Tăriceanu, pus sub urmărire penală: Victor Ponta şi Daniel Barbu văd noi conspiraţii: „Pur şi simplu această incriminare era programată“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Barbu, candidatul ALDE la Primăria Capitalei FOTO Eduard Enea
Daniel Barbu, candidatul ALDE la Primăria Capitalei FOTO Eduard Enea

În timp ce liberalii i-au cerut demisia lui Călin Popescu Tăriceanu din funcţia de preşedinte al Senatului, fostul premier Victor Ponta şi candidatul ALDE la Primăria Capitalei, Daniel Barbu, spun că Tăriceanu este o victimă.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu susţine că Tăriceanu ar trebui să-şi dea demisia de onoare din fruntea Senatului, însă, pe de altă parte, n-are mari aşteptări. „Deşi ar fi de bun simţ ca Tăriceanu să îşi dea demisia din funcţia de preşedinte al Senatului, mă îndoiesc că o va face. Se va încăpăţâna să tragă cu dinţii de această funcţie, producând un rău imens Parlamentului, dar va face cum au făcut şi prietenii lui politici, domnii Dragnea şi Ponta, care deşi au aceleaşi probleme cu legea, nu s-a deranjat niciunul să părărsească funcţiile pe care le au“, a susţinut Alina Gorghiu. „ Veţi vedea în continuare o campanie întreagă de victimizare a acestui om făcută de toţi acoliţii pe care i-a sprijinit până acum pe partea stângă. Aştept şi eu informaţii suplimentare de la Parchet, însă, cu sau fără urmărirea penală începută pentru mărturie mincinoasă Călin Popescu Tăriceanu este un mincinos notoriu“, a mai spus  Gorghiu.

„Procurorii au apelat la un subterfugiu juridic“
La scurt timp, Victor Ponta a şi sărit în apărarea liderului ALDE. Pentru fostul premier,  vinovat de problemele penale ale lui Tăriceanu este, ca de obicei, preşedintele Klaus Iohannis. „Deci lista celor de care Dl Iohannis a vrut să scape cât mai repede ca să nu mai conteze propria sa incompetenţă: Victor Ponta, Liviu Dragnea, Gabriel Oprea, Crin Antonescu şi acum Călin Popescu Tăriceanu din politică / Tiberiu Niţu, Alina Bica, Horia Georgescu - din instituţii (George Maior a avut abilitatea să plece la timp)! Sau poate şi Dan Condrea?!?!“, a scris Ponta pe Facebook. Victor Ponta l-a instalat pe Tăriceanu în fotoliul de preşedinte al Senatului, după ruperea USL, ca favor pentru faptul că a plecat din PNL, alături de alţi 20 de parlamentari, şi a rămas la guvernare alături de PSD .

Candidatul ALDE la Primăria Capitalei, Daniel Barbu, continuă linia conspiraţionistă deschisă de Ponta. „Pare să fie o operaţiune programată. Am văzut că procurorii îl acuză de mărturie mincinoasă. Dar au ei dovezi că acele declaraţii nu sunt adevărate? Sunt modalităţi de a incrimina o persoană publică pentru că pur şi simplu această incriminare era programată. Cum nu a fost nimic de găsit, procurorii au apelat la un subterfugiu juridic. Acţiunea nu este întâmplătoare: pentru că ne aflăm în campanie electorală, e o semnificaţie“, a comentat Daniel Barbu pentru „Adevărul“.  

DNA a dispus urmărirea penală în cazul preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, pentru infracţiunile de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, în legătură cu declaraţiile date ca martor în dosarul retrocedării unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a fermei Băneasa, în care sunt trimişi în judecată Prinţul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein şi Dan Andronic.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite