Tăriceanu jigneşte diaspora: „Votează pentru un mic şi o bere“. Băsescu: El crede că totul se tranzacţionează, inclusiv sufletul sau dragostea de ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călin Popescu Tăriceanu
Călin Popescu Tăriceanu

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a spus despre românii din dispora că sunt capabili să voteze „pentru un mic şi o bere". Imediat, un român din străinătate a postat un text pe blogul personal în care îl compară pe Tăriceanu cu Ponta.

Preşedintele Senatului a făcut aceste declaraţii în timpul seminarului "Organizarea alegerilor în străinătate, experienţa franceză", sconferinţă organizată de către Ambasadorul Franţei la Bucureşti, potrivit stiripesurse.ro Călin Popescu Tăriceanu consideră că atât votul prin corespondenţă cât şi votul electronic prezintă anumite riscuri de fraudă, deoarece prin votul electronic pot apărea anumite deficienţe tehnice. Iar votul prin corespondenţă "pentru cei cu o conştiinţă civică politică redusă a da plicul cu vot pentru o sumă de bani sau pentru un mic şi o bere la o fiestă în străinătate" potrivit sursei citate.

Un român din străinătate a postat un text pe blog, intitulat „Micul, vberea şi putere“, în care îi răspunde, acid, dar argumentat,  lui Călin Popescu Tăriceanu. „Dumneavoastra si domnul Ponta faceti un tandem de invidiat! Se pare ca impartasiti acelasi dezgust fata de noi, denigratorii din diaspora. Am citit astazi parerea dumneavoastra despre noi… noi cei care suntem o masa de manevra usor de manipulat cu “un mic si o bere”, niste oameni lipsiti de coloana vertebrala, niste “Iuda” care si-ar vinde tara pe mult mai putin de 30 de dinari. Am citit si va voi da satisfactie spunandu-va ca ati reusit sa ma faceti sa vars cateva lacrimi amare“, se arată în postarea românului plecat în afara graniţelor.

„Noi, desi iubim micii, pentru ca au gust de Romania, nu ne vom vinde tara si nici nu o vom lasa pe mana unor oameni ca dumneavoastră“, sea arată în finalul postării. 

„Liberalul roşu şi românii din diaspora“

Fostul preşedinte Traian Băsescu a reacţionat şi el în termeni duri pe facebook.  „Am văzut şi auzit declaraţiile «liberalului roşu» cu referire la mici şi bere sau la vînzarea voturilor pe care ar face-o românii din străinătate. Este evident că nu ştie nimic despre cele 5,2 milioane de români trăitori în afara frontierelor care n-au plecat la muncă de bine ce le era, care au sufletul pîrjolit de dorul de casă şi sunt cetăţeni români . El crede că totul se tranzacţionează, inclusiv sufletul sau dragostea de ţară. Şi pentru că vorbeşte de cumpărat voturi, o să-i amintesc că, în 2008, cînd a distrus finanţele ţării pentru a cumpăra voturi cu bani publici (ce ironie ca tocmai el să vorbească de cumpărat voturi), ţara a fost salvată chiar de remiterile românilor din diaspora, pe care acum îi desconsideră“, a scris Traian Băsescu. 

„Pe 16 noiembrie 2014, românii din diaspora au catalizat votul împotriva imposturii. Probabil «iberalul roşu» vrea să joace pînă la capăt partitura scrisă de plagiator. Partidele politice au obligaţia să le asigure exercitarea dreptului la vot. Altfel, riscă o reacţie imprevizibilă a electoratului în 2016. Oare de ce PSD-iştii lui Ponta şi PNL-liştii lui Iohannis, cot la cot, în Parlament, au respins legea votului prin corespondenţă iniţiată de Eugen Tomac? O fi un USL deghizat ? Pe mine, personal, nu mă mai interesează voturile, dar ţara da, iar românii din diaspora sunt parte din ţară. Lăsaţi-i să voteze!“, a încheiat fostul preşedinte. 

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a scris, pe Facebook, că acţiunile şi declaraţiile lui Călin Popescu Tăriceanu îi aduc aminte ”de acel Ion Iliescu, de la începutul anilor 1990“.

”Oare ce resorturi pot determina un om politic ca Popescu Tăriceanu să se transforme dintr-un liberal pur-sânge în ceva greu de calificat! Acţiunile şi declaraţiile sale, mai cu seamă cele din acest an, îmi aduc aminte de acel Ion Iliescu, de la începutul anilor 1990, când salamul cu soia era folosit ca armă împotriva diasporei şi a seniorilor repatriaţi ai PNŢCD şi PNL”, scrie Gorghiu în postarea de pe Facebook, după precizările lui Călin Popescu Tăriceanu, privind votul prin corespondenţă şi votul din diaspora.

Gorghiu spune că ”îi este ruşine de modul acesta de comportament în spaţiul public”.

”Românii din diasporă au venit de la sute de kilometri să voteze, au stat ore în şir la cozi interminabile, în frig şi ploaie. Datorită civismului lor, atât de impresionant, România este, în continuare, o ţară democrată. Tot ei sunt cei care au împiedicat ca susţinătorii din umbră ai candidaturii lui Ponta să îşi continue cinicele coabitări politice, din campania electorală şi dinainte. Pentru toate aceste lucruri, şi nu numai, în calitate de co-preşedinte al PNL, le transmit românilor jigniţi de CP Tăriceanu un singur cuvânt: respect!”, mai arată corpreşedintele PNL. 

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite