup pe perioade determinate, dacă asta merită.

Sigur, ar fi de dorit ca toţi românii să aibă înzestrarea morală care să-i revolte faţă de cazurile de corupţie măcar atât cât s-ar revolta dacă un şuţ le-ar şterpeli portofelul din buzunar. Dar acesta este un deziderat care cere generaţii, nici măcar decenii. Vor ajunge românii vreodată acolo? Şi dacă da, când? Răspunsul se află în Elveţia.

Zilele trecute, elveţienii au fost chemaţi la un referendum naţional şi au fost întrebaţi dacă ar fi de acord ca fiecare cetăţean elveţian să primească de la stat o rentă viageră de 2.500 de franci elveţieni, indiferent dacă e bogat sau sărac, dacă e şomer sau are job, dacă e activ sau e pensionar. În proporţie de 70%, elveţienii au răspuns NU.

Exact atunci: când românii vor vota la fel ca elveţienii.