Totuşi, care este propunerea României pentru postul de comisar european?

E o întrebare urgentă deoarece limita anunţată iniţial (26 august) a trecut de mult şi tot nu există listă completă la Bruxelles a propunerilor confirmate pentru viitoarea echipă a Comisiei Europene care vor intra în audieri la Parlamentul European.

Asta din cauză că, având criză guvernamentală pe scena politică internă, Italia şi România nu au nominalizări, există teoretic probleme cu Ungaria, care nu a formalizat propunerea, iar candidatul polonez s-a retras, nemulţumit de portofoliul ce i se propusese (agricultura).

Krzysztof Szczerski, şeful de cabinet al preşedintelui Andrzej Duda, a refuzat argumentând exemplar, spre cinstea lui, prin lipsa sa de experienţă în acest domeniu şi că „acest portofoliu atât de important ar trebui să fie atribuit cuiva care şi-a dedicat viaţa agriculturii“, sugerând că fostul europarlamentar Janusz Wojciechowki (fost europarlamentar şi vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală, actualmente membru al Curţii europene de Conturi) ar fi omul potrivit. Să vedem ce se va decide în cazul în care acest post va rămâne în continuare ca „post polonez“. Să reamintim că Polonia a susţinut candidatura Ursulei von der Leyen la preşedinţia Comisiei Europene, condiţia fiind ca Varşovia să primească „un post bun“, preferinţele iniţiale fiind pentru portofoliile economie sau energie. O situaţie care creşte şanse ca actualul comisar irlandez Phil Hogan să mai primească un mandat, unul dintre motive fiind succesul înregistrat de încheierea cu succes a tratativelor pentru tratatul de liber-schimb UE-MERCOSUR.

În cazul Italiei, problema majoră era scoaterea din ecuaţia guvernamentală a lui Salvini şi partidului său naţionalist de extremă-dreapta. Cel puţin în acest moment, mişcarea a reuşit şi, în cazul în care Conti va putea prezenta o propunere a coaliţiei (Cinci Stele+Partidul Democrat) care să primească votul Parlamentului, atunci el va propune candidatul pentru Bruxelles.

Şi cu România cum rămâne?

Reamintesc că procedura oficială face ca doamna Viorica Vasilica Dăncilă să fie unica responsabilă pentru nominalizare, fără ca nimeni altcineva să se poată amesteca în luarea deciziei. Drept care şi domnia-sa enunţase care sunt portofoliile de interes pentru ţara noastră: energie, transporturi şi mediu. Şi, pe 20 august, adresase lista oficială cu două propuneri: europarlamentarii Rovana Plumb şi Dan Nica, ambele nume ale eminenţilor membri ai PSD, aşa cum circulă informaţia la Bruxelles, refuzate ferm de Ursula von der Leyen. Pentru toţi cei care au canale de comunicaţie deschise cu oficialii europeni era limpede că va fi aşa din momentul în care numele doamnei Plumb a fost pronunţat prima oară drept propunere oficială a Partidului de Liviu Dragnea, predecesorul doamnei Viorica Vasica Dăncilă, cu puţine ore înainte să fie condamnat la închisoare. Apoi, mai avem o problemă, una de credibilitate: doamna Dăncilă a vorbit despre cele trei portofolii dar, poate, a uitat că ele reprezintă exact punctele negre ale realităţii româneşti, niciodată modele de succes eventual prin folosirea banilor europeni. Dimpotrivă, sunt zonele noastre de non-conectare cu sistemele europene, zonele care arată că graniţa de reţele europene sau de aplicabilitate efectivă a legislaţiei europene (mediu) se opresc la frontiera de vest a ţării noastre, cu pădurile tăiate în neştire şi batjocură, cu drumurile lăsate în paragină şi cu legislaţie contestată în ce priveşte exploatarea resurselor energetice din Marea Neagră, plus izolată de marile reţele de transport energetic. Iar în materie de transport, calculul privind România nu intră în scara realităţilor europene, ci al statisticilor ţărilor sub-dezvoltate, probă circulaţia pe căile ferate cu viteza medie egală cu cea de dinainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Doar câteva argumente care, cu siguranţă, ar fi putut fi folosite în dezbaterile din Parlamentul European înainte de votul pentru validarea candidaturii respective.

Ar rămâne deschisă, cum notează mulţi dintre corespondenţii de presă de la Bruxelles, posibilitatea reluării discuţiei privind candidatura Luminiţei Odobescu, actualul nostru ambasador pe lângă Uniunea Europeană, omul cheie pentru ceea ce a fost partea de succes tehnic, incontestabil, al Preşedinţiei române a Consiliului UE. Diplomat de carieră, este cea mai bună cunoscătoare reţelelor a căror funcţionare reunită permite succesul arhitecturii europene, este foarte respectată ca interlocutor şi mediator. Are un singur mare neajuns: nu este membru de partid, deci nu a făcut o înţelegere din acelea atât de iubite de Partidul doamnei Viorica Vasilica Dăncilă şi nici nu e rudă cu cine trebuie. Îmi pare tare rău, căci am fi avut o candidatură de tip „deep insider“, o ratăm, treaba noastră. Dar poate nu. Măcar dacă ne uită că sunt câteva ţări care au făcut acest tip de opţiune, exact pe motivul că mizează pe crearea de conexiuni pe orizont îndelungat.

Deocamdată, apare oarecum pe surse numele doamnei Ramona Mănescu, absolventă a Facultăţii de drept a Universităţii Bucureşti, apoi, fireşte, a Academiei Naţionale de Informaţii (SRI) şi, evident, a Institutului Diplomatic Român, fostă europarlamentar şi actualmente ministru de externe, fostă membră eminentă în ALDE, piesă de rezistenţă a partidului domnului Tăriceanu pe care l-a părăsit pentru binele superior. Adică al rămânerii pe scaunul ministerial. Are experienţă guvernamentală, a fost ministru al Transporturilor (2013-2014) în Guvernul Ponta şi asta poate s-o facă, în ochii doamnei Dăncilă, un excelent ministru al transporturilor europene, cu condiţia, fireşte, să aibă votul celor din Parlamentul European. Unde, cred că am auzit bine, sunt oarece reacţii nervoase pe această temă.

Dar cred că problema de fond este în altă parte şi exprimă perfect starea nefericită a clasei noastre politice. Atât este de divizată de patima scaunelor încât nu poate produce nici măcar pe chestiuni fundamentale o soluţie care să însemne un personaj cu adevărat credibil cu care să se iasă în înaltele jocuri internaţionale. Până la urmă, se spune la Bruxelles, va avea şi România un candidat, că aşa trebuie pentru a se încheia ţintarul. Să ne fie ruşine că ajungem în situaţia (de altfel în care deţinem o tradiţie recunoscută) în care se va ajunge la un compromis dictat numai şi numai de presiunea evenimentelor.

Uitaţi cine sunt ceilalţi reprezentanţi confirmaţi care vor intra în audierile din PE şi veţi vedea care este diferenţa de calibru:

• Johannes Hahn (Austria), veteran al Comisiei, specialist în Balcani (ar fi la al treilea mandat consecutiv: a fost comisar pentru politici regionale, apoi comisar pentru extindere);
• Didier Reynders (Belgia), ministru al afacerilor externe;
• Maria Gadriel (Bulgaria), actual comisar european pentru economie şi societatea digitală);
• Stella Kyriakides (Cipru), preşedinta Adunării parlamentare a Consiliului Europei;
• Dubravka Suika (Croaţia), europarlamentar, membru al Comisiei pentru afaceri externe;
• Margarethe Vestager (Danemarca), actual Comisar european pe problemele concurenţei, acum propusă şi pentru vicepreşedinţia CE;
• Josep Borrell (Spania), fost preşedinte al Parlamentului European, desemnat deja pentru poziţia de Înalt Reprezentant;
• Kadriu Simson (Estonia) fost ministru al economiei dar şi desemnată acum pentru a asigura interimatul la Comisia Europeană pentru portofoliul reformei al lui Andrus Ansip, după ce acesta a fost ales europarlamentar;
• Jutta Urpilainen (Finlanda), fostă vice-prim-ministru şi ministru de finanţe;
• Sylvie Goulard (Franţa), fostă membră a Cabinetului Prodi, europarlamentar şi ministru al apărării;
• Margaritis Schinas, fost europarlamentar şi şef al purtătorilor de cuvânt ai Comisiei Europene în al doilea mandat al Comisiei Europene în mandatului lui Jean Claude Juncker;
• Phil Hogan (Irlanda), aflat la al doilea mandat în Comisie, fost ministru de stat la finanţe în ţara sa, apoi ministru al mediului, dar cu o istorie interesantă de scandaluri diverse şi posibil de invocat la audieri;
• Valdis Dombroskis (Letonia) actual vicepreşedinte al Comisiei Europene, are în subordine sectoarele stabilitate financiară, servicii financiare şi Uniunea pieţelor de capital;
• Virginijus Sinkevičius (Lituania) , actualmente ministru al economiei şi inovării;
• Nicolas Schmit (Luxemburg), europarlamentar şi fost ministru al muncii şi economiei sociale şi fost reprezentant permanent al ţării sale pe lângă UE;
• Helena Dalli (Malta), actualmente ministru pentru afaceri europene;
• Frans Timmermans (Olanda), actualmente prim-vicepreşedinte al Comisiei va face parte cu certitudine din echipa de conducere, fiind deja desemnat de de către Consiliul European din data de 2 iulie;
• Pentru Polonia, candidatura neconfirmată ar fi cea a lui Janusz Wojciechowski în conjunctura deja prezentată;
• Elisa Ferreira (Portugalia), actualmente vice-guvernator al Băncii Portugaliei;
• Věra Jourová (republica Cehă), actualul comisar pentru justiţie;
• Maroš Šefčovič (Slovacia), a fost comisar pentru educaţie şi cultură, apoi vicepreşedinte al Comisiei Barroso II (relaţii inter-instituţionale şi administraţie), apoi vicepreşedinte pe probleme de energie în Comisia Juncker, dezbaterea fiind dacă el sau Vera Jourova va fi viitorul vicepreşedinte în noua Comisiei reprezentând grupul ţărilor din centrul şi estul Europei;
• Janez Lenarčič (Slovenia), fost secretar de stat şi actualmente ambasador, reprezentant permanent al ţării sale pe lângă UE, specialist în probleme europene;
• Ylva Johansson (Suedia), ministru al muncii;
• László Trócsányi (Ungaria), nume evocat ca propunere FIDESZ, dar încă neconfirmat oficial, fost ambasador în Belgia, fost ministru al Justiţiei, pare să fie un personaj deja contestat de către grupurile parlamentare, chiar dacă, acum, este membru în PE.  

Cam asta e. Pe undeva, fiţi siguri, vom fi şi noi.