Tăriceanu: Kovesi are abordări politice care înseamnă justiţie selectivă. Este foarte grav

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu o acuză pe şefa DNA Laura Codruţa Kovesi de abordări politice pentru că se concentrează pe enumerarea dosarelor care se referă la politicieni.

„În ultima vreme am văzut o anumită abordare greşită din partea dnei procuror Kovesi, este o abordare politică, ce se vede în modul de raportare a rezultatelor DNA care se centrează pe enumerarea dosarelor care se referă exclusiv la politicieni şi parlamentari care au fost trimişi în instanţă. Lucrurile acestea denotă o anume filosofie şi abordare care înseamnă justiţie selectivă şi acest lucru este foarte grav. Mă refer la enumerările pe care le face considerând că succesul instituţiei se măsoară în câţi politicieni au fost trimişi în instanţă sau câţi parlamentari sau câţi miniştri. Este o abordare politică şi cred că nu e corect şi nu e singura", a afirmat Tăriceanu, duminică, la Digi 24, potrivit Agerpress.

Şeful Senatului spune că ministrul Justiţiei Raluca Prună îi permite să aibă astfel de abordări. „Are numeroase abordări politice. Aceste lucruri nu sunt în regulă, dar în condiţiile în care nimeni nu-i atrage atenţia, mă refer pe linia ierarhică din partea Ministerului Justiţiei, lucrurile în România funcţionează după cum vedem, adică într-o frumoasă anormalitate“, a mai arătat Tăriceanu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite