Tehnologia minciunii la Victor Ponta

Victor Ponta nu minte ca să ascundă o realitate pe care nu o vede nimeni, ci ca să contrazică o realitate pe care o vede toată lumea FOTO Mediafax

Mă preocupă de ceva vreme tehnologia pe care o foloseşte Victor Ponta atunci când mânuieşte neadevărul. Materie primă e destulă, nu e zi în care să nu primim marfă proaspătă, dar cu toate acestea ajunsesem într-un punct mort. Un text fabulos al lui Gabriel Liiceanu a avut darul de a-mi debloca situaţia: Victor Ponta pur şi simplu nu minte ca noi, toţi ceilalţi. El face artă.

Un om de artă este cineva care are ori ceva în plus, ori ceva în minus faţă de ceilalţi muritori. Înzestrat cu această diferenţă specifică, omul de artă produce lucruri care celorlalţi li se par ceva tainic, misterios, de nepătruns. Am decis că Victor Ponta face din întrebuinţarea minciunii o artă atunci când mi-am dat seama că nu izbutesc să pătrund răspunsul la următoarea întrebare: Dacă domnul Ponta minte atât de masiv, pe atât de mulţi şi într-o perioadă atât de lungă de timp, cum se face că minciunile sale nu sunt demantelate, ci dimpotrivă, tind să se transforme în adevăruri?

Iesirea din blocaj mi-a oferit-o o frază de-a lui Gabriel Liiceanu, dintr-o răvăşitoare scrisoare la adresa premierului, publicată marţi pe platforma de comentarii Contributors.ro: „Minciuna. Este de fapt o componentă a tupeului dvs. Pentru că e minciună împotriva evidenţelor”.

Iată aşadar la ce sunt buni filosofii: în câteva, foarte puţine, cuvinte, ei au darul de a desluşi mistere de nepătruns. Abia cititndu-l pe Liiceanu am înţeles în ce constă geniul de mincinos al premierului. Victor Ponta nu minte ca noi, toţi ceilalţi, ca să ascundă o realitate pe care nu o vede nimeni, el minte ca să contrazică o realitate pe care o vede toată lumea. În faţa unei asemenea tactici, orice om de bun-simţ are reflexul să rămână buimac.

Dar pentru ca această tehnologie să fie eficientă, e nevoie şi de o adecvată „strategie de exit”, astfel încât minciunile aruncate să aibă ultimul cuvânt. Dacă examinăm toate tipurile de ieşiri publice ale premierului, vedem că strategia sa de exit funcţionează. La începutul şedinţelor de Guvern, la deja tradiţionalul discurs de auto-proslăvire, evident că nu e nimeni care să obiecteze ceva.

Pe holurile Parlamentului sau pe alte coclauri, gazetari fie nepregătiţi, fie deja atârnaţi de interesele premierului lasă nepuse întrebările care contează - iar când acestea totuşi apar, sunt expediate rapid cu un „Hai, pa!”. Iar la emisiunile televizate, am acut senzaţia că Victor Ponta îşi alege nu doar televiziunile la care să meargă, ci şi jurnaliştii care să-l găzduiască – şi nu m-ar mira să-şi comande şi întrebările. Rămase astfel nesancţionate, minciunile repetate se adună într-o avalanşă care tinde să ia locul adevărului.

Dar să nu rămânem doar în sferă teoretică. Din avalanşa de exemple pe care le avem la îndemână, să alegem unul dintre ultimele evenimente de partid şi de stat: stenogramele Hrebenciuc. Realitatea copleşitoare, pe care a văzut-o ţara întreagă, este că doi lideri de seamă ai PSD, Dan Şova şi Viorel Hrebenciuc, unelteau într-o problemă de stat: să mutileze legislaţia penală, prin dezincriminarea unor fapte de corupţie şi prin adoptarea unei legi de amnistie şi graţiere. Asta a arătat că obiectivele din „marţea neagră” au rămas încă intacte pe agenda ascunsă a PSD, fapt care stârneşte o mare îngrijorare într-o bună parte a societăţii româneşti.

În loc să ia act de această realitate şi să-i dea un răspuns clar, Victor Ponta ce face? O contrazice. Decide că important a fost doar faptul că aceiaşi doi, în contrapartidă cu atacul la legi, negociau şi o problemă de partid: funcţia de viitor preşedinte al PSD. Convoacă de urgenţă conducerea partidului şi ia măsuri. Dan Şova este suspendat din funcţia de la partid doar pentru acest lucru, nu şi pentru cealaltă faptă, infinit mai gravă. Sancţiuni similare primesc şi Sebastian Ghiţă, că a cerut public sancţionarea lui Şova şi Hrebenciuc pentru că negociau şefia PSD, şi Marian Vanghelie, pentru nişte înjurături.

După şedinţă, Victor Ponta anunţă sancţiuni drastice dacă cineva mai pune în discuţie şefia partidului până după alegeri, mergând până la excluderea din partid. O presă neatentă sau obedientă s-a dus după fenta lui Ponta şi i-a proslăvit fermitatea cu care a dat sancţiuni, dar au rămas din nou nepuse întrebările despre agenda secretă a PSD în ceea ce priveşte legislaţia penală.

Că totul a fost o uriaşă minciună, menită a ascunde în continuare agenda penală a partidului, s-a dovedit a doua zi. Cu o evidentă ostentaţie, Sebastian Ghiţă şi Liviu Dragnea au făcut în public ceea ce sancţionaţii din ziua precedentă făcuseră în privat: şi-au anunţat intenţia de a prelua în tandem şefia PSD. Dacă Victor Ponta a spus adevărul după şedinţa de partid, ar trebui ca Ghiţă şi Dragnea să fie imediat excluşi din partid. Ei bine, nu vor fi, căci curajul domnului Ponta nu poate trece dincolo de interese sale electorale imediate. Cu alte cuvinte, a păcălit, din nou, pe toată lumea. Artă...