Tomac s-a împrumutat sute de mii de lei la europarlamentare de la tatăl candidatului care i-a luat locul în Parlamentul României
0
Europarlamentarul PMP Eugen Tomac a contribuit la campania partidului cu 1.000.0000 de lei. Întrebat de G4Media, acesta a spus că 880.000 de lei din aceşti bani reprezintă împrumuturi pe care le-a luat de la două persoane fizice în nume propriu. Una dintre persoane este tatăl celui care i-a luat locul în Camera Deputaţilor.
Eugen Tomac le-a explicat celor de la G4Media că şi-a recuperat banii şi a precizat că nu a făcut nimic „incorect”. Tomac a împrumutat PMP cu 1.000.000 de lei, în campania electorală care a trecut. Este vorba despre trei împrumuturi: unul de 500.000 de lei, unul de 230.000 de lei şi altul de 150.000 de lei, luate de la două persoane fizice, potrivit sursei citate.
Creditorul său principal a fost Vasile Moise Deju, fost lider al Partidei Romilor Dâmboviţa, despre care Tomac a spus că „îl ştie de câţiva ani”. Fiul acestuia, Sebastian Moise, a devenit deputat exact în locul lui Eugen Tomac, după ce acesta şi-a preluat mandatul de europarlamentar.
Moise era pe locul 5 pe lista PMP în de la Camera Deputaţilor, dar a reuşit să avanseze după ce alţi doi candidaţi nu şi-au manifestat dorinţa de a fi în Parlament, deoarece unul deja a plecat din partid, iar altul ar ţinti altă funcţie, menţionează sursa citată.